Acum. Un an

Acum un an atât ne-a dus pe noi mintea: să facem poză cu noi doi așa cum arătam când am primit vestea cu 2 liniuțe. N-am pozat testul barză, nu l-am păstrat.

Dar ne-am gândit să salvăm momentul, să trimitem un buzz, un instant look and feel pentru ID-ul mateiutz. Căci da, știam de pe atunci că cele două liniuțe se vor numi Matei. Poate și Tudor.

De remarcat la cei doi protagoniști bucuria relaxată a lui tati și îngrijorarea disimulată a lui mami.

După 9 luni cu cântec ... 'we gooona have a baaaaby, we gooona have a baaaaby'...liniuțele s-au conturat, rafinat, dezvoltat și au ajuns să întruchipeze omulețul minunat din imagine:

Portret de f4milie

Astăzi am împlinit și noi patru luni, atât Matei, cât și toți, ca familie în 3...

La mulți ani Matei!

I film you

Îmi plac filmele, ne plac filmele, iubim filmele şi încercăm să vizionăm cât mai multe şi cât mai variate. Am totuşi un gen de suflet - film-noir - dar voi reveni cu amănunte despre filmele noir - fie ele şi color - cu altă ocazie.

Poate că unii chiar aşa percep o astfel de activitate, dar noi nu vedem filmul ca pe un interval de două ore de relaxare, de destindere, floricele cu sare şi ochelari cu ramă ce includ două braţe şi panoramă în 3 dimensiuni. Filmul te consumă, te provoacă şi te pune pe gânduri. Filmul îţi dezvăluie inflexiuni vizual-artistice, tehnici suprarealiste şi te ţintuieşte în fotoliu poate chiar şi ore întregi după scurgerea credits-urilor - parcă se simte nevoia pluralului bilingv - aprins în discuţii şi teorii complexe. Depinde foarte mult şi de alegerea titlului de vizualizat.

Aveam perioade în care vedeam şi câte 7-8 filme pe weekend şi cam 4-5 în timpul săptămânii. O fi mult? puţin? noi zicem că era suficient... În ultima perioadă a fost un pic mai dificil cu egalatul sau măcar apropiatul de recordul la numărul de vizionări; greu până ne-am prins că ultimele 2 ore de prime-time pot fi valorificate cinematografic.

Premiile anuale ale academiei nu reprezintă (sau mai bine zis nu mai reprezintă) un etalon în domeniu. Au fost vremuri în care dacă producţia respectivă era nominalizată la titlul de cel mai bun film aproape cu siguranţă că reuşea să apese pe acel trigger lăuntric al auditoriului, să clatine acolo un mecanism de rotiţe care să pună în mişcare sentimente, teorii şi împlinire.

Sunt oarecum "pornit" pe filmul care a reuşit anul acesta - încadrându-se la limită cu participarea, filmul fiind lansat in 2008 - să mişte rotiţele criticilor dar mai ales pe cele ale membrilor votanţi ai academiei. Filmul nu este nici pe departe un film rău, nici macar plictisitor nu este, chiar dacă unii au amendat lipsa de acţiune "reală" într-un film de război. Este un film ok, poate chiar peste medie... dar de aici până la a i se înmâna o statuetă de aur de 13,5 inci înălţime este peliculă lungă. S-au pierdut cam 10 inci pe drum. Poate că nici selecţia de anul acesta nu a fost cea mai însemnată, chiar dacă s-a revenit la formatul cu 10 filme - sau mai mult de 5 - nominalizate la best pic. Nevăzând decât 8 din cele 10 foste pretendente nu mă pot pronunţa 100% dar dacă aş fi avut drept de vot poate că aş fi luat mai mult în considerare A Serious Man.

Să fim înţeleşi, pe cât de absurd sună, nouă nu ne plac "comediile". Sau cel puţin comediile contemporane. Pentru mine comedie înseamnă mult mai mult decât ceea ce se afişează astăzi sistematic la box-office. Comedie înseamnă The Apartment, Nuovo Cinema Paradiso, Amelie, The Big Lebowski şi foarte multe altele. Unde dramă nu e... nici comedie nu e.

Totuşi, parcă filmele fraţilor Coen, cum este şi cazul Omului Serios, au un umor pe cât de absurd pe atât de revigorant şi de rafinat.

Un alt candidat mult mai de seamă decât cel premiat a fost după parerea mea Precious, un film foarte dur dar cu doua roluri tulburătoare în complexitatea lor. Nota bene, lui Mo'nique i s-a şi recunoscut prestaţia printr-o statuetă cu nume desprins din alfabetul fonetic ICAO pentru aviaţie. Cadrele de flashback din film îţi impuneau parcă să iei o poziţie de suflet lângă gură în slow motion.

