"Luna asta am 6 luni"

Astăzi este o zi de sărbătoare pentru noi. Nu pentru că a răsărit în sfârşit soarele după o duminică ploioasă şi posomorâtă din punct de vedere meteorologic, nici pentru că autorităţile atât de competente şi pregătite profesional au reuşit să propulseze micuţa dar inimoasa noastră ţărişoară de aproape 250 de mii de km pătraţi pe culmile cele mai înalte ale gloriei mondiale.

Pur şi simplu: a trecut jumătate de an! De când? De când ne ştim. De când ne ştim în postura de "tineri" părinţi pentru că încă nu am reuşit să ne dezmeticim 100%. Sentimentul este copleşitor, timpii morţi sunt poate cel mult răniţi pentru că şi Matei mai doarme din când în când.

Chiar vorbeam de câteva ori, aşa ca între părinţi - părinţii aceluiaşi copil - că dacă cineva ne-ar fi arătat un preview, o poză de-a bebeluşului nostru gen Sarah Connor - într-un scenariu de Terminator altoit cu Back to the Future şi asezonat cu puţin piure de dovlecei pisat la BabyCook - n-am mai fi aşteptat poate atât de mult (aici sunt variante şi variante, unul spune 10 ani, altul doar 6, sau poate chiar numai 3) ca să îl cunoaştem...

Cum bagi, în ziua în care ai împlinit 6 luni, un picioruş şi o mânuţă în gură din 9 mişcări?

Simplu nu?