sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Forever After...


Orice colecţionar de surprize şi miniaturi Kinder se luptă zilele acestea pentru a-şi completa seria principală curentă. Zornăit de ouă, schimburi, aşteptări, decepţii şi nu în ultimul rând, satisfacţii.

După lupte seculare care au durat cu întreruperi trei luni şi fără întreruperi patru zile am reuşit să încropim şi noi seria completă Shrek Forever After.



Dar toată frenezia asta cu Kinder nu e de azi de ieri, ea a început în anul 1972 în Italia, şi nu în Germania sau Austria cum am fi tentaţi să credem. Colecţionarii înrăiţi - cei care indirect au dat conotaţii culte micuţelor surprize - au clasificat jucăriile raportate la anul de graţie 2004 din simplul motiv că până la acea dată toate surprizele erau realizate de Ferrero (producătorul primordial Kinder). După 2004 producţia de miniaturi s-a transferat oficial către MPG Luxemburg, chiar dacă şi Ferrero a continuat să producă asftel de jucării. Astfel nu este de mirare că miniaturile pre-MPG sunt la mare căutare printre colecţionari.

Un alt lucru interesant despre aceste ouă atât de îndrăgite este faptul că ele se comercializează peste tot în lume, mai puţin în Statele Unite. O lege care datează încă din 1938 îi împiedică pe micuţii americani să se bucure de jucării dacă acestea sunt încastrate în alimente.
Mă întreb cum a driblat sistemul bătrânul McDonald cu ale lui Happy Meal-uri. Încastrate sau adiţionale, la termen sau la vedere.

Odată cu sezonul retrocedărilor majoritatea miniaturilor Kinder pe care le deţineam au ajuns, fie în pod sub formă de ace în carul cu fân, fie la rebu-ciclat cu gândul spre o viaţă mai bună şi cu speranţa că într-o viaţă viitoare nu se vor reînplastifia sub forma vreunui capac de veceu sau ambalaj toxic.

Au supravieţuit totuşi dezastrului o mână de inimoase miniaturi drăguţe grupate în grabă şi în ordinea numerelor de pe tricou în seria incompletă a erei glaciare, cea a melodiilor nebunatice, trio-lupescu, crocobaurii, flabării, oldies but goodies, animăluţe cu burta la soare şi misc.



Trei dintre ele au o semnificaţie aparte pentru mine! Prima absentează din primul 11 - e fie în carul cu fân fie visează la colaci verzi pe pereţi - şi reprezintă un schior, prima mea surpriză Kinder, datează din 1991 iar oul a fost procurat din Suedia.

Cea de-a doua se găseşte în secţiunea bătrâne dar bunuţe şi reprezintă un soldăţel de plumb din armata Elveţiei (De la trecerea către MPG în 2004 Kinder nu a mai inclus jucării de plumb printre potenţialele surprize).

Ultima dar nu şi cea din urmă este maestrul Oogway din Kung Fu Panda (în spatele soldăţelului, în dreapta) care a picat într-un ou cumpărat chiar din Italia în timpul unei mini excursii la Roma organizate cu frati-miu pentru bunica noastră, fix cu un an înainte de a veni Matei pe lume. Ştia de Pişchi, îşi dorea din tot sufletul să îl cunoască şi ne făceam planuri de patru generaţii împreună. Nu au ajuns sa se mai vadă vreodată...

Să vedem ce ne vor rezerva cei de la Kinder pentru seria principală urmatoare...

duminică, 21 noiembrie 2010

Zoo


Şi pentru că unde e artă - fie ea şi culinară - nu-i tocmeală aş vrea să fac un pic de reclamă mascată unei doamne care - precum Raluca şi Diana - şi-a îndeplinit un vis. Visul de a sta acasă împreună cu copiii ei şi de a face ce ştie ea mai bine: Torturi (cu accent pe prima vocală, evident).

Noi cu siguranţă vom mai devora astfel de torturi home-made, precum vom mai vizita şi miculstudio sau vom mai comanda, dacă nu noi slinguri / wrapuri măcar păturici pentru că sunt bestiale!

Tortul Zoo l-a delectat pe Matei de ziua lui pentru că şi umplutura şi ingredientele alese au fost child friendly.



Şi dacă tot suntem la secţiunea de reclame mascate aş vrea să adaug că a fost o vreme superbă de ziua lui Matei. Am aliniat parcurile, ne-am jucat împreună, s-a pozat cu mami...



cu tati...



şi a încercat să aprofundeze din tainele veveriţelor cu ale lor ghinde care se găsesc pe toate drumurile...



Ne oprim aici şi vă urăm tuturor o săptămână cât mai scurtă până weekend-ul viitor.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Un an


De un an Matei ne-a introdus într-o stare minunată. E atât de clişeic ce urmează să spun. Arunci nişte cuvinte mari în vânt şi uite starea!

Mereu m-am cam ferit de superlative şi ridicam din spânceană atunci când citeam ici şi colo despre "minunea mea, soarele meu, viaţa mea". Însă realizez că am tot ezitat să scriu despre multele aspecte ale stării de a fi părinte pentru că ar fi trebuit să folosesc numai cuvinte mari. Şi nu pot. E ca şi cum aş sigila într-o capsulă, definitiv, ca o fatalitate, un gând, un fapt, fără aripi, fără nuanţe, fără reţele, care tocmai prin multitudinea de căi deschise ar da o definiţie, prin nedefinirea exactă.

Nu pot spune că Matei e minunat, desăvârşit, extrem de curios, foarte prietenos, şi cel mai frumos căci aşa este! Dar nu-i numai aşa şi nu doar atât.

Cum a crescut Matei într-un an?



Deşi nu avem grade de comparaţie, ne pare un copil extrem de înzestrat şi avem impresia că suntem complet detaşaţi când analizăm asta. Yeah right!

Îmi spun deseori că este atât de vesel, dornic să interacţioneze, atât de firesc adaptat la viaţa în care suntem toţi trei implicaţi - as familyguys - nu pentru că ăsta este felul nostru de a fi , ci pentru că e zilnic înconjurat de bunici care îl îndrăgesc, pentru că întâlneşte foarte des copilaşi de vârsta lui dar mai presus de toate pentru că este alăptat şi alinat. Pentru că este încurajat şi îndemnat să cunoască, să exploreze, să se bucure.

Comunicăm foarte bine şi este în faza în care observă că îl înţelegem. Ne indică cu degetul ceea ce vrea, începe să îşi contureze personalitatea ţipând, cântă şi dansează, imită sunete, arată becuri, se uită la frunze, îi place vântul, s-ar bălăci îndelung în apă, şi câte şi mai câte.

L-am hrănit cu quinoa, mei şi amaranth, fără zahăr, sare şi aditivi dar am scăpat în meniul sau şi ceva pâine care îi place enorm. Îi procur lactate, carne şi ouă bio însă legumele şi fructele sunt din piaţă. Sunt eu fan Organix pe toata linia însă tot cerealele cu lapte praf sunt preferatele lui. Se descurcă excelent cu finger food de pe la 8 luni însă nu-i mâncăcios din fire. Încerc să găsesc o cale relaxată şi plăcută de abordare, fără interdicţii şi recompense alimentare. Aşa că şi-a băgat mâna în tortul lui de 1 an pentru adulţi cu riscul că putea să îi placă însă l-a preocupat mai mult demontarea elementelor. Totusi, pentru ziua lui, un tort sănătos cu mango şi cremă de brânză ni s-a părut mai adecvat.

A depăşit de curând 10 kilograme şi are în jur de 78 de centimetri. I-am limitat cât am putut medicamentele date aiurea şi sunt convinsă că mai am de învăţat aici. A răcit o singură dată un pic mai tare şi a bifat un roşu în gât în vară.

Pentru că nu îmi plac reţetele de creştere a copilului, deşi cam aşa îmi petrec timpul liber de mamă în CIC - citindu-le pe-ale altora - nu scriu astfel de aspecte. Par bizare şi nepotrivite astfel de adnotări la ceas aniversar. De aceea le scriu acum, pentru că nu prea am aplicat şi nu prea cred că în tabele şi caietele cu grafice găseşti evoluţia. Am notat la început tot felul de coordonate şi am realizat destul de rapid că-s inutile. Dar ştiu că voi dori să îmi reamintesc câte ceva la un moment dat.

Ce a facut Matei din noi în acest răstimp?

Ne-a readus în starea de a fi curioşi, de a gândi, regândi şi analiza faptele şi vorbele noastre. Ne-a ajutat să fim mai introspecţi, mai calmi, mai buni. Ne-a făcut să ne oprim din goana asta nebună după lucruri şi fapte inutile. Ca să îl privim, să îl mirosim, să îl adorăm, să ne băgăm în sufletul lui. Să ne simţim tare vinovaţi când ne ieşim din fire sau ne pierdem răbdarea.

Ne dorim să stăm lipiţi de el şi să îl privim cum doarme şi să păstrăm starea asta minunată.
Nu vreau să încremenim extatic în starea asta, toate vor fi minunate, îmi doresc să ni le putem aminti şi retrăi, pentru că sunt deja atât de multe, toate copleşitoare, încât parcă am uitat anumite detalii.

Nu pot să nu gândesc - Ce am făcut atât de frumos şi bun pe lume încât să merit aşa ceva? Da, e greşit să gândeşti în economia cerere – ofertă a adulţilor! Ştiu asta, şi totuşi, ce am făcut atât de bun?

La multi ani Tei-Tei!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails