I film you

Îmi plac filmele, ne plac filmele, iubim filmele şi încercăm să vizionăm cât mai multe şi cât mai variate. Am totuşi un gen de suflet - film-noir - dar voi reveni cu amănunte despre filmele noir - fie ele şi color - cu altă ocazie.

Poate că unii chiar aşa percep o astfel de activitate, dar noi nu vedem filmul ca pe un interval de două ore de relaxare, de destindere, floricele cu sare şi ochelari cu ramă ce includ două braţe şi panoramă în 3 dimensiuni. Filmul te consumă, te provoacă şi te pune pe gânduri. Filmul îţi dezvăluie inflexiuni vizual-artistice, tehnici suprarealiste şi te ţintuieşte în fotoliu poate chiar şi ore întregi după scurgerea credits-urilor - parcă se simte nevoia pluralului bilingv - aprins în discuţii şi teorii complexe. Depinde foarte mult şi de alegerea titlului de vizualizat.

Aveam perioade în care vedeam şi câte 7-8 filme pe weekend şi cam 4-5 în timpul săptămânii. O fi mult? puţin? noi zicem că era suficient... În ultima perioadă a fost un pic mai dificil cu egalatul sau măcar apropiatul de recordul la numărul de vizionări; greu până ne-am prins că ultimele 2 ore de prime-time pot fi valorificate cinematografic.

Premiile anuale ale academiei nu reprezintă (sau mai bine zis nu mai reprezintă) un etalon în domeniu. Au fost vremuri în care dacă producţia respectivă era nominalizată la titlul de cel mai bun film aproape cu siguranţă că reuşea să apese pe acel trigger lăuntric al auditoriului, să clatine acolo un mecanism de rotiţe care să pună în mişcare sentimente, teorii şi împlinire.

Sunt oarecum "pornit" pe filmul care a reuşit anul acesta - încadrându-se la limită cu participarea, filmul fiind lansat in 2008 - să mişte rotiţele criticilor dar mai ales pe cele ale membrilor votanţi ai academiei. Filmul nu este nici pe departe un film rău, nici macar plictisitor nu este, chiar dacă unii au amendat lipsa de acţiune "reală" într-un film de război. Este un film ok, poate chiar peste medie... dar de aici până la a i se înmâna o statuetă de aur de 13,5 inci înălţime este peliculă lungă. S-au pierdut cam 10 inci pe drum. Poate că nici selecţia de anul acesta nu a fost cea mai însemnată, chiar dacă s-a revenit la formatul cu 10 filme - sau mai mult de 5 - nominalizate la best pic. Nevăzând decât 8 din cele 10 foste pretendente nu mă pot pronunţa 100% dar dacă aş fi avut drept de vot poate că aş fi luat mai mult în considerare A Serious Man.

Să fim înţeleşi, pe cât de absurd sună, nouă nu ne plac "comediile". Sau cel puţin comediile contemporane. Pentru mine comedie înseamnă mult mai mult decât ceea ce se afişează astăzi sistematic la box-office. Comedie înseamnă The Apartment, Nuovo Cinema Paradiso, Amelie, The Big Lebowski şi foarte multe altele. Unde dramă nu e... nici comedie nu e.

Totuşi, parcă filmele fraţilor Coen, cum este şi cazul Omului Serios, au un umor pe cât de absurd pe atât de revigorant şi de rafinat.

Un alt candidat mult mai de seamă decât cel premiat a fost după parerea mea Precious, un film foarte dur dar cu doua roluri tulburătoare în complexitatea lor. Nota bene, lui Mo'nique i s-a şi recunoscut prestaţia printr-o statuetă cu nume desprins din alfabetul fonetic ICAO pentru aviaţie. Cadrele de flashback din film îţi impuneau parcă să iei o poziţie de suflet lângă gură în slow motion.

"Neamţul" din filmul lui Tarantino (Şi atunci cand spun Tarantino mă gândesc la Pulp Fiction şi atât! gusturile sunt uneori greu de digerat) care săracul de el este austriac vienez de la mama lui de acasă a fost fenomenal! Dacă aş fi avut o singură certitudine anul acesta la premiile Oscar aceasta s-ar fi numit "neamţul" cu nume de vals din Inglorious Basterds. Şi mă bucur că aşa a fost!

De obicei vizionăm cu foarte mare interes şi cele câte cinci filme propuse pentru cel mai bun film străin şi documentar. Din păcate, de data asta nu prea a fost timp, ar fi în pending Das weisse Band (poate diseară) cât despre documentare nici nu mai vorbim.

Şi totodată, după principiul care nu dă niciodată greş - animation rules! - tot aşa nici Pixar nu a dat rateu cu Up, continuând o serie de feerie începută cu Toy Story şi perpetuată fără oscilaţie de imperfecţiune ever since.

În rest, prea multe efecte speciale, banalitate, rutină şi show. Şi culmea e că nu pot să spun că nu mi-a plăcut Avatar...

Încă odată, părerile exprimate ne aparţin, nu suntem critici de film ci pur şi simplu iubitori ai acestui extraordinar festin de imagini şi sunete.

Alte păreri?