vineri, 20 mai 2011

Fantomele trecutului


Ne-am început festinul cinematografico vizual cum nu se putea mai fericit: cu Gene Tierney. Una dintre cele mai frumoase actriţe care a apărut vreodată pe genericele de film, cu precădere noir. O văzusem în nenumărate pelicule precum Leave Her to Heaven, pentru care a primit şi o nominalizare oscar (singura, din păcate). Ne-a delectat simţurile în Night and the City sau în capodopera lui Otto Preminger - Laura - unde numai plotul detectivului care se îndrăgosteşte de femeia victimă a cărei crimă o investighează te face să apeşi instantaneu pe butonul de download.


Noir pe linie. Nu şi în The Ghost and Mrs. Muir, filmul cu care noi am deschis festivalul, un ţunami de fantezie învălurit în mister marinăresc.

Cum tema din acest an a fost muzica în film selecţia peliculelor pentru festival a fost pe măsură. Sunetul este cutremurător, aria introductivă nu iţi permite să îţi dezlegi nici măcar unul din nodrile pe care le ai în gât iar responsabil pentru acest lucru este însuşi Bernard Herrmann, a cărui fiică a şi introdus acest film. Hitchcock vă sună familiar? Majoritatea coloanelor sonore poartă semnătura lui Herrmann, incluzând aici Psycho, Vertigo sau North by North-West.

Dialogul şi intriga sunt două componente esenţiale, ca în majoritatea filmelor clasice care au înregistrat succes în rândul audienţei. Cele două elemente se împletesc precum şnurul unui mărţişor - dialogul având un ton alb, imaculat iar intriga fiind pe alocuri roşie - şi nu pot exista izolat.

Povestea se focalizează pe viaţa unei tinere văduve care decide să se mute împreună cu fiica ei departe de oraş, la malul mării într-o locuinţă bântuită prietenos - cel puţin în cazul doamnei Muir - la început de secol 20. Poate suna oarecum bizar dar filmele de fantezie ale anilor '50 abordau un tip de subiect aparte: moartea sub toate formele ei, fie că vorbim de fantome, de iluzii sau de însăşi domnul cu coasă (Det sjunde inseglet). Fantoma poate fi un iepure gigant (Harvey) sau, în cazul nostru, un marinar în floarea vârstei răpus accidental in somn.

Uneori durează foarte mult, poate chiar întreaga viaţă, să înţelegi ceea ce îţi este scris. Această idee se păstrează intactă de-a lungul acţiunii şi cu precădere atunci când gongul deznodământului este bătut. Filmul este cald şi dulce, un ceai la timp de iarnă chiar dacă ideea de fantomă i-ar duce pe unii direct printre ţurţuri.

În film apare şi Natalie Wood, în rolul fetiţei doamnei Muir, imediat după succesul înregistrat cu Miracle on 34th Street din acelaşi an. Este încă un copil, rolul este unul şters dar merită consemnat. Calităţile actoriceşti incontestabile aveau să se materializeze ceva mai târziu. Şi ca o ironie tragică a sorţii, Natalie avea să sfârşească precum marinarul din poveste - în mod accidental - în cazul ei contopindu-se cu însăşi marea.

Jumătatea masculină nu mai are nevoie de nicio prezentare. Rex Harrison - profesorul Higgins din My or His or Our Fair Lady - personifică fantoma marinarului îndrăgostit în vreme ce George Sanders oferă intriga principală în cadrul acţiunii. Când nu se ocupă de intrigi ieftine îşi portă blana dungată prin junglă în căutarea puiului de om. Sună înspăimântător, precum vocea lui Shere Khan.

Filmul merită sorbit lângă sobă, oferă o experienţă unică a genului Fantasy din acele vremuri, povestea este captivantă iar intriga şi dialogurile oferă atâtea recompense cu şnur de mărţişor.

Vizionare plăcută, iar dacă apar probleme de disponibilitate, daţi un semn.
8/10!

marți, 17 mai 2011

Remembering Hollywood


Am petrecut o săptămână ca-n filme în citadela cinematografiei clasice (dar şi moderne) numită Hollywood. Din multitudinea de titluri care au rulat pe parcursul a celor patru zile de festival TCM nu am reuşit să facem director's cut pentru mai mult de opt producţii, dar acelea au fost trăite la maxim. Promit că vom detalia fiecare peliculă în splendoarea ei în posturi separate dar până atunci să cronologizăm un pic...

The look and feel

Drumul spre stelele ecranului a fost lipsit de somn, în parte poate şi pentru că la bordul 747 călătorea un băieţel foarte drăgălaş, cam de vârsta lui Matei, care ne-a cam cântat pe limba lui tot zborul. Pentru noi a fost simpatic, pentru toţi ceilalţi - un mic coşmar la drum de seară.

Aerul californian este foarte plăcut, te îndrăgosteşti de el încă de la prima adiere. Este un aer de Vamă, o briză oceanică învălurită în cele peste 25 de grade calculate în celsius. Ajunşi în camera de hotel am aruncat bagajele cât colo şi ne-am năpustit la geam - căutam ceva anume, ceva ce nu zărisem pe drumul de la aeroport dar care dupa calculele noastre ar fi trebuit să fie acolo. Şi era, măreţ şi lizibil:
H-O-L-L-Y-W-O-O-D.

The Hollywood sign

Hollywood este un oraş al contrastelor, un vis babilonian altoit pe visul american şi asezonat cu mii de turişti efervescenți. Se fotografiau stele pavate la duzină, se formau cozi interminabile pentru tururile organizate către reședințele celebrităţilor (văzute pe dinafară în drumul maşinii, şi asta dacă nu se greşea adresa, bineînţeles) şi se comercializau aceleaşi suveniruri cu o densitate înspăimântatoare pe metru pătrat. În tot cazul, odată ajunşi acolo încărcătura şi istoria cinematografică a locului este colosală. Aşa am simţit noi, aşa am perceput festivalul şi tot ceea ce înseamnă film. Am ajuns de exemplu (ghidaţi de un cache, dar practic cu acelaşi scop) la apartamentele Alto Nido, atât de râvnite de noi pentru simplul motiv că scena de început din filmul lui Billy Wilder - Sunset Blvd. - a fost filmată aici.

The filming location

Am devorat muzeul din Hollywood unde obiecte celebre ale filmelor clasice erau prezentate învălmăşit dar cu bun gust. Cadilacul lui Cary Grant, rochia albă a lui Marilyn, costumul lui Bob Hope interpretându-l pe domnul Beaucaire, colecția de make-up Maxfactor, un Oscar autentic sau mantia lui Superman sunt numai câteva dintre ele. Reversul medaliei s-a numit rochia Hanei Montana sau treningurile protagoniştilor din Feisbuc dar poate că am îmbătrânit și noi un pic şi nu mai zărim chestiile cool în cazuri în care poate s-ar impune.

The Hollywood Museum

The oscar goes to...

Am dat o fugă până la Observatorul situat în parcul Griffith, locaţie de filmare folosită de mulţi regizori dragi nouă, incluzând-ul aici pe Nicholas Ray cu al său Rebel Without a Cause. Există chiar şi un bust al lui James Dean pe platforma pe care este aşezat observatorul. Locul este superb iar parcul în sine este un colţ sălbatic de natură foarte jogging-friendly.

The Observatory

Oceanul nu a putut lipsi din plan aşa că într-o dimineata, după filmul de mic dejun (în acea zi, A Streetcar Named Desire, versiunea restaurată) ne-am îmbarcat spre valuri. Chiar dacă temperatura de afară te invita la o baie vântul se punea puţin în contră şi am cam fost nevoiţi să il ascultăm. Santa Monica Pier este un bâlci adevărat şi nostalgic. Există carusel, locuri de joacă, circuite şi leagăne pentru cei mici, îngheţată şi pop-corn. Toată lumea este cu zâmbetul pe buze, parcă eram toţi figuranţi într-o comedie de succes. Pentru noi, o comedie bună se traduce prin Big Lebowski sau Forrest Gump - şi astfel ne-am simţit înţeleşi pentru că acolo, pe chei, unul dintre cele mai populare restaurante era Bubba Gump Shrimp.

The Santa Monica Pier

Printre arenele celebre în care s-au proiectat cele peste 70 de filme se numără Grauman's Chinese Theatre, Egyptian Theatre şi piscina hotelului Roosevelt. Am admirat însemnele lăsate de marii actori în grădina cinematografului chinezesc, am escaladat din priviri coloanele egiptene şi am servit porţia de cultură hollywoodiană la petrecerea de deschidere a festivalului de la Roosevelt, hotel care a găzduit gala primelor premii Oscar în 1929.

The Grauman's Chinese Theatre

The Egyptian Theatre

The Roosevelt Hotel

The Poolside

L-am întâlnit pe Kirk Douglas care la cei 94 de ani ai săi pur şi simplu ne-a emoţionat - este valabil pentru toţi cei 1200 de cinefili care au venit să îl vadă la premiera versiunii restaurate a lui Spartacus. Trecând mai spre latura noir spun că introducerea filmului Gaslight a fost asigurată de Angela Lansbury, o femeie extraodrinară care preţ de jumătate de oră ne-a delectat cu o scurtă istorie a vieţii ei cinematografice şi care prin asemănare m-a făcut să mă gândesc la bunica mea de sus. Am redescoperit-o pe Elizabeth Taylor, actriţa pe care o consideram de cele mai multe ori practicantă de overacting. Am avut practic mustrări de conştiinţă după ce am vizionat Who's Afraid of Virginia Woolf? în ultima seară şi am rămas cu gura căscată la propriu pâna la genericul de final.