"Neamţul" din filmul lui Tarantino (Şi atunci cand spun Tarantino mă gândesc la Pulp Fiction şi atât! gusturile sunt uneori greu de digerat) care săracul de el este austriac vienez de la mama lui de acasă a fost fenomenal! Dacă aş fi avut o singură certitudine anul acesta la premiile Oscar aceasta s-ar fi numit "neamţul" cu nume de vals din Inglorious Basterds. Şi mă bucur că aşa a fost!

De obicei vizionăm cu foarte mare interes şi cele câte cinci filme propuse pentru cel mai bun film străin şi documentar. Din păcate, de data asta nu prea a fost timp, ar fi în pending Das weisse Band (poate diseară) cât despre documentare nici nu mai vorbim.

Şi totodată, după principiul care nu dă niciodată greş - animation rules! - tot aşa nici Pixar nu a dat rateu cu Up, continuând o serie de feerie începută cu Toy Story şi perpetuată fără oscilaţie de imperfecţiune ever since.

În rest, prea multe efecte speciale, banalitate, rutină şi show. Şi culmea e că nu pot să spun că nu mi-a plăcut Avatar...

Încă odată, părerile exprimate ne aparţin, nu suntem critici de film ci pur şi simplu iubitori ai acestui extraordinar festin de imagini şi sunete.

Alte păreri?

Floarea cu 7 culori

Din când în când ne mai apucă; am purtat nenumărate discuții cu prietenii cu tentă de remember. Un subiect aparte este desenul animat, sau mai bine zis "ce desene mai erau pe atunci...".

Ne amintim cu plăcere de seriale - și acum am să încerc să o iau oarecum cronologic și wannabe haios - precum Lecănoci de ța (OK, pentru mine tot "serial" este!), albinuța Maia, Zaieț Pagadi,Sandy Clop, Aventurierii spațiului, Țestoasele, Saber (ci nu Easy) Rider, Voltron, Ratonii,Denver - ultimul dinozuur, Strun(m)fii, chi chi chi son le Snorki, Căpitanul Planet, Cartea cărților... și multe altele.

Recunosc, nu am mai "jucat" demult "ce desene mai erau pe atunci..." dar acum câteva dimineți ne-a venit să cântăm pe ritmuri de desen animat spre amuzamentul lui Matei.

Spoilers: Dap, așa s-a nimerit dar se vrea a fi Floarea cu șapte culori. Măcar pe youtube să îi arătăm băiatului, când s-o face mai măricel... la ce prostii 2-D se uitau mami și tati. Sau poate că scot ăștia bluray 3-D toate sezoanele de la Lolek și Bolek... mai știi?!?

Principiile unor familyguys

Lucrurile mărunte ne-au dat greaua misiune de a vorbi despre lucruri mari.

Ce principii de viaţă avem?

Nu ştiu de ce le văd ca pe un decalog, dar mă voi opri şi eu la 10 principii. Să vedem ce iesie, mai ales că eu am ceva reţineri în a vorbi cu cuvinte mari, superlative:

1. Să mă simt bine în pielea mea: asta însemnând să mă plac cât de cât atunci când mă uit în oglindă şi mai ales să nu simt frustrări pe care să le răsfrâng prin fapte şi vorbe urâte celor din jurul meu;
2. Să fiu mulţumită cu ce am trăit până acum şi nu nemulţumită de ce nu am trăit
3. Să experimentez: locuri, lucruri, oameni, fapte, sentimente
4. Să simt: să mă emoţionez, să trăiesc intens, să iubesc, să nu mă apatizez şi aplatizez
5. Să fiu eu : să nu fiu obligată să îmbrac multe straturi de straie false, aparente ca să fiu acceptată, plăcută, iubită, înţeleasă
6. Să nu gravitez în jurul meu: să dăruiesc ceva celor din jur, să nu trăiesc pentru mine şi să fiu atentă la ce au de spus ceilalţi
7. Să nu trădez: încrederea, aşteptările (dacă au fost clar exprimate), să nu dezamăgesc
8. Să înţeleg: oamenii şi diferenţele dintre ei. Şi să îi accept.
9. Să învăţ: din cărţi, din muzică, din filme dar mai ales de la oameni şi din viaţă
10. Să nu regret:(aici e mai greu) - dar pot să trec peste ceva şi să nu mă blochez într-o inerţie a lui "Mai bine nu ''... Să accept şi să trec mai departe, îmbunătăţindu-mă din experienţe.

Răzvan spunea...

