duminică, 27 decembrie 2009

SMS de Crăciun


"Fie ca lumina să lumineze luminile luminoase și călduroase ale bradului sufletului pur universal..." ?!?

Cam așa tind să înceapă, să se desfășoare și să se încheie toate SMS-urile primite în ultima perioadă de la cei mai "buni" prieteni ai noștri cum ar fi Vodafone, Promode și mulți alții. Mi se pare un gest atât de neînsemnat și de fals, să furi un template pe care să îl "personaizezi" cu semnătura ta și să îl trimiți tuturor cunoștințelor și partenerilor în sens comercial și nu numai. Partea cea mai amuzantă este atunci când iei totul de-a gata și nici măcar nu editezi semnătura, s-a întâmplat și așa...

Crăciunul nu înseamnă spam ci perioada aceea din an în care (te) dăruiești și (te) bucuri (de) pe cei dragi dar și pe ceilalți. Perioada în care vine Moșul și totul este o feerie (nu orhidee!). Crăciunul înseamnă familie și prieteni, înseamnă Matei...

Iar anul acesta la noi "Moșul" a venit să stea definitiv!




La mulți ani!

PS Știm, o să ne înjure peste câțiva ani...dar nu ne-am putut abține :P

marți, 22 decembrie 2009

După 20 de ani


Acum 20 de ani am crezut în renaștere!
Chiar dacă nu înțelegeam exact ce se întâmplă, înțelegeam din conversațiile conspirative ale părinților că ceva se întâmplă.

Îmi amintesc niște pături groase în geamuri, îmi amintesc pachetele pe care le făcea mama și alții din bloc grupului care păzea cu schimbul strada. Pentru că da, se impunea paza, doar fuseseră văzuți niște indivizi suspecți prin împrejurimi!

Îmi amintesc cizmele mele gri de fâș pe care mi le priveam cum înaintează pe asfalt atunci când am ieșit prima dată din casă, dupa multă vreme, trimisă de mama să iau "pîine".

Îmi mai amintesc că tata a însoțit o mătușă de-a mea din alt oraș până în Piața Revoluției ca să vadă ce se întâmplă.

Îmi amintesc că mult timp după aceea mă tot uitam la clădiri și căutam urme de gloanțe.

Îmi amintesc că vedeam fețe necunoscute la televizor, în pulovere tricotate de mână, oameni frenetici, haotici.

Îmi amintesc că înțelegeam și nu înțelegeam bucuria mocnită a celor din jurul meu. Le era încă frică să izbucnească în larcrimi de fericire pentru ce se întâmpla.

Îmi amintesc că prima dată când am mâncat portocale roșii se zvonea că sunt injectate cu sângele celor de la revoluție.

Îmi amintesc că ceva timp nu am crezut că totul a fost o mscaradă ordonată de contextul geo-politic al acelor vremuri.

Acum știu că oamenii care au murit ca niște eroi au murit pentru cea mai demnă și onorabilă cauză, neștiind că sunt marioanete pe o scenă improvizată. Sunt vorbe mari pe care eu mă feresc, în mod normal să le folosesc, totuși, oamenii aceia sunt eroii noștri, sunt întruchiparea visului nostru de a fi liberi, de a vorbi, de a gândi, de a fi!

Cum spuneam, acum 20 de ani am crezut în renaștere! La 20 de ani de atunci trăiesc bucuria renașterii prin nașterea lui Matei!

Acum 20 de ani nu știam că voi trai cea mai puternică emoție, că voi avea un fiu și că el îmi va umple ființa cu zâmbetul lui. Nu știam că ne va umple inimile pâna la refuz cu o fericirea pe care acum o trăiesc din plin.

Zâmbetul lui Matei este acum conștient, nu mai este involuntar, este zâmbetul unui bot de om care recunoaște vocea care îi dă siguranță și liniște. Și asta mă copleșește.

Acum 20 de ani nu știam că fiecare freamăt, fiecare degețel, fiecare expresie a lui îmi vor fi cele mai puternice motive pentru a fi mai bună, mai puternică și pentru a face puiul ăsta mic să fie cea mai împlinită ființă din lume.

Și iată-ne acum, mai fericiți ca niciodată! Beretele verzi de astăzi revoluționează băița prin noi și noi chiote și giumbușlucuri cu care părinții protagonistului se delectează copios.

Acum 20 de ani nu știam că în curând voi petrece alături de Matei primul lui Crăciun...

duminică, 6 decembrie 2009

He's too making a list and checking it twice...


Anul acesta Moșul cel mic și-a revizuit lista copilașilor de pretutindeni și l-a trecut acolo pe prima pagină și pe Matei.

Norocul băiatului a fost că este prevăzător și deține încălțăminte cu câteva numere mai mari, așa ca pentru primăvară, altfel nu știu unde ar fi putut plasa Moș Nicolae cele aduse pe furiș.

N-au încăput ce-i drept decât 3 acadele și nici de alea nu va beneficia încă, dar oricum...

În plus de asta și cu aceeași ocazie și părinții și-au completat lista gadgeturilor bebelușești cu un scaun auto 0+ luni cu isofix. Nefiind ei foarte experți în acest nou mod de a așeza copilul se impune urmatoarea întrebare: Oare o sta bine?

Chiar nu ne dăm seama dacă este o poziție firească sau dacă dimpotrivă stă un pic chircit... Nu a fost lăsat să stea foarte mult în cuibar deoarece au intervenit diversiuni precum papa/somn.



Sperăm totuși să stea cât mai confortabil cu putință deoarece acum putem face cu ușurință și mai multe vizite și întrevederi.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Răscoala de la 1907

De cele mai multe ori conștientizezi că există o problemă în momentul în care "te lovești" în mod direct de ea. De când am început să ieșim cu Matei la plimbare am constatat exact problema la care mă refeream; să o numim generic "trotuarul".

Precum s-au răsculat țăranii la 1907 (a se citi cuvântul "țăran" cu sensul lui din 1907) tot așa ne-am răsculat și noi împotriva țăranilor (a se citi cuvântul "țăran", polisemantic, cu sensul lui peiorativ) care se îndelednicesc cu activități precum:

- parcatul pe trotuar astfel încât să nu mai încapă nici Gabi Szabo în mers, darămite un căruț bleu...
- parcatul mașinii (în general gip) exact pe porțiunea în care trotuarul este cel mai puțin înalt...
- garatul mașinii lipit de cea din față/spate astfel încât odată ajuns pe trotuar cu bebele, acolo să rămâi.

Am experimentat foarte multe dintre aceste neajunsuri amintite mai sus și asta într-un interval foarte scurt de timp, practic de când am început să ne strecurăm ca printre bombele unui câmp minat cu căruțul prin București în încercarea disperată de a nu zgâlțâi chiar la maxim pachețelul fragil din dotare.

Poate că odată cu venirea lui Matei pe lume am devenit noi mai pro bebeluși (nu că nu am fi fost și de dinainte); avem poate greșita impresie că lor, fiind atât de mici și de neajutorați, li se cuvine "prioritatea", că pentru ei ar fi frumos să ne gândim un grăunte de nisip de clepsidră în sens anticipativ și să ne adaptăm anumite obiceiuri proaste sau tendințe înconjurătoare molipsitoare pentru a reuși să conviețuim în armonie.

Această problemă există, persistă și acum ne-am lovit și noi de ea. Nu rămâne decât să ne adaptăm ruta aleasă oricum dinainte pe baza acelorași criterii.

joi, 26 noiembrie 2009

Mai e mult pân la târg?


Mostră a perechii de părinți denaturați pe mâna cărora a nimerit Matei, izvor edificator al modului în care cei doi "săritori" au lăsat orice la o parte și l-au ajutat pe băiat să treacă peste acele clipe grele.


Dar stați puțin... parcă nici nu îl deranja atât de tare (spre deloc) și în plus de asta era și foarte haios!

marți, 24 noiembrie 2009

Matei și sunetele nopții


Noaptea se lăsase repede peste orașul întunecat și udat de o ploaie albastră și deasă. Eroul nostru era încă între lumea viselor și realitate...




În momentul în care orologiul bate nestingherit ora zonei crepusculare se auzi un zgomot șiret și destul de puternic dinspre hol. Cine să fie?

Matei duse repede mâna la teacă dar nu mică îi fu mirarea când realiză că flinta nu mai era la locul ei. Își aduse repede aminte faptul că cedase arma unora mai puțin viteji decât el și acest lucru îl liniști...




Detectiv cu greutate și cu o tenacitate ieșită din comun acest nou caz de investigat nu îi putea rezista foarte mult. El a reușit încă odată să dezvăluie misterul zgomotului înfundat în noapte...




Era Moș Ene care vine în fiecare seară pe la genele care se predau repede, dese și grele. Deznodământul nu putea fi mai frumos...

Noaptea se răsucea în continuare pe mosorelul înnorat care veghează parcă la micuțul nostru îngeraș...




Va urma...

joi, 19 noiembrie 2009

Bee


Astăzi este o zi specială pentru noi, bărbaţii familiei "Guldemburg" deoarece cu câţiva ani în urmă s-a născut Bee...

Frumuseţe dar şi naturaleţe
filosofie dar şi psihologie
culori dar şi baloane de lăptic
Lars von Trier dar şi film-noir
scorțișoară dar și turtă dulce
hippie dar şi punk dog
aripa stângă dar şi corpul şi cea dreaptă
fimo dar şi artă intangibilă
shine dar şi silk
zâmbet dar şi roşu în obraji
Cartureşti dar şi Cafenescu
aluniţă dar şi fistic
frappe dar şi Fire
Klimt dar şi Gaudi
stilou dar și USB
Hard Rock Cafe dar şi Rock-am-Ring
zulufi dar şi ciucurei
mozaic dar şi cretă
înmulţit dar şi impărţit
311 dar şi Victoriei 2
glob de sticlă dar şi pământesc
prezent dar şi trecut şi viitor
univers dar şi punct de sprijin
umbre dar şi lumini
auditorium dar şi cortine
miere dar şi urs de pluş
lipici dar şi bandă adezivă
Janis dar şi uşile
portocală mecanică dar şi lollipop
dungi dar şi dungi cu dungi
suflet dar şi pereche
32 dar şi 23

într-un cuvânt, Bee!

luni, 16 noiembrie 2009

The Dreamer


Da! Am ajuns cu toţii acasă, şi asta încă de vineri pe la prânz.

Cum astăzi este chiar ziulica lui de nume, zi în care anii ce urmează să vină vom papa bomboaneeee, ne-am gândit că ar cam fi
cazul să ne rupem câteva minuţele din activitatea omniacoperitoare şi să îi facem un mic cadou online.

Cadourile online prin definiţie nu sunt colorate, nu sunt flafi, nu cântă şi nu conţin elemente mici ce ar putea fi înghiţite, nerecomandate copiilor sub o săptămână, aşa cum este în momentul de faţă Matei.


Pachetul constă în declararea pe proprie răspundere şi nesiliţi de nimeni a faptului că Mateiuţ este o minune! Fix asta este!

Este o fiinţă atât de mică dar cu un suflet atât de mare şi cu o influenţă covârşitoare asupra noastră încât acum, şi mami şi tat!, în puţinele momente în care închid ochii au setat screensaver cu făţuca lui iubită în minte. Şi este un screensaver în care imaginile cu el se succed ca un slideshow şi apar în cele mai diferite ipostaze şi grimase ale feţişoarei lui. Zâmbeşte, se miră, se încruntă pentru ca apoi să zâmbească din nou. (parcă prea multe diminutive dar nu m-am putut abţine).

Ca impresii în primele 3 zile şi ceva acasă cu el nici nu ştim ce să povestim mai repede, atât de multe lucruri s-au întâmplat. De exemplu eu am evouat încet dar sigur, de la gunoier cu jumătate de normă (eram cel desemnat să arunce pampers, comprese sterile, vată şi serveţele umede folosite), la ajutor necalificat de îngrijitor de bebeluş (mă perfecţionasem zic eu în a îl aşeza pe Matei in pătuţ) şi până la partener autorizat în îngrijirea lui Matei (self-explicatory). Şi asta într-un timp atât de scurt. Cert este că progresele ni se par imense (mai ales la el dar şi la noi) iar ceea ce poate unii ar vedea ca pe nişte sacrificii pentru noi ele par neînsemnate. Mici exemple de schimbări ar fi cu orele de somn; ale mele. De la 10+ ore de somn pe noapte, şi vreo 2-3 ore în zile de weekend furate la prânz am trecut brusc la 3 ore de somn pe noapte (şi asta în zi de
weekend).

