I Confess

Feonul asfaltului suflă cu indicatorul de putere blocat pe treapta maximă. În Orientul Mijlociu vara este un anotimp condiţionat. Aer condiţionat. Aţi mai văzut vreodată un termometru care sare de 55 de linii Celsius? Şi asta nu în condiţii ideale, ci cât se poate de normale şi de naturale... Răsfăţul nopţii emirate emană cel puţin 32-35 de grade, tot Celsius. Simplul efort pe care îl depui în încercarea de a respira se transpune în transpiraţie şi eventual trascende sub formă de anchilozare.

Până şi cele mai mici mijloace de existenţă - o gură de apă sau un dumicat de pâine - sunt considerate plăceri interzise şi condamnabile conform legii Ramadanului. Cea de-a noua lună a calendarului islamic aduce cu racheta 4 săptămâni de spiritualitate alimentată de post. Închisorile sunt golite de tâlharii mărunţi, hoţii de ocazie sau criminalii în paralel. Se face loc pentru cei care vor săvârşi păcatul suprem - dopul de apă sau mărul oprit. Efectul de purificare este total şi se află la locul lui, sub felia de clar de lună.

Termometrul este roşu şi-atât. Ramadanul este doar o manifestare spiritual-religioasă. Dorul pentru cei de-acasă este adevăratul duşman...

Top de femeie la 33 de ani

Drept e că nu ţin la obiecte, şi mai drept e că dacă îmi place ceva devine curând cel mai urât manipulat obiect, uzat, deşirat, şifonat, zgâriat. Fără intenţie, doar din intensitate. Ce să fac, asta e oda mea adusă scopului lor.
Însă partea cu testosteron a blogului este aproape religioasă cu obiectele, le preţuieşte, le găseşte spaţii de depozitare frumoase, le miroase.
Partea feminină admiră cumva farmecul discret al fetişismului cosumerist căci în crizele tale existenaţiale, reîntoarcerea la aşa ataşamente palpabile te repune cu picioarele în zona telurică. Şi aşa s-a ataşat de nenumăratele colecţii deţinute prin co-habitat.
La polul opus în zodii şi simţiri, partea masculină admite efemeritatea obiectelor şi găseşte demn de admiraţie je-m'en-fiche-ismul senin faţă de obiecte.

Cu toate astea, am şi eu topurile mele pe care le-am stors cu greu pentru că sunt multe şi mărunte şi care inoxerabil fac suma plăcerilor, fericirilor şi nostalgiilor mele.

• Tabloul cu Blobs grow in beloved gardens, un print Hundertwasser luat prin 2005 de la muzeul cu pricina la exorbitantul preţ de 60 de euro, la prima descindere la Viena.

• Posterul luat din Barcelona, Las ramblas care n-are nicio legătură cu spectacolul nefericit oferit în realitate şi pe unde paşii mei gestanţi au călcat.

• Cerceii şi broşele făcute de mine sau cumpărate din diverse locuri, oglinzile tablou făcute într-o criză de nesting, aşteptându-l pe Matei.

• Cărţile:
Orbitorul şi Nostalgia lui Cărtărescu, pentru ce minunate le-am găsit pe vremea cand Cartarescu nu apărea la show-uri şi ştiam despre el doar că-i lector la universitate, nu-şi dădea cu parerea despre epoca Băsesciană şi nu gândea de ce iubeşte femeile ci probabil doar le iubea. (o meteahnă neaosă la care am aderat, aceea că elitele n-ar trebui plasate în zona publică de maximă audienţă, ci aşezate pe piedestaluri intangibile, deşi peste tot în lume ''statuile'' se mută în stradă)

-Tentaţia inocenţei cu autograful lui Pascal Bruckner nu pentru că îmi place Bruckner ci pentru că îm aminteşte de anii de facultate, de perioada mea ‘autistă’.
- Un veac de singurătate pentru că am citit-o pe nerăsuflate şi de atunci am tot inhalat cu nesaţ realism magic acolo unde e încadrat şi Rushdie cu Grimus şi Gunter Grass cu Toba sa de tinichea.
• Cutiile cu diverse dantele îngălbenite, piele, mărgele, zale, fimo din care mai scot când şi când ceva
• Ipodul meu Nano de 4 gb, cel depăşit, care a devenit peste noapte o piesă de muzeu şi d-aia îmi place şi mai tare, căruia i s-au stricat căştile rapid şi acum are nişte căşti Sony, ce balsfemie, pe care îl port într-un ipod sock tot turqoise, ce unfashionable.
• Cutia cu amintiri din călătorii: hărti, bilete de intrare, pliante, programul Taize şi informaţii despre gazdele din fiecare oraş, bilete de tren sau avion.
• Deodorantul natural cu salvie, tea tree şi unt de shea nerafinat luat de la Pur si simplu, pur şi simplu eficient pe timp de vară şi care bate de departe deodorantul mineral cu piatră de alaun de la Bourjois.
• Tricourile noastre cu ‘Mire’ şi ’Mireasă' pentru că în 2004 ne era tare greu să spargem canoanele şi nu găseam nici surse nici idei de inspiraţie şi cam atât am reuşit să improvizăm.

Şi-ar mai fi: primele mele casete audio cumpărate din economiile strânse din banii de buzunar daţi de părinţi, ameţite de cât FFw şi Rw au primit întru notarea şi învăţarea versurilor: Doors: LA Woman şi An American Prayer, Janis Joplin Greates Hits, Bach, Gershwin.

- Cutia de bijuterii a mamei, o cutie cu pozele alor mei în tinereţe inserate cumva pe câmpuri de flori fake, un kitch adorabil demn de filmele indiene care mă trimite la vârsta la care umblam în mărgele, căutam printre fardurile pe care le găseam prea puţine ale mamei şi mi-a rămas în nări mirosul de pudră, ruj şi gablonţuri vechi cu iz de parfum .
Ar mai fi: eşarfele mele mari şi colorate, nişte cosmeticale Physicians Formulae Organic wear dar şi neorganice si un kit pentru sprâncene pentru că am obsesia sprâncenelor perfecte de la vreme.

- Parfumuri, însă nu am găsit The parfum deşi parcă se învârte în jurul nasului lui Hermes.
- O geaăa de piele maro de pe vremea când Răzvan şi fratele lui erau puşti de 8- 10 ani şi o purtau, adusă de la cehoslovaci parcă, uşor descusută, dar care îmi place tare aşa uzată cum e şi mă face să mă simt că port XS.
- O vestă grena de la second hand de pe vremea studenţiei, din tercot, încreţită pe alocuri şi căptuşită cu o stofă subţire ecosez.
-Balerini, balerini, balerini-nu mă satur de ei şi simt că n-am destui niciodată.

Trimit leapşa asta storcătoare de nostalgii Andreei de lângă Matei.

Ajutor pentru o mămică

Cu carnea încrâncenată, pun povestea Elenei aici: http://organicka.ecosapiens.ro/ajutor-pentru-o-mamica.

Elena, sper din inimă să mă ierţi că îmi arog drepturi în numele suferinţei tale , însă cine mă poate ajuta să o punem în legătură cu cineva avizat privind hrana vie în astfel de cazuri?

Cred cu tărie în şansa aceasta!

Fantomele trecutului

Ne-am început festinul cinematografico vizual cum nu se putea mai fericit: cu Gene Tierney. Una dintre cele mai frumoase actriţe care a apărut vreodată pe genericele de film, cu precădere noir. O văzusem în nenumărate pelicule precum Leave Her to Heaven, pentru care a primit şi o nominalizare oscar (singura, din păcate). Ne-a delectat simţurile în Night and the City sau în capodopera lui Otto Preminger - Laura - unde numai plotul detectivului care se îndrăgosteşte de femeia victimă a cărei crimă o investighează te face să apeşi instantaneu pe butonul de download.

Noir pe linie. Nu şi în The Ghost and Mrs. Muir, filmul cu care noi am deschis festivalul, un ţunami de fantezie învălurit în mister marinăresc.

Cum tema din acest an a fost muzica în film selecţia peliculelor pentru festival a fost pe măsură. Sunetul este cutremurător, aria introductivă nu iţi permite să îţi dezlegi nici măcar unul din nodrile pe care le ai în gât iar responsabil pentru acest lucru este însuşi Bernard Herrmann, a cărui fiică a şi introdus acest film. Hitchcock vă sună familiar? Majoritatea coloanelor sonore poartă semnătura lui Herrmann, incluzând aici Psycho, Vertigo sau North by North-West.

Dialogul şi intriga sunt două componente esenţiale, ca în majoritatea filmelor clasice care au înregistrat succes în rândul audienţei. Cele două elemente se împletesc precum şnurul unui mărţişor - dialogul având un ton alb, imaculat iar intriga fiind pe alocuri roşie - şi nu pot exista izolat.

Povestea se focalizează pe viaţa unei tinere văduve care decide să se mute împreună cu fiica ei departe de oraş, la malul mării într-o locuinţă bântuită prietenos - cel puţin în cazul doamnei Muir - la început de secol 20. Poate suna oarecum bizar dar filmele de fantezie ale anilor '50 abordau un tip de subiect aparte: moartea sub toate formele ei, fie că vorbim de fantome, de iluzii sau de însăşi domnul cu coasă (Det sjunde inseglet). Fantoma poate fi un iepure gigant (Harvey) sau, în cazul nostru, un marinar în floarea vârstei răpus accidental in somn.

Uneori durează foarte mult, poate chiar întreaga viaţă, să înţelegi ceea ce îţi este scris. Această idee se păstrează intactă de-a lungul acţiunii şi cu precădere atunci când gongul deznodământului este bătut. Filmul este cald şi dulce, un ceai la timp de iarnă chiar dacă ideea de fantomă i-ar duce pe unii direct printre ţurţuri.

În film apare şi Natalie Wood, în rolul fetiţei doamnei Muir, imediat după succesul înregistrat cu Miracle on 34th Street din acelaşi an. Este încă un copil, rolul este unul şters dar merită consemnat. Calităţile actoriceşti incontestabile aveau să se materializeze ceva mai târziu. Şi ca o ironie tragică a sorţii, Natalie avea să sfârşească precum marinarul din poveste - în mod accidental - în cazul ei contopindu-se cu însăşi marea.

Jumătatea masculină nu mai are nevoie de nicio prezentare. Rex Harrison - profesorul Higgins din My or His or Our Fair Lady - personifică fantoma marinarului îndrăgostit în vreme ce George Sanders oferă intriga principală în cadrul acţiunii. Când nu se ocupă de intrigi ieftine îşi portă blana dungată prin junglă în căutarea puiului de om. Sună înspăimântător, precum vocea lui Shere Khan.

Filmul merită sorbit lângă sobă, oferă o experienţă unică a genului Fantasy din acele vremuri, povestea este captivantă iar intriga şi dialogurile oferă atâtea recompense cu şnur de mărţişor.

Vizionare plăcută, iar dacă apar probleme de disponibilitate, daţi un semn.

8/10!

Remembering Hollywood

Am petrecut o săptămână ca-n filme în citadela cinematografiei clasice (dar şi moderne) numită Hollywood. Din multitudinea de titluri care au rulat pe parcursul a celor patru zile de festival TCM nu am reuşit să facem director's cut pentru mai mult de opt producţii, dar acelea au fost trăite la maxim. Promit că vom detalia fiecare peliculă în splendoarea ei în posturi separate dar până atunci să cronologizăm un pic...

The look and feel

Drumul spre stelele ecranului a fost lipsit de somn, în parte poate şi pentru că la bordul 747 călătorea un băieţel foarte drăgălaş, cam de vârsta lui Matei, care ne-a cam cântat pe limba lui tot zborul. Pentru noi a fost simpatic, pentru toţi ceilalţi - un mic coşmar la drum de seară.

Aerul californian este foarte plăcut, te îndrăgosteşti de el încă de la prima adiere. Este un aer de Vamă, o briză oceanică învălurită în cele peste 25 de grade calculate în celsius. Ajunşi în camera de hotel am aruncat bagajele cât colo şi ne-am năpustit la geam - căutam ceva anume, ceva ce nu zărisem pe drumul de la aeroport dar care dupa calculele noastre ar fi trebuit să fie acolo. Şi era, măreţ şi lizibil:

H-O-L-L-Y-W-O-O-D.

The Hollywood sign

Hollywood este un oraş al contrastelor, un vis babilonian altoit pe visul american şi asezonat cu mii de turişti efervescenți. Se fotografiau stele pavate la duzină, se formau cozi interminabile pentru tururile organizate către reședințele celebrităţilor (văzute pe dinafară în drumul maşinii, şi asta dacă nu se greşea adresa, bineînţeles) şi se comercializau aceleaşi suveniruri cu o densitate înspăimântatoare pe metru pătrat. În tot cazul, odată ajunşi acolo încărcătura şi istoria cinematografică a locului este colosală. Aşa am simţit noi, aşa am perceput festivalul şi tot ceea ce înseamnă film. Am ajuns de exemplu (ghidaţi de un cache, dar practic cu acelaşi scop) la apartamentele Alto Nido, atât de râvnite de noi pentru simplul motiv că scena de început din filmul lui Billy Wilder - Sunset Blvd. - a fost filmată aici.

The filming location

Am devorat muzeul din Hollywood unde obiecte celebre ale filmelor clasice erau prezentate învălmăşit dar cu bun gust. Cadilacul lui Cary Grant, rochia albă a lui Marilyn, costumul lui Bob Hope interpretându-l pe domnul Beaucaire, colecția de make-up Maxfactor, un Oscar autentic sau mantia lui Superman sunt numai câteva dintre ele. Reversul medaliei s-a numit rochia Hanei Montana sau treningurile protagoniştilor din Feisbuc dar poate că am îmbătrânit și noi un pic şi nu mai zărim chestiile cool în cazuri în care poate s-ar impune.

The Hollywood Museum

The oscar goes to...

Am dat o fugă până la Observatorul situat în parcul Griffith, locaţie de filmare folosită de mulţi regizori dragi nouă, incluzând-ul aici pe Nicholas Ray cu al său Rebel Without a Cause. Există chiar şi un bust al lui James Dean pe platforma pe care este aşezat observatorul. Locul este superb iar parcul în sine este un colţ sălbatic de natură foarte jogging-friendly.

The Observatory

Oceanul nu a putut lipsi din plan aşa că într-o dimineata, după filmul de mic dejun (în acea zi, A Streetcar Named Desire, versiunea restaurată) ne-am îmbarcat spre valuri. Chiar dacă temperatura de afară te invita la o baie vântul se punea puţin în contră şi am cam fost nevoiţi să il ascultăm. Santa Monica Pier este un bâlci adevărat şi nostalgic. Există carusel, locuri de joacă, circuite şi leagăne pentru cei mici, îngheţată şi pop-corn. Toată lumea este cu zâmbetul pe buze, parcă eram toţi figuranţi într-o comedie de succes. Pentru noi, o comedie bună se traduce prin Big Lebowski sau Forrest Gump - şi astfel ne-am simţit înţeleşi pentru că acolo, pe chei, unul dintre cele mai populare restaurante era Bubba Gump Shrimp.

The Santa Monica Pier

Printre arenele celebre în care s-au proiectat cele peste 70 de filme se numără Grauman's Chinese Theatre, Egyptian Theatre şi piscina hotelului Roosevelt. Am admirat însemnele lăsate de marii actori în grădina cinematografului chinezesc, am escaladat din priviri coloanele egiptene şi am servit porţia de cultură hollywoodiană la petrecerea de deschidere a festivalului de la Roosevelt, hotel care a găzduit gala primelor premii Oscar în 1929.

The Grauman's Chinese Theatre

The Egyptian Theatre

The Roosevelt Hotel

The Poolside

L-am întâlnit pe Kirk Douglas care la cei 94 de ani ai săi pur şi simplu ne-a emoţionat - este valabil pentru toţi cei 1200 de cinefili care au venit să îl vadă la premiera versiunii restaurate a lui Spartacus. Trecând mai spre latura noir spun că introducerea filmului Gaslight a fost asigurată de Angela Lansbury, o femeie extraodrinară care preţ de jumătate de oră ne-a delectat cu o scurtă istorie a vieţii ei cinematografice şi care prin asemănare m-a făcut să mă gândesc la bunica mea de sus. Am redescoperit-o pe Elizabeth Taylor, actriţa pe care o consideram de cele mai multe ori practicantă de overacting. Am avut practic mustrări de conştiinţă după ce am vizionat Who's Afraid of Virginia Woolf? în ultima seară şi am rămas cu gura căscată la propriu pâna la genericul de final.

The Family Guys

De la Insomnia la Sleepers, drumul de întoarcere a coincis cu Moş Ene pe la gene dar ne-am promis că poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat ne vom întoarce la TCM Classic Film Festival căruia îi urăm o mie de ediţii!

Mulţumim TCM!

Un an şi ½

A reînceput să spună cum îl cheama şi uneori chiar să se numească aşa când îmi transmite că vrea să facă sau să obţină ceva anume. Este Tei sau Tei-Tei atunci când se strâmbă în oglindă sau îşi priveşte reflexia într-un obiect metalic.

Dintr-un joc fără nici un scop precis a început să reţină culorile şi să numere. Iniţial asta îmi suna a părinte ce învaţă copilul "Luceafărul" încă de la 3 ani, însă clar memorarea este un skill aparte al său. A repetat de multe ori ieie până să înţeleg că distinge culori şi nuanţe ale aceleiaşi culori. Repetă tot ce spunem, din ce în ce mai corect, a rămas cu unele cuvinte aşa cum le spunea la 1 an, altele au fost şlefuite şi ies o minunăţie de sunete din vocea lui un pic guturală.

Astfel, ţipă când vede ceva ieie (verde), ihi (rosu), iei (roz), damne (galben), bo (bleu, albastru), abo (alb) până când obţine confirmarea verbală a tuturor celor prezenţi fie ei şi 20, însă dacă îl întrebi ce culoare vede spune invariabil ieie (verde), de unde deduc că ieie înseamnă și culoare, generic.

La fel , a început să spună ana (una) sau două, pronunțat frumos și rotund așa cum se aude.

Grupează obiecte în șir sau în grămezi și ne arată care obiect e mic și care e mai mare confirmând teoria folosirii mulțimilor încă din scutece. La mic se chițăie subțiinad vocea și unind degetele arătător și mare și spune mi iar la mare spune mai gros ma-ma (mai mare) sau ma.

Aruncă obiecte pe după dulapuri și își face provizii de obiecte în orice cotlon.

În parc nu îl tentează leagăne, căsuțe , tobogane ci să se joace cu pietricelele sau culege ghina (ghinde) sau chiștoace pe care le aruncă la co (gunoi) într-un gest amplu si brusc.

Când cere ceva precizează clar că vrea d-aia și nimic altceva.

Spune răspicat că struțul e tu-tu , gândacul e dudac și cactusul e tatus, imită tare frumos animalele și îi plac enorm steagurile, țipă TA-TA și le-a numărat pe toate cele arborate de 1 Mai. Florile sunt haha șoptit, imitând expirația pentru că știe că florile se miros.

Când pune mâna pe ceva rece spune aaa ca atunci când te zgribulești de frig sau fuf,fuf când e ceva cu abur sau cald.

Nu mai spune papa ci papăm când vrea să mănânce.

Se bucură enorm când sunt mulți de-ai casei în jurul lui, este foarte expresiv cu tot ce vrea să transmită, mângâie, pupă și îmbrățișează, ne gâdilă tălpile cu un chi,chi chi ghiduș.

Se duce și scotocește peste tot, face turnulețe și stivuiește diverse pahare, castronele, butoiașe însă metodic și cu răbdare, doar rareori se erevează repede când ceva nu îi iese sau când nu îi intră un triunghi în forma sa sau în altele.

Însă marea sa pasiune sunt mașinuțele brrum brrrummm: acum îi recunoaște pe Fulger și pe Bucșă și în cărți sau pe alte mercendaizuri și ne cere să dăm drumul la brummm de cum se trezește, filmul rulând cam de 5-6 ori pe zi, spre deja îngrijorarea noastră.

Abstractizează extraordinar în diversele lor forme sau culori, obiectele sau animalele familiare. Așa cum a văzut într-o carte mașina de pompieri din Cars și a repetat de nenumărate ori apa, până când ne-am prins și noi ce vrea să zică.

Când îl vede pe Bucșă, îngroașă vocea.

Se uită pe cărți și cere neostoit să repeți ce e desenat acolo.

Răspunde Nu foarte clar, scurt și ferm când nu vrea ceva sau nu vrea sa îl iei de undeva.

Mănâncă bine și divers și are o mare preferință pentru ba-baaaa (boabe) de toate soiurile: linte și hrișcă crude, semințe de floarea soarelui sau dovleac, stafide și go (goji), bombonele raw, boabe de proumb, granule de oscillococcinum, tot ce e crocant sau gumos.

Cere lingându-și buzele când vede borcanul cu miere sau cutia cu panadol.

Vine și se lipește de mine din proprie inițiativă spunând amămămă de când la prima inițiativă de acest gen i-am spus înduioșată și îmbrățișându-l, "hai mă mami mă". Idem și atunci când e vorba de taaa-ti.

Sunset Blvd.

Este cât se poate de adevărat!

Cu toţii avem vise şi dorinţe dar pe multe (dacă nu chiar majoritatea) dintre ele le păstrăm undeva în subconştient pentru că nu ni se par înfăptuibile în mod concret. Este o abordare cât se poate de greşită! Pentru că mai devreme sau mai târziu, dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, îţi stăi în putinţă să realizezi. Sună cam "motivaţional", nici mie nu îmi place, dar o să vedeţi că aşa este!