The Family Guys

De la Insomnia la Sleepers, drumul de întoarcere a coincis cu Moş Ene pe la gene dar ne-am promis că poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat ne vom întoarce la TCM Classic Film Festival căruia îi urăm o mie de ediţii!

Mulţumim TCM!

miercuri, 11 mai 2011

Un an şi ½


A reînceput să spună cum îl cheama şi uneori chiar să se numească aşa când îmi transmite că vrea să facă sau să obţină ceva anume. Este Tei sau Tei-Tei atunci când se strâmbă în oglindă sau îşi priveşte reflexia într-un obiect metalic.


Dintr-un joc fără nici un scop precis a început să reţină culorile şi să numere. Iniţial asta îmi suna a părinte ce învaţă copilul "Luceafărul" încă de la 3 ani, însă clar memorarea este un skill aparte al său. A repetat de multe ori ieie până să înţeleg că distinge culori şi nuanţe ale aceleiaşi culori. Repetă tot ce spunem, din ce în ce mai corect, a rămas cu unele cuvinte aşa cum le spunea la 1 an, altele au fost şlefuite şi ies o minunăţie de sunete din vocea lui un pic guturală.


Astfel, ţipă când vede ceva ieie (verde), ihi (rosu), iei (roz), damne (galben), bo (bleu, albastru), abo (alb) până când obţine confirmarea verbală a tuturor celor prezenţi fie ei şi 20, însă dacă îl întrebi ce culoare vede spune invariabil ieie (verde), de unde deduc că ieie înseamnă și culoare, generic.


La fel , a început să spună ana (una) sau două, pronunțat frumos și rotund așa cum se aude.


Grupează obiecte în șir sau în grămezi și ne arată care obiect e mic și care e mai mare confirmând teoria folosirii mulțimilor încă din scutece. La mic se chițăie subțiinad vocea și unind degetele arătător și mare și spune mi iar la mare spune mai gros ma-ma (mai mare) sau ma.


Aruncă obiecte pe după dulapuri și își face provizii de obiecte în orice cotlon.


În parc nu îl tentează leagăne, căsuțe , tobogane ci să se joace cu pietricelele sau culege ghina (ghinde) sau chiștoace pe care le aruncă la co (gunoi) într-un gest amplu si brusc.


Când cere ceva precizează clar că vrea d-aia și nimic altceva.


Spune răspicat că struțul e tu-tu , gândacul e dudac și cactusul e tatus, imită tare frumos animalele și îi plac enorm steagurile, țipă TA-TA și le-a numărat pe toate cele arborate de 1 Mai. Florile sunt haha șoptit, imitând expirația pentru că știe că florile se miros.


Când pune mâna pe ceva rece spune aaa ca atunci când te zgribulești de frig sau fuf,fuf când e ceva cu abur sau cald.


Nu mai spune papa ci papăm când vrea să mănânce.


Se bucură enorm când sunt mulți de-ai casei în jurul lui, este foarte expresiv cu tot ce vrea să transmită, mângâie, pupă și îmbrățișează, ne gâdilă tălpile cu un chi,chi chi ghiduș.


Se duce și scotocește peste tot, face turnulețe și stivuiește diverse pahare, castronele, butoiașe însă metodic și cu răbdare, doar rareori se erevează repede când ceva nu îi iese sau când nu îi intră un triunghi în forma sa sau în altele.


Însă marea sa pasiune sunt mașinuțele brrum brrrummm: acum îi recunoaște pe Fulger și pe Bucșă și în cărți sau pe alte mercendaizuri și ne cere să dăm drumul la brummm de cum se trezește, filmul rulând cam de 5-6 ori pe zi, spre deja îngrijorarea noastră.


Abstractizează extraordinar în diversele lor forme sau culori, obiectele sau animalele familiare. Așa cum a văzut într-o carte mașina de pompieri din Cars și a repetat de nenumărate ori apa, până când ne-am prins și noi ce vrea să zică.


Când îl vede pe Bucșă, îngroașă vocea.


Se uită pe cărți și cere neostoit să repeți ce e desenat acolo.


Răspunde Nu foarte clar, scurt și ferm când nu vrea ceva sau nu vrea sa îl iei de undeva.


Mănâncă bine și divers și are o mare preferință pentru ba-baaaa (boabe) de toate soiurile: linte și hrișcă crude, semințe de floarea soarelui sau dovleac, stafide și go (goji), bombonele raw, boabe de proumb, granule de oscillococcinum, tot ce e crocant sau gumos.


Cere lingându-și buzele când vede borcanul cu miere sau cutia cu panadol.


Vine și se lipește de mine din proprie inițiativă spunând amămămă de când la prima inițiativă de acest gen i-am spus înduioșată și îmbrățișându-l, "hai mă mami mă". Idem și atunci când e vorba de taaa-ti.


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails