L-ați văzut cumva pe Dixit?

Cel cu ochii de faianță...

Ei bine, dacă nu ați avut ocazia să îl vedeți înca, o să vi-l arăt eu. Zdreanță este mai mult decât un boardgame, adică Dixit, bineînțeles. În general boardgame-urile au reguli precise, există un scop bine definit iar dacă pierzi nu rămâi indiferent (vezi Risk). Dixit e pe dos la toate capitolele și exact aceste lucruri îl fac să fie un joc special.

În Dixit pot să nu existe reguli (nu foarte multe, oricum). Fiecare dintre cei minim 3 (maxim 6) jucători primește câte 6 cărți frumos ilustrate (din pachetul de 84 de ilustrate de dimensiuni generoase, fără text sau alte însemne). La fiecare tur unul dintre ei este storyteller-ul (nu îl voi numi povestitor pentru că el este mai mult decât atât; este un inițiator al turului său).

Aici jocul renunță la toate limitele și reglementările unui boardgame obișnuit și dă frâu liber imaginației celor adunați în jurul mesei de joc. Storyteller-ul alege o carte din cele 6 pe care le posedă și face ceva - orice - legat de cartea aleasă și numai de el știută. Poate cânta, dansa, poate enunța un proverb, o poezie, o replică dintr-un film, poate mima sau chiar spune la propriu o poveste inventată de el.

Acesta nu trebuie să fie nici foarte direct în expunere dar nici foarte ambiguu în enumerarea indirectă a indiciilor care se desprind din reprezentația sa.

Pune apoi cartea pe masă cu fața în jos iar toți ceilalți jucători aleg din mainile proprii câte o ilustrată care să aducă cel mai mult cu cele enunțate de inițiator.

Urmează sesiunea de votare (votul este secret și obligatoriu spre deosebire de îndatorirea obștească a fiecaruia dintre noi care a trecut cu bine peste vârsta de 18 ani dar care nu are nicio opțiune în a-și legitima alegerea). Este interzisă votarea propriei cărți (spre deosebire de paranteza de mai sus).

Toți în afara storyteller-ului vor încerca să indice cartea de la care a pornit totul. Revenind la aspectul indiciilor balansate, dacă toți jucătorii ghicesc cartea atunci inițiatorul nu ia niciun punct dar scorul tuturor celorlalți se îmbunătățește cu câte 2 puncte. Similar, dacă niciun jucător nu indică ilustrata inițială punctajul povestitorului este tot nul. În orice alt caz povestitorul scorează 3 puncte.

Fiecare jucător primește câte un punct de fiecare dată în care alt votant i-a ales cartea.

La finalul turului se trage câte o nouă carte din pachet pentru a se reface numarul de 6 ilustrate per jucător și se trece apoi la turul următor - cu un nou storyteller - până când toate cărțile au fost epuizate. Există și expansion-ul Dixit 2 (încă 84 de cărți) ceea ce face jocul și mai atractiv și mai dement!

Ce au cele șase cărți de mai sus în comun? Poate sfidarea gravitației sau poate Wings of Desire al lui Wim Wenders, totul depinde de norocoșii care joacă Dixit.

Dixit îmseamnă cele 84 de cărți iar acestea au fost realizate de un singur artist, Marie Cardouat căreia îi mulțumesc pe această cale. Ce este cel mai neobișnuit la acest boardgame? Practic nu există câștigător sau ierarhie (chiar dacă aceasta se ține) pentru că pe tot parcursul jocului atmosfera și interacțiunea între jucători sunt elementele care te împlinesc.

Am ieșit pe locul întâi sau pe locul șase? Nu!... Am jucat Dixit!

Feisbuc

Pentru că simţeam că trece anul şi nu am mai văzut şi noi un film şi profitând şi de oboseala acumulată a lui Matei am culcat băiatul cu găinile şi ne-am pus pe clocit The Social Network.

Am ales acest film din mai multe motive care mai de care mai dubioase. În primul rând era FullHD pentru că ochiul uman, odată obişnuit cu produsul cartezian 1920x1080, lăcrimează invers proporţional cu rezolutia la orice mai mic. Apoi, chiar în ziua aceea, (n.r. ieri) mi-am făcut şi eu cont pe Facebook (Unde de asemenea motivele au fost cel puţin hilare - Am facut contul pentru a intra pe pagina Kinder Surprise România unde puteam - speram eu - să fac schimb de surprize şi să-mi completez seria Kinder de Craciun care era cu 2 items short. Le-am cumparat de pe eBay azi). Un ultim motiv a fost nota de pe imdb care sărea binişor de 8 în condiţiile a aproape 60 de mii de voturi - nu-i de colo...

Filmul a început alert, a trebuit să schimbăm subtitrarea în engleză pe una în limba maternă pentru a înţelege ceva şi asta nu datorită marilor expresii folosite ci pur şi simplu din pricina fluxului de dialog şi a cadenţei discuţiei între ce doi studenţi cu care debutează pelicula.

Am aflat şi noi cu ocazia asta că Facebook datează din 2004 şi ne-a plăcut ideea unui documentar contemporan care tratează un subiect notoriu, o "mişcare" pe care încet încet începem să o trăim. Filmul prezintă ideea, începuturile The Facebook, ascensiunea şi partea mai puţin plăcută a procesului între cei doi co-fondatori. Toată lumea a trăit mulţumită totuşi, la final s-au împărtiţ milioanele de dolari şi fiecare şi-a văzut de treaba lui (dacă mai poţi să mai ai vreo treabă cu câteva zeci de milioane în buzunar din "drepturi de autor").

Totuşi filmul, pe cât de dinamic se vrea, pe atât este de lent. L-aş compara dintr-un anumit punct (pozitiv) de vedere cu Frost/Nixon - personaje principale puţine, cam acelaşi decor pe întreg parcursul filmului, replici tăioase, biografic contemporan (relativ, în cazul lui Nixon). Dar la capodopera din 2008 am rămas cu gura căscată la propriu - cum un film care părea atât de lent şi de previzibil este defapt atât de alert. Aici s-a întâmplat taman invers... am căscat.

Ne-a mai dezamăgit muzica, sau poate că pur şi simplu nu a fost pe gustul nostru, noi care nu înghiţim house-ul dar stăm toată ziua în casă [figură de stil exagerată]. O dreg însă la un moment dat când băieții se mută în California la sugestia fondatorului Napster (ce vremuri de nopți nedormite și download cu maxim 10K de mp3-uri) care mai are și în ziua de azi 7% din Facebook - și o dau mai pe rock - dar per ansamblu tot house sau trance sau trash este.

Nu pot spune nici că mi-a plăcut nici că nu mi-a plăcut. Are părti antrenante iar dacă sunteți pe Facebook mai vechi de o zi poate că și filmul are o altă însemnătate. Noi nu am gasit-o încă.

Am rămas totuși cu un mare semn de întrebare: Nu s-au folosit reclame pe Facebook niciodată - deci un venit constant în mod direct nu a existat, și cu toate acestea compania are salariați, accesul se face free sign-in dar este cotată la câteva zeci de miliarde de dolari. Dolari care au în spate ce? Notorietate? Fum? Are însă peste 500 de milioane de utilizatori arondati în 6 ani (aproximativ 9% din populatia Terrei ?!? ). Ce ne-or fi învățat ăștia la facultate dacă îmi pun astfel de întrebări...

Era să uit, are niște cadre superbe în desfășurarea fictivă a celebrei întreceri anuale de canotaj dintre Harvard și Cambridge.

Mi-a lăsat o pregnantă impresie de 6 dar îi acord un 7/10 pentru că așa m-am obișnuit. Lui Frost/Nixon i-am dat un mare 9 pe imdb, vedeți-l pe ăla!

O poveste de Crăciun

Toţi meteorologii din teritoriu - fie că sunt de serviciu precum răposatul domn Ţicu sau nu - se îngrămădesc să coloreze codurile de avertizare folosind care mai de care pasteluri mai calde. De ce cod galben, portocaliu sau roşu pentru ninsoare? De ce nu alb, bleu sau albastru în loc? Poate că marile coduri au fost scrise pentru a nu fi descifrate. Cum este şi povestea lui Moş Crăciun pe care cu toţii o ştim, doar că unii dintre noi încearcă să o descifreze în loc să o lase aşa, codată, în roşu şi alb.

Şi dacă la o lună şi jumătate Matei nu l-a întâlnit personal pe Moş anul acesta a fost pentru el (dar şi pentru noi, prin el) primul Crăciun cu emoţii şi prima întâlnire cu omuleţul bătrân şi încărcat cu daruri.

