Cum mi-am petrecut norul de cenuşă

Mă uitam mai devreme pe pozele cu erupţia vulcanului islandez. Imaginile sunt impresionante prin estetica dramatică pe care o erup. Şi când spun dramatic mă refer strict la culori, umbre şi feeling vizual. Şi uite-aşa îmi ridic singur mingea la fileu şi păşesc prin cenuşa lucrurilor despre care vroiam să scriu acum...

După fiecare set de poze care se respectă există şi o secţiune de comentarii... Mi-am aruncat o geană întredeschisă şi pe comentarii şi ca un par izbitor pe care mi l-am zărit în ochi, am citit:

"Beautiful photography, tragic circumstances!"

Mi-am pus cenuşă în cap şi m-am întrebat... De ce un lucru care este prezentat într-un anumit fel de către canalele de comunicare/informare în masă ajunge să fie perceput astfel ?!?

De ce ni se insuflă practic încă de când începem să facem primii noştri paşi că etalonul fericirii, unitatea atomică fară de care am orbecăi în neant şi nu am mai şti să deosebim binele de rău este elementul monetar ?!?

Închiderea aeroporturilor reprezintă o tragedie, cirezile de consultanţi şi turmele de specialişti, agenţi de vânzări sau manageri "arestaţi" la domiciliul vreunui terminal obscur exprimă tragedia în stare pură. Afacerile afectate de negura fumului vulcanic îşi plâng tragedia, iar exemplele pot continua, nu chiar până la infinit ci cam până pe la 6 mii de metri.

Chiar nu putem să ne rupem câteva clipe de cotidianul întunecat şi cenuşiu pentru a admira cu toată inima nişte imagini care înfăţişază natura în ipostazele ei cele mai dezlănţuite? De ce totul trebuie asociat cu noţiuni precum productivitate, randament, cont de credit, tranzacţii monetare sau oportunităţi de afaceri? De ce nu ne putem refugia, fie şi pentru câteva momente into the wild...

Dar poate că nu despre asta este vorba; poate că percepţia mea a fost primordial greşită şi epitetul tragediei era exclusiv legat de considerente medicale.

Am încercat deci să îmi scot ochelarii de cal şi să mi-i pun pe cei de ginseng şi am aflat compoziţia cenuşei letale. De la profesorul Gheorghe Mencinicopschi citezire:

Gazele conţinute de norul vulcanic:

* Acid fluorhidric: este foarte periculos, pentru că distruge sistemul nervos, distruge oasele şi dinţii, produce aritmii cardiace şi atac de cord

* Dioxid de sulf: irită foarte tare căile respiratorii superioare, putând declanşa crize asmatice chiar fatale

* Dioxid de carbon: irită ochii, însa este cel mai puţin nociv

* Monoxid de carbon: expunerea la această substanţă duce la moarte sigură, prin asfixiere

* Acid clorhidric: este un iritant puternic pentru ochi şi pentru mucoase.

OK, sunt substanţe nocive, pot provoca afecţiuni serioase, chiar moartea...

Dar cenuşa care a rezultat din erupţie nu a creat o cuşcă naturală cu capac ermetic. S-a propulsat în atmosferă şi a continuat să urce până la câteva mii de metri. Concentraţiile substanţelor mai sus amintite nu au coincis cu valoarea termenului de tragedie.

Zona a fost securizată iar statisticile raportează pentru erupţiile din martie şi aprilie ale Eyjafjallajokull-ului un număr pe cât de cutremurător pe atât de "trist" în cuantumul de pierderi de vieţi omeneşti: ZERO! Record absolut! Tragedie cutremurătoare a sistemului sanitar mondial!

Şi totuşi, despre ce este vorba până la urmă?

Best of Botez

Sfânta uimire...

Mai emoționați decât Papa....

La scăldat....

Hainele cele noi ale împăratului...

Familyguys...

Hâc, încă una și mă duc....