Raluca, m-ai prins în offside :) Aşa este, era adresat ambilor membri :) Hai să încerc şi eu un exerciţiu - este mai mult un wishlist, pentru că nu de fiecare dată tot ce apare în lista de liste mai şi iese...

Şi am să scriu despre principiul meu fundamental, care înglobează o sumă de principii mai mici:

<< ...să încerc să "fac bine" în tot ceea ce fac... >>

Să adaug un dram de bunătate în viaţa de zi cu zi şi în procesul de interacţiune cu ceilalţi. Două exemple contradictorii - pentru că nu de fiecare dată iese după cum îţi e principiul - care îmi vin acum în minte ar fi episodul "maşinuţa prea scumpă" şi "baba din Romană".

Acum vreo 2 ani eram la coadă la un supermarket şi în faţa mea se aflau o bunică împreună cu nepoţelul ei. Totul era calculat, nici un bănuţ în plus, iar băieţelul a aşezat pe banda rulantă şi o maşinuţă cu care se plimbase prin tot magazinul după ce o "ridicase" de la raionul de jucării. Bunica a aşezat maşina ultima în coadă spunând că dacă valoarea finală a bonului este prea mare nu vor lua jucăria. În timp ce mie îmi licărea o idee în minte, băieţelul, - fără să plângă! - a facut o făţucă atât de expresivă încât mi-a fost practic imposibil să mă comport altfel decât am facut-o. Bineînţeles că bonul era prea lung iar maşinuţa nu a mai încăput. Am luat maşina şi am aşezat-o prima, în faţa cumpărăturilor mele. I-am spus bunicii să mai aştepte un minut şi că vreau să îi ofer jucăria puştiului. Expresia băiatului s-a schimbat la 180 de grade, era atât de fericit încât mi-a umplut şi mie inima cu fericirea lui. Nu au mai contenit cu mulţumirile, mă simţeam şi prost, în fond nu făcusem nimic supraomenesc. M-am simţit om, a fost o experienţă unică.

Reversul medaliei nu conteneşte să se arate: pe vremea când eram încă în liceu cred, posibil facultate, mergeam cu un autobuz plin, aşezat în dreptul uşii dar cu vreo 7 persoane între mine şi uşă. Am ajuns la Romană, s-au deschis uşile...au reuşit să coboare vreo 5 oameni, moment în care au năvălit câteva babe cu batic, paporniţă şi prea mult timp liber. Am rămas blocat în vehicol, în staţia la care vroiam să cobor. Am dat din coate mai acătării şi am reuşit să cobor în injuriile demente ale unei astfel de babe care se potrivea perfect portretului robot de mai sus. Până să se închidă uşile, eu coborât fiind, m-am întors stânga-mprejur spre baba care deja se aşezase cu spatele baticului la mine, şi i-am aplicat o palmă după ceafă. Se umpluse atât de rău paharul de nervi încât, din forţa impactului, săraca femeie şi-a băgat capul între umeri, cam cum ar face cineva care ar primi un dos de palmă dupa ceafă; e un reflex. Nu sunt deloc mândru de acel episod, dar s-a întâmplat (nu s-a mai întâmplat de atunci!) şi de aceea l-am inclus aici la secţiunea "voi să nu faceţi aşa acasă".

E adevărat, nu toate mini-principiile înglobate aici se reflectă în cele două exemple în contrast, dar timpul e drămuit iar eu mai am şi rolul de corector-diacritic şef :)

Mai departe, în limita timpului disponibil, am vrea să aflăm ce ar publica ai lui Matei pe aceeaşi temă şi ce ar defula mămica Marei la subiect...

Pick-ă-poo (sau scatologicul care este)

Yupii! Azi îmi planificasem să ieșim afară cel puțin 2 ore: vreme superbă, Mateiuț fără haine multe, vesel și sătul, mama dornică să își ia Prozacul din natură după depresivele zilele hibernale prea lungi și prea multe; așadar, toate premizele unei plimbări reușite.

Buun, totul decurge perfect, Matei adoarme repede cu soarele gâdilându-i ochii și nările, eu mă bucur de razele călduțe pe față și zâmbesc tâmp oamenilor sau aiurea.

În sfârșit s-a terminat cu nămeții de zăpadă, no more dâmburi de gheață care cred că dau țării mii de copii diagnosticați cu reflux esofagian după zgâlțâielie luate, gata cu bălțile căscate amenințător.

Acum pot să privesc cerul, copacii, să mă uit la oameni, ce mai, mă simțeam ca într-o telenovelă.

Ei, querida, dar ce să vezi? Brusc observ că pavajul, odată scăpat de povara zăpezilor smoky machiate cu khol de eșapament, este plin de resturile intestinale ale patrupezilor noștri dragi.

Constant că numărul lor este copleșitor și mă întreb dacă nu au intrat toți câinii la cure detox sau chiar îi bănuiesc de bulimie cu soluții laxative pentru că îmi apare câte unul la fiecare pas sau roată din cele șase ale căruțului.

Îmi continuu agale plimbarea, visătoare, și între timp se trezește și Matei, care zgâlțâit acum de pietrele cubice, se tot foia și își trăgea căciula de pe ureche, dându-mi mie de lucru.

Când eram preocupată să așez căciulița, deodată simt cum mă înhață.

Îl simt moale, proaspăt montat acolo în peisajul stradal și până să cobor ochii simt și damful puternic, dovada termenului de valabilitate nedepășit.

Ei da, era el, Poo BOY, maro-roșcățel și parcă îl și bănuiam călduț încă. Intrase în striațiile de pe talpa cizmelor mele de cauciuc, multicolore, water dar nu și poo-proof.

Brusc m-am simțit coprofilă și după ce am căutat o rămășiță de zăpadă sau o baltă unde să curăț cât de cât din festinul digerat canin am început să îi analizez.

Ei bine, habar nu aveți cât de diverși, cantitativi și câte consistențe au - iar prima remarcă a fost: unde sunt fecalele câinilor de altă dată: albe și de formă solidă?

Păi da, eu cred că patrupezii noștri au trecut și ei pe la MC Chappy sau Pedigree KING dar unii preferă mâncare home made ca la stăpână acasă.

În plus vorbim despre un damf cu ștaif pentru că bulevardul pe care m-am nimerit este Aviatorilor unde disposal-urile chilimaneene pentru ’’un mediu mai curat’’ aveau punguțe și 5 pași pentru utilizare.

Eu cred că câinii (mai contează o cacofonie?) din generația mai nouă sunt și eco friendly pentru că nu suportă pungile aste ne-biodegradabile pentru resturile proprii și atunci preferă să dea naturii îngrășământ natural.

Poo end - adică happy end (ce, ăsta n-o fi cu noroc?)

PS. Acest post nu se dorește a fi o lecție civică de copro-culturalizare.

Un ochi râde, altul stă treaz

Mi se pare incredibilă capacitatea bebelușilor de a se adapta la noua viață - viața pe uscat - cea care îi așteaptă după cele 9 luni petrecute exclusiv împreună cu mămica lor. Ca un calup de plastilină - sau cum ar zice Bee, ca o bucată de fimo numai bună de pus la cuptor - comportamentul și acțiunile nou-nascuților (mai nou, sugari) se sedimentează, creionându-se blue-print-uri de personalitate.

Este un fapt - sau cum ar spune Colonelul, care s-a bătut cu X-Men și și-a cam luat-o, din filmul 3D Imax cu nume de poză de messenger, "...and that too, is a fact!" - faptul că Matei doarme foarte bine noaptea încă de când am ajuns să ne reunim acasă. Zilele trecute a ajuns la performanța unui șir de aproape 10 ore de somn nocturn, fără pauza de 5 minute de masă. Că mai spre dimineață s-a înfruptat de parcă era dezlegare la lapte, that too is a fact.

Iar atunci când Matei este odihnit, chiar și circul Struțchi ar fi invidios pe atmosfera de voie bună și pe starea de veselie pe care el o emană. Ne rasplătește cu zâmbetele lui sugubețe în fiecare zi, câteodată zâmbetele devin chiar sonore ceea ce provoacă deliciul audienței.

Dar dacă veni vorba de audiență, chiar în acest moment sub noi se desfășoară un bairam de "casă nouă" coroborat cu o aniversare. Se cam aude, noroc cu acea capacitate despre care spuneam, cea care acționează în moduri nebănuite și permite bebelușilor să doarmă chiar dacă în vecinătatea lor trec mașini pe piatră cubică, claxonează taximetriști sau discoteca e prea mică pentru ca cei de jos să mai sară în cap.

Oamenii sunt chiar OK, au venit săracii mai devreme să ne atenționeze de imineța petrecerii, este foarte bine când lumea se mai și distrează! Plus că o să le întoarcem serviciul în curând, în aprilie :D ; Ne-am și gândit așa un pic, de principiu: ducem bebelușii un etaj mai sus și așteptăm capacitatea să își intre în drepturi - sau în roluri - întruchiparea lui Moș Ene. Abia aștept! Chiar mi-era dor de astfel de acțiuni extrasportive și sunt sigur că nu vorbesc numai în numele meu...nu mami? :)

'till next time, rock on!

Later edit: Muzica nu prea e cine știe ce... mă așteptam la mai mult...