Mami vrea să revină în forţă pe blog cu un post despre experienţa naşterii lui Matei dar este un pic bântuită de o formă uşoară de goange post-natale şi nu ar vrea să ştirbească nicicum frumuseţea poveştii acestui mic pufuleţ.

Cât mai puneţi că acum Bee are doi băieţei morţi după ea...
Unul bărbos (realmente nu am timp să mă bărbieresc, am 2 săptămâni şi ceva de barbă) şi altul frumos şi visător!




Mulţumim mami!


miercuri, 11 noiembrie 2009

And the winner is...

Bună seara doamnelor şi domnilor,

Fac ce fac şi nu mă abţin de la a scrie iar despre Matei. Asa că m-am apucat şi am editat un pic un film pe care l-a produs, regizat şi realizat Bee astăzi pe la prânz, pe care o pup dulce pe această cale. În sensul că din 7-8 minute am reuşit cu durere în inimă să scot totuşi câteva scene de aşternut alb sau pătuţul gol alăturat, să îl aduc pe la vreo 3.

Chiar vorbeam cu Bee de curând cum că anul acesta, mai precis început de an viitor, o să reuşim şi noi să vedem în sfârşit ceremonia de decernare a premiilor Oscar live, pentru că oricum o să fim în priză cu împământare. Nu că ar fi un show deosebit, nu...este de fiecare dată vorba despre nişte neni şi niste tanti care din doua vorbe trei mulţumesc dezor academiei. Dar o să fie fun :)

Oscar, actori celebri, filme, oamenii din spatele camerei şi toţi cei din platou. Aproape toate aceste elemente sunt strâns legate de ceea ce vroiam să proiectez pe ecranele dumneavoastră...

And the Oscar goes to...




aţi ghicit, MATEI!

Mulţumiri "Academiei" !


marți, 10 noiembrie 2009

La Mulţi Ani, Matei!


Încă este ziua lui şi sper să termin de scris până la miezul nopţii (m-am moşcăit la pozele pe care oricum, în acel vertigo, le-am făcut de parcă le-ar fi făcut el nu eu, am uitat să şi filmez, am uitat şi cum mă cheamă, cine sunt şi ce caut eu acolo, dar asta e partea a doua)

Încep prin a acorda mici detalii tehnice: Matei s-a născut astăzi, 10 noiembrie 2009, la ora 16:00, are o talie atletică (53 cm) şi o greutate de invidiat (3,6 Kg). S-a născut cumva între natural şi cezarian, în sensul că până la urmă s-a optat pentru o mică operaţie.

Am dobândit toate aceste informaţii oarecum în inerţia a ceea ce se întâmplă cred în spitale la noi, şi în România în general. După ce m-am consumat pasiv, fără folos preţ de câteva zeci de minute am hotărât că este timpul să acţionez (cam cum acţionează cilit împotriva grăsimii) şi am abordat o tanti asistentă. S-a rezolvat rapid, a fugit să întrebe dacă totul este ok şi a venit după 30 de secunde spunându-mi că mai durează un picuţ. Imediat a venit o altă tanti asistentă care căuta un tătic. Fiind singurul de pe acolo m-am ridicat şi m-am asigurat că despre mine este vorba. Astfel mi se făcuse lipeala from the inside. Dialogul a fost sa spun haios:

Eu: "Dar cum se simt, cum sunt mămica şi copilul...se simt bine?"
Ea: "Da...două asistente suntem..."
Eu: "Am înţeles, dar totul este ok nu?"
Ea: "Da da da, să ştiţi...suntem două asistente care ne-am ocupat de dânsa!"
Eu: "Sigur, am reţinut. Să înţeleg că totul este ok, mai stau aici cuminte câteva minute şi mă chemaţi să îi văd nu?"
Ea: "Da, va chemăm, dar să ştiţi, suntem două asistente şi cezariana este mult mai grea decât naşterea naturală..."

Prinsesem de la început ideea, nu era nevoie de "doua asistente" repetat de 3-4 ori în câteva secunde :)

Ce este cel mai important este ca Bee se simte foarte bine, i-a trecut anestezia şi între noi fie vorba sper să apuce să doarmă şi ea un pic în noaptea asta pentru că de duminică dimineaţă nu mai ştie ce e ăla somn...

Suntem cei mai fericiţi părinţi din lume, senzaţia este extraordinară, fie ele şi 10 secunte timp în care am apucat să îl văd pe Matei, de dupa un geam. Este o fiinţă superbă care mişcă, respiră, interacţionează, într-un cuvant trăieşte ("chiar foarte bine", ...şi aici nu intru în polemici electorale pentru că pentru noi cel puţin toţi candidaţii sunt o apă şi un pământ, şi pe ici pe colo năamol şi gunoi) şi este fascinant de urmărit.

Revenind la poze... i-am făcut 5 poze mari şi înguste, MIŞCATE, vai de ele, ai zice că sunt făcute cu un telefon amărât cu sistem foto, nu cu un 110IS de la Canon (reclamă mascată:))). Dar hei! este băieţelul meu, şi credeţi-mă că în realitate este mii de ori mai scump decât poate ar părea în lumina întunecată şi mişcată a anti-talentului pozarului. La momentul shootingului piticul tocmai împlinea 2 ore, acum e ditamai găliganul de aproape 7 ore :)

A venit din partea dreaptă de undeva, însoţit de un sonor din ce in ce mai puternic, şi s-a oprit după geamul rău care ne despărţea...

După ce s-a lăsat un pic mângâiat de tanti neonatolog s-a liniştit şi a dat în picoteală...



Acum fie doarme liniştit, fie papă supliment. Cu oricare dintre variante în minte am ce face încă o noapte singurel...

Vise plăcute Matei, un sărut dulce Bee... Tat! vă aşteaptă acasă pe amândoi cât mai repede...



Disclaimer

Disclaimer: Totul poate suna incoerent, insipid sau fără noimă. Am emoţii, sunt obosit şi sunt pe cale de a deveni tătic pentru prima oară în viaţa mea! Eu m-aş înţelege dacă nu aş fi în locul meu, dar să nu favorizăm nepotismele.

În primul rând, atât Bee cât şi Matei sunt foarte bine, cuibăriţi încă unul în celălat. Luând în considerare şi the third party, sunt sigur că toţi trei simţim (poate cu simţuri diferite) acelaşi lucru: schimbarea. Fie că este vorba de o incursiune în necunoscut fie că este căpătarea acelui lucru care îţi luminează viaţa, metamorfoza se va produce. Mă cuprinde un sentiment de bucurie nespusă când mă gândesc că nu va mai fi niciodată la fel. Percepute pe rând, şi în sensul bun al cuvantului, niciodată linişte în casă, niciodată ordine , niciodată scurt pe doi...ci scurt pe trei!

Să fie oare 10 noiembrie ziua cu tort şi lumânări, ziua în care prietenii şi colegii, fie ei de grădiniţă sau de şcoală, se îngrămădesc prin casă şi cântă LMA? Cine ştie...

Concret, ne-am internat fix în această seară deoarece contracţiile deveniseră prea dureroase şi prea frecvente pentru a putea fi ignorate. Ca detalii tehnice prinse din zbor, dilataţia era de 2 cm dar cele 3 contracţii în interval de 10 minute au fost determinante şi pro internare.

Au apărut ca din senin, pe la 19:30 şi până la 23 ne-au necajit atât de tare încât pe la şi 5 eram deja la spital. Pentru cine nu stie, spitalul Filantropia are o mare calitate, pe lângă aceea că este la 3 minute de mers pe jos de noi, cea că poţi intra cu maşina în curte fară probleme. Este desigur impropriu spus calitatea spitalului, mai degrabă cea a paznicilor de la poartă, dar voi reveni la paznicul X imediat. Ajunşi în faţa porţii ne-am simţit ca pe vremea lui Sergiu Nicolaescu trăgând duble la poarta cetăţii lui Ştefan cel Mare. Totul era ferecat. Mă dau jos din maşină şi încerc poarta pietonală, se deschidea. Mă întâmpină paznicul X din cuşmelia termopană încălzită cu un calorifer electric. Se înduplecă la aflarea situaţiei şi scopului vizitei şi împinge poarta mare pentru a putea intra.

Ajungem la camera de gardă trecand bineinţeles ca prin brânză de filtrele care odinioara (mai precis joi şi vineri) cerneau însărcinatele de tătici sub pretextul noii gripe. Se pare că noaptea e mult mai safe. Virusul nu atacă pe timp de noapte. Cel putin nu în România, poate doar America, unde s-a crăpat de ziuă.

La plecare am avut oaresce dificultăţi. Opresc maşina lipită de poartă, stau vreo câteva zeci de secunde, nimic. Mă dau jos, mă apropii de cabină şi ce credeţi că văd pe geam?!? Somn! Paznicul dormea, pe scăunel, lângă caloriferul electric. Nu vroiam să claxonez din motive evidente, aşa că încep să bat timid în termopan. Linişte totală. Bat mai tare. Idem. După câteva reprize de încercări, aleg celălalt geam, cel mai apropiat de paznic, şi bat şi mai cu putere. Nici măcar un picotit. Drept urmare am început sa bubui cu pumnii în geam de se cutremura toată vizuina. Sare tresărind cu două mâini în faţă şi iese din bârlog. Adormit, imi împinge poarta şi îi mulţumesc.

Sper să se poată odihni in noaptea asta...
Mă culc, cu ei în gând şi cu dorinţa de a îi îmbrăţişa cât mai curând!


duminică, 25 octombrie 2009

Deci... cam asta...


Nici nu știm când a trecut timpul. Parcă mai ieri am aflat că o sa fim părinți. Cu foarte puțin timp înainte, ne-am hotărât! Așa facem! Dar presupuneam că această realizare necesită antrenament, pregătiri, cantonamente, meciuri, prelungiri, penalty-uri. Nu se întâmplă așa, cu una cu două. Nimic mai fals! Această chestie, în cazul nostru, it happened with one with two.

În așteptarea lui Matei avem pregatită o poză veche cu el, mascată oarecum de burta lui mami și prelucrată oarecum de mâna lui tati:



PS Nu! Mami n-are cornițe de drăcușor! Este doar one-eyed red monster în spate, pe etajeră.

Cert este că așteptăm cu nerăbdare să îl postăm pe bebe nemascat și neprelucrat!

Noi am vrut să scoatem un post interesant, daca tot am facut poza asta, dar n-a fost sa fie:) Vorba marelui filosof rus, Gagacov: "Daca e...e, daca nu e...nu e, aia e!"


duminică, 27 septembrie 2009

Săptămâna trecută

Iată că este iar duminică seara iar săptămâna ce tocmai a trecut - a 33-a conform documentelor de sarcină - a fost una foarte plină pentru noi.

În timp ce Matei o privea pe Raluca punând murături și se întreba mirat de ce nu s-a suit și băgăjelul lui în trenul cu vagon de dormit noi ne-am pregatit intens pentru evenimentul care se apropie cu pași de pitic, dar foarte ritmați și grăbiți.

Am luat târgul de bebeluși cu asalt (și ne felicităm că am făcut acest lucru joi, și nu in weekend cum era inițial planificat) dar cel mai însemnat moment a fost cel al creației. Creației unui ambient bebelușesc.

Și uite așa, IKEA a fost pentru noi ceea ce "Romarta copiilor" (whatever that means) a însemnat pentru părinții noștri.

Munca a durat destul de mult, pentru că am intrat întâi într-o mare restructurare a junkului adunat din care au rezultat nici mai mult nici mai puțin de 5 saci care vor lua drumul celor care cu siguranță au mai mare nevoie de ei.

Putem spune că rezultatul nu a întârziat să apară chiar dacă este doar 85-90% gata. Cu alte cuvinte, enough said, să lăsăm imaginile comentate să vorbească de la comentarii:


Un mic colț de rai sperăm noi foarte primitor și plăcut



Un ciob de sticlă în care se reflectă toată lumea noastră :P



Un gândac prietenos, eu personal i-am spus de câteva ori "gâscă" (poate în loc de gânganie:))



Dovada gestului de armistițiu și de retragere a trupelor, cerceii lui mami au ajuns toți pe un singur umeraș:)



PS Schimbarea configurației dormitorului nostru nu ne-a afectat încă, în sensul că noaptea trecută spre exemplu nu ne-am dat jos din pat să bem apă și în loc să ieșim din cameră să fi ieșit pe balcon sau să fi intrat în dulap. Ce să mai, toți parametri sunt in place, așteptăm cu mari emoții și bucurie pe gâlmă.

marți, 22 septembrie 2009

Căpitan la 19 luni


18:30 leghe sub nisip sau poveste pentru Mateicelmic ...

Întâlnirea de gradul zero nu a mai putut fi amânată și atunci, s-a produs. Stalkerii au lăsat la o parte camuflajul de blog și s-au arătat de după tufiș. S-au înfățișat mișelește, cu o mică întârziere orară în parcul Icoanei, cu tertipuri drăguțe de pluș și cu zâmbete mieroase, gata să-l vadă pe Matei în plină acțiune. L-au găsit pe căpitan la bordul vasului său dând de zor la cârmă și cu vasul ancorat la nisip.

Stupoare! Deși mic, Matei nu s-a lăsat impresionat de două siluete înalte și zâmbitoare. Ne-a întâmpinat cu o privire scurtă dar prietenoasă care a dat curaj și nisip la moară stalkerilor. S-a îndepărtat apoi în larg, vâslind agale diverse ambarcațiuni piratate și capturate din largul parcului. Pe lângă zona geamandurii, căpitanul a primit prizonierul de pluș bleu pe care l-a osândit imediat pe unul din vasele capturate pentru a-l abandona apoi nemilos în vasul lui de atac și locomoție.

Au urmat nenumarate vizite la cascadă, unde neînfricat încerca marea cu sarea (or, to try the sea with the salt, in pirate language).

Deodată, căpitanul a solicitat un pic de timp de odihnă, istovit după atâtea capturi. S-a desfătat liniștit în cabina personală cu o halcă de covrig și o dușcă de apă.

Apoi, temerar și neînfricat cum îl știm, căpitanul zări în larg un submarin științifico-fantastic. Era plin de butoane, facilități de navigare (chiar dacă pedalele erau un pic prea în față) și mare emițător de sunete marinărești.

La așa o captură nimic nu i-a mai stat în cale, astfel încât mămica posesoarei ambarcațiunii a fost imediat prinsă în năvod și înhămată la submarin.

Fermecătorul căpitan a încheiat vizita oficială cu părinții viitorului său omolog deschis unor noi relații de prietenie și colaborare.

Te salută căpitănește și te pupă cele două siluete camarade aka Bee si Razvan.




marți, 15 septembrie 2009

Un pic de hand craft

V-am spus că sindromul cuibului este puternic instalat la noi.
Încercând să optimizăm spațiul în casă pentru a face loc viitorului nou venit, am început cu alte încăperi decât colțișorul lui:P

Și reorganizând, am văzut că baia și bucătăria sunt cam anoste . Așa că m-am jucat un pic.
Am folosit super ofertantele oglinjoare MALMA de la Ikea (5 lei una, ramă generoasă pentru pictat, lipit). Am văzut chestii foarte interesante făcute cu ele. Spre exemplu asta ,un perete acoperit cu oglinjoarele maro recent introduse, sau așa ceva.

Eu m-am jucat un pic cu temele marine: am folosit scoici, sfori, pietre, materiale naturale în general.

La fel, materiale naturale și la bucătărie, unde am folosit tot felul de boabe și am pictat pe teme gastro – ar fi mers și ardei iuți, bețe de scorțișoară, etc,
Furculița este păstrată de pe vremea când Fru-fru livra mâncare cu tacâmuri de lemn. IAR eu nu arunc ceva când cred că il pot folosi ulterior:D

La pictat se vede mâna connaisseur-ului; eu mai am de exersat...
Well, mai încerc:)


Exhibit BA:



Exhibit BU:


vineri, 11 septembrie 2009

Un nainilevăn personal sau 'our Fahrenheit 9"11'

- Dansezi? Întrebă el din fumul gros de țigară din clubul alfabetic lipsit de ventilație. ClubA a fost ca Alpha. Și vom termina printr-un dans final în club Z-Omega.
- Nu contează, filosofie, psihologie, același lucru, a replicat ea judecând lucind și prea prudent pe acorduri AC DC.
- Îți place Doors? Ăsta a fost momentul în care, răsuflând ușurați, au văzut că au ceva în comun. Puternic și consistent. Nu discuții despre vreme, nu Vrăbioru.
- Un ceai fierbinte de fructe. Și un viscol uscat și înghețat prin păr, vă rog.
- 311 va deveni 911, peste 4 ani. Și diferența de ani este Imensă.
- Un pachet de biscuiți, invariabil cumpărat în fiecare noapte, religios, ca un ritual.
- Tai lemne? “Băiatul ăsta sigur are o problemă”.
- Aș vrea să îmi pot aminti măcar un vers din poezia cu 14 trandafiri îndrăgostiți.
Ea, suspicioasă, a călcat atunci alaturi de tânărul înalt și frumos, deschis și fremătător, uitându-se adânc în ochii negri cu suflet proaspăt. Îi privea profilul, fruntea înaltă, așa cum se modelau în luminile orașului.
- Și unde vom înghesui colhozul?
- În cămăruța cu mochetă roșie. Iar vara ne mutăm la doamna Carmen, în mansarda cu geamuri de vitrină. Pe 2 mai.
- Apoi?
- Apoi ne spunem DA. Unul în fața celuilalt. În tricouri cu ‘mire’ și ‘mireasă’. One way or the highway. Vom zâmbi fericiți și vom fi cei mai tonici și colorați dintre invitați.
- Bună ziua, îmi puteți răspunde la o întrebare? “Ce părere aveți despre faptul că doi tineri atât de tineri iși unesc destinele azi?”
- Una bună. Și cum va fi?
- Cald, aerisit, firesc, neînchistat. Ca între cei mai buni prieteni.
- Și apoi ne vom lua de mână și o să colindăm lumea cu ger în păr. O sa întâlnim oameni minunați: Gianfranco și grappa pe arii de operă, pe Damir, Mladen și Maria cu căldură în mansarda cu băncuță roșie, conducându-ne la gară dintr-un system of a down. Sau familia filantropă geneveză, cu seri încinse africane și banane prăjite la sfârșitul lui decembrie, cu MontBlanc întrezărit de departe, într-o pace superbă. Ori, familia lui Jean – Jacques, cu trei copii mari minunați, în bogăția modestiei lor imense, cu concerte de trompetă și sângerete cu stafide, înghețați de frig.
- Și stai, Asta nu e tot! Vom poposi după lungi drumuri prin țară, de la Balota la doamna Borleanu și vom găsi tot felul de tradiții, oameni, poteci, zdruncinați agale de Mocănița ce pufăie obosit, claie peste grămadă în sanatorii sau ospătați în case primitoare.
- Culminând toate vacanțele de vară pe plaja unde alături de Sangria sau Cuba libre vom dansa până la Expirare, întru regenerarea de a doua zi.
- Sau iarna, inchinând cupe cu vin fiert, riscând teritorii neumblate, cu strategii de mari luptători.
- Și cei mai buni prieteni ne vor fi aproape mereu, diferiți, dar cât de asemănători. De la voi se învață că o prietenie dureaza încă de pe vremea când, stângaci, dădeați flori fetelor și semeț, te credeai cel mai grozav.
- Și e posibil să creștem împreună?
- Fără să simti vreo clipă că obosim, că ne sufocăm, că nu ne vrem, că nu ne mai regăsim sau recunoaștem, că ne e suficient?
- DA. Cu susținerea tenace a celui mai bun prieten și cu încăpățânarea unui om care știe care îi este misiunea și finalitatea. Așa m-a introdus, încet încet, în misiunea lui, a noastră. Aceea de a trăi intens și în tihnă activă.
- Dar știi că povestea nu se termină aici? Dintr-o dată, când totul era mai frumos au primit și vestea că mai au de primit bucuria cea mai mare. Vestea a venit așteptată dar surprinzătoare, ea un pic speriată dar îmbătându-se cu calmul și bucuria lui că totul va fi bine, că vom împărți în trei tot ceea ce am trăit până acum și infinit mai mult.
- Așa se termină?
- Nu, așa începe! Așa se deschide calea și mai generos.
- Da, dansez! și îți mulțumesc că ai insistat să dansăm împreună pe AC DC.

La mulți ani!

Rimembăr'04:

Poza clasică a tunelului cu flori:


Photoshooting între cele două cadre:


Livretul de familie care urmează a fi populat cu Matei:


Cireașa de pe tort:

luni, 24 august 2009

Dileme materne şi paterne

Îi mulţumim Ralucăi pentru că ne-a tras de mânecă, un post nu se lasă aşa neterminat, chiar dacă dă eroare la publish. Între timp, am început şi un curs de puericultură, despre care , într-un post viitor.

Ce vroiam să scriu, continuând febra pregătirilor şi pe fondul ei, este că încă oscilez în legătură cu cele mai potrivite achiziţii, alegeri, decizii:


1. Pătuţ sau ţarc. O colegă mămică îmi recomandase să nu cumpăr pătuţ pentru că oricum bebeluşul se va răsuci şi va băga mânuţele printre zăbrelele patului. Ţarcul ar fi ideal pentru ca el să se desfăşoare. Eu aş lua ţarc numai pentru voiaj, etc. Nu văd cum altceva decât un pătuţ poate fi potrivit pentru coloana lui.


2. Pătuţ tip transformer (adica unul care devine pat pentru copilaşi mai mari de 3 ani) şi care are şi masă de înfăşat inclusă sau toate elementele separate - pătuţ şi masă de înfăşat?


3. Căruciorul - să luam unul sport reglabil în 3-4 poziţii, indicat de la 0 luni, sau cel care are elemente detaşabile şi un landou rămâne sfânt pentru coloană?


4. Îi tot aud pe toţi dând ceai copilului. Eu nu vreau, nu din prima clipă, nu până la vară, eventual. De ce, deşi nimeni nu recomandă, multe mămici dau lapte şi apă?


şi 2 dileme de artilerie grea:


5. Alăptatul: e chiar o tragedie iremediabilă să îi dai unui copil exclusiv alăptat la sân, la un moment dat, biberon cu lapte matern atantuci când tu nu eşti acolo sau când tatăl vrea şi el să experimenteze asta? În cursul de alăptare al Anei Culcer e musai să foloseşti ca alternative linguriţa sau cana, NU BIBERONUL. Chiar va refuza apoi sânul? E uşor de prezis, îi va fi mai uşor să se alimenteze, fără îndoială, însă un bebe caută confortul sânului nu numai pentru hrană.


6. Avem obsesia lui " fii cuminte!". Am auzit spunându-se despre un bebe de 6 luni că e mai cuminte decât fratele său de 2 ani! Sper şi mă educ să nu scot într-un moment de necontrol, clişee adânc înrădăcinate în arhetipul puericultural de genul: Fii cuminte!; EU ştiu mai bine...


Mai presus de dilemele acestea, pe măsură ce ne apropiem de ziua Z, simt că şi Matei imi va dicta şi mă va îndruma spre a lua alegerea cea bună.


Dacă mămicile care citesc acest blog îmi pot scrie 2 -3 vorbe despre dilemele de mai sus şi despre altele, sunt binevenite:).



miercuri, 12 august 2009

Îmi place...

Primesc leapşa de la Raluca dar nu găsesc 10 persoane care ar putea să o preia, aşadar vă întorc la "aspael", adică ce nu vă place:


şi of course, lui Boo.

  • Să fac bijuterii din fimo şi alte mici decoraţiuni
  • Să observ starea unui cuplu după cum se privesc sau după cum îşi vorbesc
  • Să mă uit la Boo când doarme
  • Să îl spăl pe păr
  • Să mă uit la filme când afară e urât, plouă, ninge, tună, e frig
  • Să mă uit la obiectele din baie şi la cărţile din bibliotecile altora când merg în alte case
  • Să mănânc merele cu tot cu cotor
  • Să găsesc condimente cât mai exotice şi să gătesc, de obicei, orez
  • Să stau şi să dorm cu geamul deschis
  • Să iau cel puţin o piatră sau o scoică din orice loc pe care îl vizitez
  • Să decorez pe teme marine
  • Mozaicul
  • Îmi plac culorile tari sau tonuri închise (nu pasteluri)

  • miercuri, 29 iulie 2009

    Ţanţa-no


    Dacă m-ar ruga cineva să spun care este specia (din regnul înconjurător) pe care o urăsc cu determinare... raspunsul ar fi foarte simplu: ţânţarul

    De mic copil uram ţânţarii: bâzâie, ciupesc, înţeapă, muşcă, irită, sug sângele şi dacă îi omori pe pereţi mai lasă şi urme roşii-maronii (mănâncă foarte mult şi digeră foarte greu ceea ce mănâncă).