Mulțumim Bobo!

Și poze

După cum ziceam în pagina anterioară iată câteva poze făcute la botez. Sunt prezentate în ordine cronologică după cum urmează:

Plecarea spre botez...

În drum spre botez...

În curtea bisericii, la botez...

Botez...

Disclaimer: Pozele de mai sus sunt făcute de mine cu aparatul foto din dotare. Există totuși în arhive niște poze făcute de un bun prieten de-al nostru (Bobo :) ) cu un De-SeReLe, pe care - poze - o să punem gheara abia vineri. Așa că să vă așteptați și la un 'Life in Pictures: Best of Botez'.

Şi Matei Tudor

Profit de timpul de-afară - astenia de primăvară - pentru a publica un mic articol. Că de când nu ne-am văzut, multă vreme a trecut şi multe s-au întâmplat şi băiatu-i botezat. Se poate şi articula ca să iasă ceva de genul 'botezatu', dar singura asemănare între Matei şi cunoscutul creator autohton este char faptul că amândoi sunt botezaţi.

Şi-uite-aşa, din preambul în carambul, am scos din mânecă colţul cărţii celor întâmplate weekendul trecut. Noi, trebuie să recunoaştem, nu prea o avem p-asta cu biserica. Poate mai mult "o avem" cu biserica catolică în sensul că apreciem, distant şi dintr-un colţ tăcut în ambele cazuri, naturaleţea obieceiurilor şi lipsa de absurd autoritar în comparaţie cu biserica "noastră". Şi includ aici şi fenomenul Taize (google it!) despre care tot am zis că o să scriem dar cerneala s-a facut gel.

Sâmbătă, insa, am simţit amândoi că "ceva" ne-a mişcat. Poate pentru că era vorba despre Matei, sau pentru că ne imaginam noi un scenariu mult mai rigid, în orice caz pot să spun cu mîna pe inimă că ne-a plăcut.

Chiar dacă Popa cu nume generic Dulfu - nu şi ceilalţi doi - a început să citească din sfintele cărţi cu litere aurite folosind o limbă de lemn, citez: "Se botează robul lui Dumnezeu Matei Tudor, care ... blblblblblblblblblblblblblblblb... amiiiiin...". Niciun cuvânt născocit de mine mai sus! Chiar dacă au dublat taxa ca la table şi apoi au făcut poartă în casă, sau mai bine zis ...în Altar, şi au recunoscut că biletul de plată este la jumătate dar nu ar strica nişte bani întru amenajarea interioară şi exterioară a lăcaşului. Să fie primită! Taxa.

Cu toate acestea, au respectat dorinţa noastră de a nu scufunda băiatul după geamandură şi au folosit varianta de botez statupalmăbarbăcot, adică l-au pus pe cogeamite Matei (aprox 7.500 şi 70 cm) să stea în cristelniţă până la piept, au luat în palmă apa sfinţită, au coborât bărbile şi şi-au suflecat sutanele până la cot şi au turnat de o manieră chiar tandră stropi vii pe căpşorul botezat.

O altă anecdotă aparte se leagă de comandarea şi ridicarea tortului - nu de botez, ci de sărbătorire a 5 luni ale lui Matei - care a fost customizat prin telefon după cum urmează:

- Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?

- Am comandat un tort la dumneavoastră şi urma să stabilim detaliile textului de urare.

- Spuneţi, vă ascult...

- Păi, o să scriem aşa..."De 5 luni pe felie" şi "Matei Tudor".

- Cum cum? "De cinci ce?"

- Scriem "De 5 luni pe felie" şi dedesubt "Matei Tudor".

- Deci: '"De 5 luni pe cum, felie?" se auzi vocea de la celălalt capăt chicotind

- Da, şi vă rog să îl decorăm cât mai simplu, fără trandafiri, culori ţipătoare, alte sclipiri inutile, zic eu , acordându-le muult prea mult credit.