Aşa că pe 24 seara am îmbrăcat pentru prima dată băiatul cu cămaşă (şi între noi fie vorba, parcă îl preferam în tricou:) ) ne-am aşezat pe lângă brad şi am aşteptat soneria...

Moşul a fost primit cu o oarecare doză de uimire, dar şi cu destul de multă indiferenţă (specifică vârstei întâi)

Nu că nu ar fi avut copilul jucării şi până să ajungă Moşul dar cele mai interesante dintre ele includ încă rolele de scoci, cariocile, guma de şters sau alte rechizite la vedere.

Conform fişei postului Moşul a împărţit cadouri pentru cei doi verişori care după cum se vede au fost mai atenţi la suflori [sufleori] decât la scenă :)

La final Moşul a plecat neobservat, copii s-au jucat fiecare cu jucăriile celuilalt iar seara s-a încheiat în speranţa că anul viitor vom auzi şi poezii.

Nimeni nu a fost lăsat mai prejos, de exemplu tati a primit combustibil de ardere pentru noua lui colecţie principală - Kinder. Au fost lăsate momentan pe planul doi cărţile, filmele sau alte colecţii în desfăşurare.

Crăciun fericit tuturor!

PS M-a asigurat Moşul că şi la anu ne va vizita pe fiecare dintre noi!

Forever After...

Orice colecţionar de surprize şi miniaturi Kinder se luptă zilele acestea pentru a-şi completa seria principală curentă. Zornăit de ouă, schimburi, aşteptări, decepţii şi nu în ultimul rând, satisfacţii.

După lupte seculare care au durat cu întreruperi trei luni şi fără întreruperi patru zile am reuşit să încropim şi noi seria completă Shrek Forever After.

Dar toată frenezia asta cu Kinder nu e de azi de ieri, ea a început în anul 1972 în Italia, şi nu în Germania sau Austria cum am fi tentaţi să credem. Colecţionarii înrăiţi - cei care indirect au dat conotaţii culte micuţelor surprize - au clasificat jucăriile raportate la anul de graţie 2004 din simplul motiv că până la acea dată toate surprizele erau realizate de Ferrero (producătorul primordial Kinder). După 2004 producţia de miniaturi s-a transferat oficial către MPG Luxemburg, chiar dacă şi Ferrero a continuat să producă asftel de jucării. Astfel nu este de mirare că miniaturile pre-MPG sunt la mare căutare printre colecţionari.

Un alt lucru interesant despre aceste ouă atât de îndrăgite este faptul că ele se comercializează peste tot în lume, mai puţin în Statele Unite. O lege care datează încă din 1938 îi împiedică pe micuţii americani să se bucure de jucării dacă acestea sunt încastrate în alimente.

Mă întreb cum a driblat sistemul bătrânul McDonald cu ale lui Happy Meal-uri. Încastrate sau adiţionale, la termen sau la vedere.

Odată cu sezonul retrocedărilor majoritatea miniaturilor Kinder pe care le deţineam au ajuns, fie în pod sub formă de ace în carul cu fân, fie la rebu-ciclat cu gândul spre o viaţă mai bună şi cu speranţa că într-o viaţă viitoare nu se vor reînplastifia sub forma vreunui capac de veceu sau ambalaj toxic.

Au supravieţuit totuşi dezastrului o mână de inimoase miniaturi drăguţe grupate în grabă şi în ordinea numerelor de pe tricou în seria incompletă a erei glaciare, cea a melodiilor nebunatice, trio-lupescu, crocobaurii, flabării, oldies but goodies, animăluţe cu burta la soare şi misc.

Trei dintre ele au o semnificaţie aparte pentru mine! Prima absentează din primul 11 - e fie în carul cu fân fie visează la colaci verzi pe pereţi - şi reprezintă un schior, prima mea surpriză Kinder, datează din 1991 iar oul a fost procurat din Suedia.

Cea de-a doua se găseşte în secţiunea bătrâne dar bunuţe şi reprezintă un soldăţel de plumb din armata Elveţiei (De la trecerea către MPG în 2004 Kinder nu a mai inclus jucării de plumb printre potenţialele surprize).