Fără să mai lungesc blocul de cod introductiv şi cu riscul de a mă repeta va spun că ne place filmul. Şi mergem la Hollywood după el!

În zorii zilei de 3 Martie, buimac dar odihnit ca în fiecare dimineaţă a noii noastre vieţi în trei ajung la birou şi navighez. Îmi sare în ochi ceva total neobişnuit pe Hotnews şi cam în acelaşi timp săritura se transmite prin simpatie către cele patru cavităţi cardiovasculare: "TCM te trimite la Hollywood!" citeam în gând iar gândul îmi zbura lăuntric către visele despre care vă povesteam mai sus. "A doua ediţie a Festivalului de film clasic TCM aşteaptă un câştigător" îmi apărea negru pe alb în faţa ochilor iar eu m-am decis să nu mai aştept! Am deschis un notepad2 şi am început să creionez răspunsul pentru cele doua întrebări adresate: Care ar fi topul zeiţelor ecranului, actriţe de film clasic, în opinia mea şi de ce aş vrea să ajung la festival?

Nu cred că mi-a luat mai mult de 15 minute să vin cu varianta finală, am trimis-o pentru review către Bee şi seara am trimis răspunsurile:

1.Topul actriţelor nu este uşor de jurizat:

- O pun pe Lana Turner pentru că două dintre filmele ei care îmi vin acum în minte sunt aproape perfecte (The Postman Always Rings Twice din '46 respectiv The Bad and the Beautiful din '53) iar personajele masculine de calibru, John Garfield şi Kirk Douglas sunt practic eclipsate la faţa locului. Cât mai pui că poartă şi în numele (de scenă) TCM (Turner C M)

-O Nominalizez apoi pe Lauren Bacall, "femeia" lui Bogie. Numai dacă mă gândesc la The Big Sleep, Dark Passage sau Key Largo... fiori!

-Ar urma firesc Shirley MacLaine care încă mai joacă la cei peste 75 de ani ai săi. The Apartment, nu spun mai mult. Nici nu trebuie spus mai mult, doar că face "casă bună" cu ceea ce înseamnă un film clasic.

Ochiul format de cinefil înrăit şi neo-noir (în vârstă, nu şi în simţiri) va spune că pe site deasupra numelui lui Natalie Wood apare în mod eronat poza răposatei Vivien Leigh şi NU cea a actrţei principale din best-picture-ul anului 1961, West Side Story.

Respect pentru Bette Davis, Debbie Reynolds, Liz Taylor, Doris Day, Grace Kelly, Ava Gardner, Sophia Loren, Katerine Hepburn, Natalie Wood şi evident Vivien Leigh! Şi un special thanks to Joan Crawford şi Gene Tierney (cea mai frumoasă actriţă de film clasic încadrandu-se şi în standardele actuale Hollywoodiene, ar trebui să căutaţi o poză cu ea, de curiozitate).

2.Mi-ar plăcea să strig ACTION! la festivalul TCM din toate motivele care cu siguranţă nu ar încăpea într-o singură rolă de 16 mm, dar pentru că juriul trebuie să departajeze aş difuza numai câteva:

-Sub ce egidă se organizează festivalul? TCM? Mi-am schimbat providerul TV pentru că în grila de programe nu exista TCM 24/24 ci doar după ora 22.

-Unde se pune în scenă festivalul? La Hollywood? Sunset Boulevard? Filmul meu preferat all time, pelicula din '50 a lui Billy Wilder reprezintă scheletul de referinţă film-noir. Da, genul meu preferat este film-noir ceea ce se traduce prin "CLASSIC".

-Ce se va proiecta la FESTIVAL? FILM! Este ceea ce fac de 25 de ani: mă îmbăt cu filme şi rememorez beţiile. Încă de când se proiectau alb-negru şi vizionam seara cu bunicii câte un noir/mystery, titluri precum D.O.A (1950) sau Beyond a Reasonable Doubt al lui Fritz Lang - sunt filme văzute la 10 ani şi regăsite 20 de ani mai târziu. Clipe pe care nu le voi uita niciodată.

-Sunt înconjurat de filme şi de tot ceea ce înseamnă film, deţin o colecţie de 3000 de titluri (majoritatea clasice), diferite antologii (cărţi despre filme pe decade - TACHEN Movies of the XX'S, Film-Noir, etc); am afişe cu filme în toată casa cu titluri precum All About Eve (best picture'50), Hitchcock's Vertigo, Read Window şi North by Northwest dar şi The Wall şi multe altele. Boxset-ul original Hitchcock şi alte titluri precum The Lost Weekend (best picture-ul din '45) stau la loc de cinste. Scriu pe blog unde din când în când fac recenzii la filmele văzute. Cutiile mele de la magazinul suedez au nume de filme (2001:A space odyssey - filme, Shadow of a Doubt - diverse sau Memento - poze şi amintiri; ar fi trebuit sa îmi fac o cutie şi cu conaţionalul Ingmar Bergman, poate cu amintirile ce vor reprezenta dedublarea visului meu Persona din oraşul Îngerilor)

-Viza de SUA mi-e încă valabilă şi abia aşteaptă să fie folosită în duble regizate cu pasiune. Îţi voi călca pe urme Billy, pe Sunset Blvd! ... and CUT!

Tachen tematic...

Un eşantion reprezentativ...

Un pic cam incoerent la a doua recitire dar nu mai contează. Am rămas conectat la maxim pentru următoarea săptămână pentru că pe zi ce trecea răspunsurile se multiplicau, unele dintre ideile scrise de mine se împrumutau, alte răspunsuri mi se păreau poate mai fericite dar speranţa exista. Simţeam ceva. Puteam fi chiar eu câştigătorul!

Ştiam că există şi 10 premii de consolare (foarte cool de altfel) constând într-un set de tricouri TCM cu movie quotes şi alte suveniruri de cinematecă. În momentul în care am văzut mailul de la Alina Bratu, TCM PR Executive, visul cinematografiei americane a ieşit din subconştient şi a sărit peste rând toate celelalte vise care stăteau liniştite la coadă postându-se ca nesimţitul în faţă. Dar în naivitatea mea, în momentul acela am crezut că mă aflu - doar - printre cei 11 potenţiali câştigători. Alina mi-a spus mai apoi la telefon că îi pare rău că ea este cea care trebuie să îmi dea vestea dar voi sta foarte mult pe scaun... Brusc m-am aşezat instinctiv pe un pervaz fără să pricep nimic. Am auzit mai apoi cuvântul Hollywood rupt din context, şi am înţeles. Câştigasem concursul! A fost o senzaţie extraordinară, nu mai câştigasem niciun concurs în acest fel.

Aici aş deschide o mică paranteză:

Era cât pe-aci să gâştig un concurs de patinaj viteză pe vremea când aveam vreo 9-10 ani. Grupa mea de vârstă trebuia să facă un tur de patinoar (Floreasca) iar cel care ajungea primul la linia de sosire-plecare era laureat. Aveam toate atuurile dar socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de pe gheaţă. Am căpătat un avans considerabil faţă de toţi ceilalţi încă de la start numai că pe ultima linie dreaptă, aproape de finish, am zărit o panglică. Am frânat brusc şi m-am oprit atingând panglica. Toată lumea de pe margine era înmărmurită, toţi îmi făceau semne disperate să trec, să rup panglica, dar nu am facut-o... Nu mi s-a părut OK să o rup şi după câteva momente scurse câştigătorul a trecut pe lângă mine de linia de sosire sfâşiind la propriu firul lat şi lucios. Am trecut şi eu imediat mai apoi şi am terminat cursa pe un onorabil loc 2.

De-atunci patinoarul a devenit patinoir. Am încheiat paranteza.

Ce vom face la festival? Vom viziona filme clasice cât cuprinde, vom cunoaşte oameni care ne-au impresionat de-a lungul vieţii (aici nu îmi iese din minte Kirk Douglas, dar vor mai fi şi alţii) şi vom respira aerul hollywoodian. Aici s-au turnat marile producţii clasice, filmele noir şi tot aici a apărut The Doors sau GN'R. Practic lucruri pe care le iubim!

Fiind singurul dintre cei 3familyguys cu viză de SUA am demarat procedurile cu viza lui Bee care s-au finalizat cu succes ieri.

Matei va rămâne din păcate acasă . Într-adevar noi vom fi foarte departe latitudinal şi longitudinal dar cu inima vom fi lipiţi de el pe toată durata săptămânii americane de la sfârşit de aprilie.

Este cât se poate de adevărat!