- Da , doamnă, facem cum vreţi.

M-am dus sâmbătă dimineaţa să "ridic" capodopera culinară, dar sfătuit de acasă să verific totuşi ce s-a scris pe tort cu creion de ciocolată...să nu fie vreu "D-e 5 luni..." sau mai ştiu eu decoraţiune să troneze pe sus-numitul tort.

Ca un făcut, aflat la inspecţia de primire a tortului, se ridică ambalajul şi ce să vedeţi?

Doi botoşei bleu în stânga sus....fie... o floare albastră în dreapta jos...(Tanti cofetara s-a simtit lezata in avantul ei creativ si a zis sa umple golul sec si sterp al tortului) ... şi ...şi?...şi text:

"De 5 luni pe felie şi Matei Tudor".

Acum, bine că nu a scris pe tort "Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?...Am comandat un......facem cum vreţi". Am rugat să se şteargă conjuncţia copulativă de pe tort şi am plecat în fugă pentru ultimele preparări...

Tortul a rămas cu floare-albastră, floare-albastră, totuşi este trist în decoraţiune)

După slujbă - care repet, chiar ne-a mişcat - am fost la papa, la Şoni. Mâncare bună, decor ce parcă aducea briza mării din Vamă pe geam, direct pe duşumea, bănci şi mese. Şi aici au fost mici peripeţii organizatorice dar una peste alta totul a decurs în parametri normali.

Fără funde pe scaune, fără ursitoare, fără meniuri cu sărmăluţe şi ardei învelit în staniol.

Ar mai lipsi ceva...nişte poze, numai că eu nu am acces direct la ele în acest moment şi deci urmează un follow-up post sau un later edit.

Pe curând.

Acum. Un an

Acum un an atât ne-a dus pe noi mintea: să facem poză cu noi doi așa cum arătam când am primit vestea cu 2 liniuțe. N-am pozat testul barză, nu l-am păstrat.

Dar ne-am gândit să salvăm momentul, să trimitem un buzz, un instant look and feel pentru ID-ul mateiutz. Căci da, știam de pe atunci că cele două liniuțe se vor numi Matei. Poate și Tudor.

De remarcat la cei doi protagoniști bucuria relaxată a lui tati și îngrijorarea disimulată a lui mami.

După 9 luni cu cântec ... 'we gooona have a baaaaby, we gooona have a baaaaby'...liniuțele s-au conturat, rafinat, dezvoltat și au ajuns să întruchipeze omulețul minunat din imagine:

Portret de f4milie

Astăzi am împlinit și noi patru luni, atât Matei, cât și toți, ca familie în 3...

La mulți ani Matei!

I film you

Îmi plac filmele, ne plac filmele, iubim filmele şi încercăm să vizionăm cât mai multe şi cât mai variate. Am totuşi un gen de suflet - film-noir - dar voi reveni cu amănunte despre filmele noir - fie ele şi color - cu altă ocazie.

Poate că unii chiar aşa percep o astfel de activitate, dar noi nu vedem filmul ca pe un interval de două ore de relaxare, de destindere, floricele cu sare şi ochelari cu ramă ce includ două braţe şi panoramă în 3 dimensiuni. Filmul te consumă, te provoacă şi te pune pe gânduri. Filmul îţi dezvăluie inflexiuni vizual-artistice, tehnici suprarealiste şi te ţintuieşte în fotoliu poate chiar şi ore întregi după scurgerea credits-urilor - parcă se simte nevoia pluralului bilingv - aprins în discuţii şi teorii complexe. Depinde foarte mult şi de alegerea titlului de vizualizat.

Aveam perioade în care vedeam şi câte 7-8 filme pe weekend şi cam 4-5 în timpul săptămânii. O fi mult? puţin? noi zicem că era suficient... În ultima perioadă a fost un pic mai dificil cu egalatul sau măcar apropiatul de recordul la numărul de vizionări; greu până ne-am prins că ultimele 2 ore de prime-time pot fi valorificate cinematografic.

Premiile anuale ale academiei nu reprezintă (sau mai bine zis nu mai reprezintă) un etalon în domeniu. Au fost vremuri în care dacă producţia respectivă era nominalizată la titlul de cel mai bun film aproape cu siguranţă că reuşea să apese pe acel trigger lăuntric al auditoriului, să clatine acolo un mecanism de rotiţe care să pună în mişcare sentimente, teorii şi împlinire.

Sunt oarecum "pornit" pe filmul care a reuşit anul acesta - încadrându-se la limită cu participarea, filmul fiind lansat in 2008 - să mişte rotiţele criticilor dar mai ales pe cele ale membrilor votanţi ai academiei. Filmul nu este nici pe departe un film rău, nici macar plictisitor nu este, chiar dacă unii au amendat lipsa de acţiune "reală" într-un film de război. Este un film ok, poate chiar peste medie... dar de aici până la a i se înmâna o statuetă de aur de 13,5 inci înălţime este peliculă lungă. S-au pierdut cam 10 inci pe drum. Poate că nici selecţia de anul acesta nu a fost cea mai însemnată, chiar dacă s-a revenit la formatul cu 10 filme - sau mai mult de 5 - nominalizate la best pic. Nevăzând decât 8 din cele 10 foste pretendente nu mă pot pronunţa 100% dar dacă aş fi avut drept de vot poate că aş fi luat mai mult în considerare A Serious Man.

Să fim înţeleşi, pe cât de absurd sună, nouă nu ne plac "comediile". Sau cel puţin comediile contemporane. Pentru mine comedie înseamnă mult mai mult decât ceea ce se afişează astăzi sistematic la box-office. Comedie înseamnă The Apartment, Nuovo Cinema Paradiso, Amelie, The Big Lebowski şi foarte multe altele. Unde dramă nu e... nici comedie nu e.

Totuşi, parcă filmele fraţilor Coen, cum este şi cazul Omului Serios, au un umor pe cât de absurd pe atât de revigorant şi de rafinat.

Un alt candidat mult mai de seamă decât cel premiat a fost după parerea mea Precious, un film foarte dur dar cu doua roluri tulburătoare în complexitatea lor. Nota bene, lui Mo'nique i s-a şi recunoscut prestaţia printr-o statuetă cu nume desprins din alfabetul fonetic ICAO pentru aviaţie. Cadrele de flashback din film îţi impuneau parcă să iei o poziţie de suflet lângă gură în slow motion.

"Neamţul" din filmul lui Tarantino (Şi atunci cand spun Tarantino mă gândesc la Pulp Fiction şi atât! gusturile sunt uneori greu de digerat) care săracul de el este austriac vienez de la mama lui de acasă a fost fenomenal! Dacă aş fi avut o singură certitudine anul acesta la premiile Oscar aceasta s-ar fi numit "neamţul" cu nume de vals din Inglorious Basterds. Şi mă bucur că aşa a fost!

De obicei vizionăm cu foarte mare interes şi cele câte cinci filme propuse pentru cel mai bun film străin şi documentar. Din păcate, de data asta nu prea a fost timp, ar fi în pending Das weisse Band (poate diseară) cât despre documentare nici nu mai vorbim.

Şi totodată, după principiul care nu dă niciodată greş - animation rules! - tot aşa nici Pixar nu a dat rateu cu Up, continuând o serie de feerie începută cu Toy Story şi perpetuată fără oscilaţie de imperfecţiune ever since.

În rest, prea multe efecte speciale, banalitate, rutină şi show. Şi culmea e că nu pot să spun că nu mi-a plăcut Avatar...

Încă odată, părerile exprimate ne aparţin, nu suntem critici de film ci pur şi simplu iubitori ai acestui extraordinar festin de imagini şi sunete.

Alte păreri?