Remembering Hollywood

Am petrecut o săptămână ca-n filme în citadela cinematografiei clasice (dar şi moderne) numită Hollywood. Din multitudinea de titluri care au rulat pe parcursul a celor patru zile de festival TCM nu am reuşit să facem director's cut pentru mai mult de opt producţii, dar acelea au fost trăite la maxim. Promit că vom detalia fiecare peliculă în splendoarea ei în posturi separate dar până atunci să cronologizăm un pic...

The look and feel

Drumul spre stelele ecranului a fost lipsit de somn, în parte poate şi pentru că la bordul 747 călătorea un băieţel foarte drăgălaş, cam de vârsta lui Matei, care ne-a cam cântat pe limba lui tot zborul. Pentru noi a fost simpatic, pentru toţi ceilalţi - un mic coşmar la drum de seară.

Aerul californian este foarte plăcut, te îndrăgosteşti de el încă de la prima adiere. Este un aer de Vamă, o briză oceanică învălurită în cele peste 25 de grade calculate în celsius. Ajunşi în camera de hotel am aruncat bagajele cât colo şi ne-am năpustit la geam - căutam ceva anume, ceva ce nu zărisem pe drumul de la aeroport dar care dupa calculele noastre ar fi trebuit să fie acolo. Şi era, măreţ şi lizibil:

H-O-L-L-Y-W-O-O-D.

The Hollywood sign

Hollywood este un oraş al contrastelor, un vis babilonian altoit pe visul american şi asezonat cu mii de turişti efervescenți. Se fotografiau stele pavate la duzină, se formau cozi interminabile pentru tururile organizate către reședințele celebrităţilor (văzute pe dinafară în drumul maşinii, şi asta dacă nu se greşea adresa, bineînţeles) şi se comercializau aceleaşi suveniruri cu o densitate înspăimântatoare pe metru pătrat. În tot cazul, odată ajunşi acolo încărcătura şi istoria cinematografică a locului este colosală. Aşa am simţit noi, aşa am perceput festivalul şi tot ceea ce înseamnă film. Am ajuns de exemplu (ghidaţi de un cache, dar practic cu acelaşi scop) la apartamentele Alto Nido, atât de râvnite de noi pentru simplul motiv că scena de început din filmul lui Billy Wilder - Sunset Blvd. - a fost filmată aici.

The filming location

Am devorat muzeul din Hollywood unde obiecte celebre ale filmelor clasice erau prezentate învălmăşit dar cu bun gust. Cadilacul lui Cary Grant, rochia albă a lui Marilyn, costumul lui Bob Hope interpretându-l pe domnul Beaucaire, colecția de make-up Maxfactor, un Oscar autentic sau mantia lui Superman sunt numai câteva dintre ele. Reversul medaliei s-a numit rochia Hanei Montana sau treningurile protagoniştilor din Feisbuc dar poate că am îmbătrânit și noi un pic şi nu mai zărim chestiile cool în cazuri în care poate s-ar impune.

The Hollywood Museum

The oscar goes to...

Am dat o fugă până la Observatorul situat în parcul Griffith, locaţie de filmare folosită de mulţi regizori dragi nouă, incluzând-ul aici pe Nicholas Ray cu al său Rebel Without a Cause. Există chiar şi un bust al lui James Dean pe platforma pe care este aşezat observatorul. Locul este superb iar parcul în sine este un colţ sălbatic de natură foarte jogging-friendly.

The Observatory

Oceanul nu a putut lipsi din plan aşa că într-o dimineata, după filmul de mic dejun (în acea zi, A Streetcar Named Desire, versiunea restaurată) ne-am îmbarcat spre valuri. Chiar dacă temperatura de afară te invita la o baie vântul se punea puţin în contră şi am cam fost nevoiţi să il ascultăm. Santa Monica Pier este un bâlci adevărat şi nostalgic. Există carusel, locuri de joacă, circuite şi leagăne pentru cei mici, îngheţată şi pop-corn. Toată lumea este cu zâmbetul pe buze, parcă eram toţi figuranţi într-o comedie de succes. Pentru noi, o comedie bună se traduce prin Big Lebowski sau Forrest Gump - şi astfel ne-am simţit înţeleşi pentru că acolo, pe chei, unul dintre cele mai populare restaurante era Bubba Gump Shrimp.

The Santa Monica Pier

Printre arenele celebre în care s-au proiectat cele peste 70 de filme se numără Grauman's Chinese Theatre, Egyptian Theatre şi piscina hotelului Roosevelt. Am admirat însemnele lăsate de marii actori în grădina cinematografului chinezesc, am escaladat din priviri coloanele egiptene şi am servit porţia de cultură hollywoodiană la petrecerea de deschidere a festivalului de la Roosevelt, hotel care a găzduit gala primelor premii Oscar în 1929.

The Grauman's Chinese Theatre

The Egyptian Theatre

The Roosevelt Hotel

The Poolside

L-am întâlnit pe Kirk Douglas care la cei 94 de ani ai săi pur şi simplu ne-a emoţionat - este valabil pentru toţi cei 1200 de cinefili care au venit să îl vadă la premiera versiunii restaurate a lui Spartacus. Trecând mai spre latura noir spun că introducerea filmului Gaslight a fost asigurată de Angela Lansbury, o femeie extraodrinară care preţ de jumătate de oră ne-a delectat cu o scurtă istorie a vieţii ei cinematografice şi care prin asemănare m-a făcut să mă gândesc la bunica mea de sus. Am redescoperit-o pe Elizabeth Taylor, actriţa pe care o consideram de cele mai multe ori practicantă de overacting. Am avut practic mustrări de conştiinţă după ce am vizionat Who's Afraid of Virginia Woolf? în ultima seară şi am rămas cu gura căscată la propriu pâna la genericul de final.

The Family Guys

De la Insomnia la Sleepers, drumul de întoarcere a coincis cu Moş Ene pe la gene dar ne-am promis că poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat ne vom întoarce la TCM Classic Film Festival căruia îi urăm o mie de ediţii!

Mulţumim TCM!