Ultima dar nu şi cea din urmă este maestrul Oogway din Kung Fu Panda (în spatele soldăţelului, în dreapta) care a picat într-un ou cumpărat chiar din Italia în timpul unei mini excursii la Roma organizate cu frati-miu pentru bunica noastră, fix cu un an înainte de a veni Matei pe lume. Ştia de Pişchi, îşi dorea din tot sufletul să îl cunoască şi ne făceam planuri de patru generaţii împreună. Nu au ajuns sa se mai vadă vreodată...

Să vedem ce ne vor rezerva cei de la Kinder pentru seria principală urmatoare...

Zoo

Şi pentru că unde e artă - fie ea şi culinară - nu-i tocmeală aş vrea să fac un pic de reclamă mascată unei doamne care - precum Raluca şi Diana - şi-a îndeplinit un vis. Visul de a sta acasă împreună cu copiii ei şi de a face ce ştie ea mai bine: Torturi (cu accent pe prima vocală, evident).

Noi cu siguranţă vom mai devora astfel de torturi home-made, precum vom mai vizita şi miculstudio sau vom mai comanda, dacă nu noi slinguri / wrapuri măcar păturici pentru că sunt bestiale!

Tortul Zoo l-a delectat pe Matei de ziua lui pentru că şi umplutura şi ingredientele alese au fost child friendly.

Şi dacă tot suntem la secţiunea de reclame mascate aş vrea să adaug că a fost o vreme superbă de ziua lui Matei. Am aliniat parcurile, ne-am jucat împreună, s-a pozat cu mami...

cu tati...

şi a încercat să aprofundeze din tainele veveriţelor cu ale lor ghinde care se găsesc pe toate drumurile...

Ne oprim aici şi vă urăm tuturor o săptămână cât mai scurtă până weekend-ul viitor.

Un an

De un an Matei ne-a introdus într-o stare minunată. E atât de clişeic ce urmează să spun. Arunci nişte cuvinte mari în vânt şi uite starea!

Mereu m-am cam ferit de superlative şi ridicam din spânceană atunci când citeam ici şi colo despre "minunea mea, soarele meu, viaţa mea". Însă realizez că am tot ezitat să scriu despre multele aspecte ale stării de a fi părinte pentru că ar fi trebuit să folosesc numai cuvinte mari. Şi nu pot. E ca şi cum aş sigila într-o capsulă, definitiv, ca o fatalitate, un gând, un fapt, fără aripi, fără nuanţe, fără reţele, care tocmai prin multitudinea de căi deschise ar da o definiţie, prin nedefinirea exactă.

Nu pot spune că Matei e minunat, desăvârşit, extrem de curios, foarte prietenos, şi cel mai frumos căci aşa este! Dar nu-i numai aşa şi nu doar atât.

Cum a crescut Matei într-un an?

Deşi nu avem grade de comparaţie, ne pare un copil extrem de înzestrat şi avem impresia că suntem complet detaşaţi când analizăm asta. Yeah right!

Îmi spun deseori că este atât de vesel, dornic să interacţioneze, atât de firesc adaptat la viaţa în care suntem toţi trei implicaţi - as familyguys - nu pentru că ăsta este felul nostru de a fi , ci pentru că e zilnic înconjurat de bunici care îl îndrăgesc, pentru că întâlneşte foarte des copilaşi de vârsta lui dar mai presus de toate pentru că este alăptat şi alinat. Pentru că este încurajat şi îndemnat să cunoască, să exploreze, să se bucure.

Comunicăm foarte bine şi este în faza în care observă că îl înţelegem. Ne indică cu degetul ceea ce vrea, începe să îşi contureze personalitatea ţipând, cântă şi dansează, imită sunete, arată becuri, se uită la frunze, îi place vântul, s-ar bălăci îndelung în apă, şi câte şi mai câte.

L-am hrănit cu quinoa, mei şi amaranth, fără zahăr, sare şi aditivi dar am scăpat în meniul sau şi ceva pâine care îi place enorm. Îi procur lactate, carne şi ouă bio însă legumele şi fructele sunt din piaţă. Sunt eu fan Organix pe toata linia însă tot cerealele cu lapte praf sunt preferatele lui. Se descurcă excelent cu finger food de pe la 8 luni însă nu-i mâncăcios din fire. Încerc să găsesc o cale relaxată şi plăcută de abordare, fără interdicţii şi recompense alimentare. Aşa că şi-a băgat mâna în tortul lui de 1 an pentru adulţi cu riscul că putea să îi placă însă l-a preocupat mai mult demontarea elementelor. Totusi, pentru ziua lui, un tort sănătos cu mango şi cremă de brânză ni s-a părut mai adecvat.

A depăşit de curând 10 kilograme şi are în jur de 78 de centimetri. I-am limitat cât am putut medicamentele date aiurea şi sunt convinsă că mai am de învăţat aici. A răcit o singură dată un pic mai tare şi a bifat un roşu în gât în vară.

Pentru că nu îmi plac reţetele de creştere a copilului, deşi cam aşa îmi petrec timpul liber de mamă în CIC - citindu-le pe-ale altora - nu scriu astfel de aspecte. Par bizare şi nepotrivite astfel de adnotări la ceas aniversar. De aceea le scriu acum, pentru că nu prea am aplicat şi nu prea cred că în tabele şi caietele cu grafice găseşti evoluţia. Am notat la început tot felul de coordonate şi am realizat destul de rapid că-s inutile. Dar ştiu că voi dori să îmi reamintesc câte ceva la un moment dat.

Ce a facut Matei din noi în acest răstimp?

Ne-a readus în starea de a fi curioşi, de a gândi, regândi şi analiza faptele şi vorbele noastre. Ne-a ajutat să fim mai introspecţi, mai calmi, mai buni. Ne-a făcut să ne oprim din goana asta nebună după lucruri şi fapte inutile. Ca să îl privim, să îl mirosim, să îl adorăm, să ne băgăm în sufletul lui. Să ne simţim tare vinovaţi când ne ieşim din fire sau ne pierdem răbdarea.

Ne dorim să stăm lipiţi de el şi să îl privim cum doarme şi să păstrăm starea asta minunată.

Nu vreau să încremenim extatic în starea asta, toate vor fi minunate, îmi doresc să ni le putem aminti şi retrăi, pentru că sunt deja atât de multe, toate copleşitoare, încât parcă am uitat anumite detalii.

Nu pot să nu gândesc - Ce am făcut atât de frumos şi bun pe lume încât să merit aşa ceva? Da, e greşit să gândeşti în economia cerere – ofertă a adulţilor! Ştiu asta, şi totuşi, ce am făcut atât de bun?

La multi ani Tei-Tei!

September Rain

Nu a plouat - ci dimpotrivă - un cer senin a dezvelit o lună aproape plină de Septembrie.

M-am dus setat să îmi placă! La urma urmei nici nu avea cum să fie altminteri deoarece GN'R a fost trupa mea de suflet un numar considerabil de ani. La modul exclusiv şi repeat all.

Am tot auzit păreri - mai mult contra decât pro - despre ce s-a întâmplat aseară...

Au întârziat două ore. Ce mi-e 18 ani? Ce mi-e 18 ani şi două ore...

N-a fost Slash. Evident, Slash, zeul cu Gibson cu distors şi joben aristocrat nu mai e în GN'R din '96 dar Axl, oricât de controversat şi de nesimpatizat ar fi de către unii , este totuşi cel egal - dacă nu chiar congruent - cu Guns N' Roses. În mod cert că reprezentaţia de aseară nu avea cum să fie precum una care ar fi avut loc în anii '90 pentru că trăim în 2010... and there's nothing we can do about it...

Vocea s-a erodat. Să ştiţi că - paradoxal - nu este aşa. Chiar dacă amprenta celor aproape 50 de ani se distinge în mişcări scenice, indiferenţa la filmatul din public (care altădată l-ar fi ofuscat un pic), sau garderoba mai redusă - vocea rămâne voce.

A existat totuşi un oarecare sentiment de Axl Rose's Band în loc de Guns N' Roses (chiar dacă mai era pe acolo un penultim mohican în persoana lui Dizzy Reed). Repet, nici nu prea avea cum să fie altfel (calendaristic vorbind).

Din punctul meu de vedere s-a scris istorie, e ca şi cum părinţii noştri s-ar fi dus să vadă Led Zeppelin în 2007. Şi nu l-ar fi găsit decât pe Plant...

This post is dedicated to all the Guns N' f@%$in' Roses fans who stuck with us through all the fucking sh!t... And to all those opposed... hmm...well...