    De câteva zile încoace, avem nişte polemici, până la un punct hazlii, pe baza acestor insecte enervante numite ţânţari .

    Avem plase la geamurile de la balcoane, avem 3 tipuri de aparate contra ţânţarilor, chiar şi două tipuri de pastile pentru ţânţari (laminate şi nelaminate, desigur).

    Dar toate aceste ustensile de apărare sunt combătute şi driblate de către armata de ţânţari într-un mare fel: În primul rând, plasa, cea care ar trebui să nu permită nimănui mai mare de 2 milimetri să intre în casă. Ei bine, plasa nu este prinsă ermetic, nu este închisă în totalitate, rămân locuri de exploatat pentru ţânţarul de rând. Apoi, aparatul contra ţânţarilor, fie el cu lichid, sau cu pastile, se scoate sistematic din priză. Sunt somat de fiecare dată să îl detașez, pentru că ori "nu face bine bebelușului", ori "provoacă grețuri, dureri de cap, stări de leșin", și așa mai departe. Normal că îl scot din priză și mă acopăr cu totul în așternut, sperând că scap. De unde? Țânţarii mizează pe asta, doar nu m-oi sufoca de bună voie. Și mă dezvelesc, inconștient, câteva minute mai târziu.
    Normal că n-aș risca pentru nimic în lume sănătatea mămicii și a celui mic. Și ţânţarii știu asta! și profită cu nesimțire.

    Să privim dar, întreaga poveste din perspectiva ţânţarilor: Unde au mai pomenit ei așa "fraieri"? Nicăieri! Să dăm sfoară în țară! la etajul 2, e zonă verde. Au chemat ei săracii pe cineva să pună plasă. Piece of cake, plasa e căscată, intrăm și câte 3 ținuți de mânuțe. Ei cică sunt safe. Hahaha. De obicei mai lăsau în priză aparate contra noastră...Not anymore! acum așteaptă in bebeluș și sistează toate substanțele nocive pentru că, fraierii de ei, cred că le provoacă și lor efecte secundare. Și cu aparatul în priză, geamul rămâne deschis, așa că ne ascundem în dressing (au un dressing mare și încăpător) până se consumă substanța activă din pastilă, și apoi ieșim frumușel pe la 4-5 dimineața și ne punem pe vampirit. Dar acum e și mai bine, pentru că au scos tot ce înseamnă anti-insecte din priză. E de vis, este raiut ţânţăresc pe pământ!

    Și cine credeți că era cel mai afectat de această gașcă nebună de insecte? Guess again.
    Mai în glumă, mai în serios, trebuia făcut ceva! Și iată că Bee a dat peste un aparat minune. A și plasat comanda. S-a gandit la mine, poate scap și eu de acest coșmar.

    Se numește Țanța-no, de la Chicco, în traducere liberă "Dacă aveți ţânţari și ați încercat orice metodă de a scăpa de ei ,până acum fără nici un rezultat, de aici înainte cine mai Zanza no mai este".



    Pare a fi soluția de mult așteptată!
    Abia aștept să vină toamna!

    Îmi cer și scuze publice dacă am expus problema oarecum subiectiv, dar glasul disperării s-a făcut auzit încă odată, să sperăm că zumzetul va înceta.


    vineri, 24 iulie 2009

    I'd pull a chicken of sleep ...

    Totul a pornit de la pui... pui de somn... ca de obicei, aş băga un mic somn după masa de prânz...

    Am încercat să transpun expresia, nu fonetic, ci absurdic, şi a ieşit aşa cum mă aşteptam:
    "I'd pull a chicken of sleep..." exact cum aş trage un pui de somn.

    "I'd pull a chicken of sleep" a dus la "So long and a green scallion!" ... şi tot aşa... am acumulat o colectie respectabilă de idiotisme cu iz occidental.

    Pentru lista completă consultaţi liniile de mai jos. Unele par evidente, altele nu sunt nici măcar expresii cunoscute, dar majoritatea (dacă nu toate) sunt absurde. Şi asta îmi place!

    I'd pull a chicken of sleep...
    so long and a green scallion!
    deaf dog at hunting
    to ignite straws in the head
    at saint Waiting
    to put the country at the path
    to give rope in country
    of big engagement
    until the frog's knee
    to give from corner to corner
    when you'd see your backhead
    like on the thieves of horses
    where is two the power grows
    to give water to the mill
    cut leaves at dogs
    it gives in diversions
    beat the water in the mill machine
    chop up the wire in four
    country burns and the old ladies comb
    the horse of gift is not searched at teeth
    give a coin but know it does
    with one flower it doesn't make spring
    the blood water doesn't do
    if you shut up, philosopher you remain
    until in the white canvas
    give the books on the face
    drown like a gipsy at shore
    it's raining! it's raining! old ladies lay eggs!
    heavy at hill with small bovines
    underpants on the traveller
    the goat jumps rock, the rock breaks in four
    don't put yourself with the stupid because he has rested mind
    courage hen 'cause i cut you
    don't beat the fields!
    another food of fish
    of walk your feathers
    to be on leave foot
    it ate in the ass
    the bull of the swamp
    hear the dogs in Giurgiu
    give yourself in the patch
    I made you i kill you
    I beat you of your feathers go
    to lose the horses from the bycicle
    like a big girl at marriage
    shit with eyes
    to put at the sock
    come at the hole with ants,or it's here,or it's not here
    from back alain delon, from front the 14th tram
    kiss the hand for the table
    it's not like the days have entered the sack
    take the heart in teeth!
    one hais the other cea
    to take it on the oil
    to go bull and to return cow
    scratching cheese
    the attempt death has not
    to catch powres
    at the cock's mind
    to give tax with the runners
    of fire's mother
    to carry it with the little sugar
    to rub the raddish
    under no form
    of no color
    to pass like through cheese
    to pull out from watermelons
    I beat you apple
    to go on Saturday's water
    to pull at the tooth
    I give with the mucus in the beans
    To try the sea with the salt

    Oriunde este loc de mai bine, aşteptăm sugestii şi păreri.


    PS de asemenea, dacă vreuna pare de neînţeles, I'd be glad to explain :)



    sâmbătă, 18 iulie 2009

    Paris, jetem non pliu


    Nu mi-a plăcut niciodată franceza. Nici profesoara de franceză, şi aici cred cu mare convingere că cele două elemente sunt corelate.

    Parisul este oraşul îndragostiţilor? Poate, pentru că m-am îndrăgostit şi mai mult de cei de acasă petrecând pe aici nici măcar 4 zile pline. Mi-e dor de Bee, de Mateeeeeei, de frati-miu, de ai mei, de ziua de 8 noiembrie (mai nou), şi poate chiar şi de micul Paris.

    Parisul cel mare este un oraş ca oricare altele, nu m-a impresionat foarte mult, sincer... nici nu se compară cu Barcelona sau Madrid. În plus de asta, nu excelează prin curăţenie sau aer boem. Cel puţin în zona Defense, toata lumea este in black suit, laptopul în spate şi privirea în pământ. Trist.
    Este zona în care se află și birourile unei faimoase companii internaționale cu care cochetez, omorându-mi timpul liber, deliberat. Și dacă a venit vorba de timp liber, iată...e sâmbătă, afară este soare, eu sunt în Paris dar stau într-o cameră de hotel de 2 pe 2, așteptând după un fișier mare de configurare să se copieze remote. Teoretic mâine ar fi liber și pentru mine, dar mai știi...

    Să nu ne înțelegem greșit, există și chestii faine în Paris, cum ar fi străduțele pavate cu piatră cubică, statuetele care se găsesc mai la tot pasul, Sena, Noir desir, Louise attaque...

    Nu am apucat să fac mare lucru pe aici, în afară de tradiționalul Hard Rock Cafe, (pe care nu îl ratăm niciodată pe unde mergem, în eventualitatea în care el există și este oficial),
    un pic de turn Eiffel (în sensul că era o coadă imensă și m-am mulțumit să îl privesc de jos așa cum mă privea și el pe mine, de sus), și un arc de triumf impunător, zărit de la jumătatea celebrului bulevard parizian, Șanzelize. Sper azi să apuc să văd cocoșatul de la Notre-Dame, dacă s-o arăta, mai pe seară, printre clopote.

    Și cum de prin început de martie, de când am aflat noi ce ne așteaptă, nu trec câteva minute și îmi apare din nou în minte (împreună cu mămica lui, bineînțeles) Matei, după două beri și un șot la HR Cafe, mergând în shop ca să îmi preschimb paharul de Riders on the Storm într-unul nou, curat, de cadou...am dat peste uniforma ideală pentru el.




    Să îl porți sănătos !!! și poate încercăm să mâncăm pe cât posibil cu grijă, ca să nu se umple tot de lapte, suc de morcovi sau alte substanțe hrănitoare dar nocive bumbacului alb.

    :* :*

    Au revoir

    luni, 13 iulie 2009

    Capitolul 1. În care autoarea și co-protagonista încearcă să (își) dea explicația ultimă (și primă!) a blogului

    Hmm. deja am început prost. Adică, să-i fie de bine! Păi de ce am nevoie să îmi justific existența blogului?

    Of course, am intrat în blogosferă de ceva vreme, mi-am făcut lista de favorites (OK, îmi place și mozilla, am și bookmarks, so shoot me, dar nu îmi plac tab-urile :D), am citit, am dat linku' mai departe, chestii uzuale. Well, dar să mă apuc să scriu cu o regularitate pe care deja mi-am setat-o, that's too much. Păi ce, o să fie ca dușu' sau spălatul pe dinți?. Am spus, deja nu am început bine, scriu cu neglijența lexicală de pe mess. Adică ce e blogu' ăsta? un instant message pe care mi-l adresez permanent?

    O să clarific faptul că e un motiv bine conturat al acestui demers blogosferic, nu am pornit chiar de la un je ne sais quoi. E un je sais quoi la mijoloc. Și încă unul foaarte tare și mult așteptat:).
    Revenind, mereu m-am întrebat, ce iți lipsește când te apuci de un blog? Adică, jurnal nu ai, probabil noile generații nu au avut niciodată, nici măcar conceptul de a nota ceva pe o agendă nu mai există, punem tot în memento, remindere, etc. Și cam atât.

    Dar, rămâne golul ăla mare, dorința aia din piramida lu' Maslow de self actualization și esteem.
    Adică, ai o modalitate în plus de a arăta un pic din ceea ce ești, pe lângă ceea ce ești în mod obișnuit, rutinic, dincolo de aglutinarea comună.

    Ok, mai observ o meteahnă, pe care știam că o am și o redescopăr oridecâteori mă apuc să pun ceva pe hârtie. Păi, pierd firul... o dau în diverse dar în stilul lax-conștient că știu ce fac și nu pierd touchul. Mai mult, parcă îmi încep romanul, mă auto-persiflez ca un om inteligent ce sunt, care știe că are o mare calitate numită simțul umorului....

    Well, nu am să repet că nu am început bine, dimpotrivă, repet, să îi fie de bine: cum spuneam, ar trebui să îi dedic acest blog cu toată inima mea de viitoare mămică lui Matei, care încă stă bine merci în burtică, până prin noiembrie.
    Până când o să încep să vorbesc cu scopuri bine definite despre suzete, eritem fesier, diversificare, primii pași, primul gângurit și alte super isprăvi, fac încălzirea blogului, în numele celor doi Family Guys, care se pregătesc să devină 3. Și trebuie să ne exersăm mâna până atunci cum se cuvine.

    Și referitor la serialul cu același nume, eu sunt Brian sau Lois, oricum ai da-o eu stau bine, să vedem domnu' cum se descurcă fiind inegalabilul Peter Griffin.
    Hmm, mai bine las asocierile, că progeniturile nu's tocmai reușite.

    Revin, dar nu ca spălatul pe dinți, cred, deși aș mai avea o poveste, poate mâine:).


    LinkWithin

    Related Posts with Thumbnails