Rimembăr 2011

2011 a început în forță, cu o mini-vacanță la munte ...

... mai apoi ne-am reapucat de FIMO ...

... și am descoperit cea mai captivantă activitate outdoor ...

Au urmat primele semne de primăvară ...



... și am continuat cu FIMO ...

Am fost trași de urechi ...



... dar am inhalat briza Californiana ...


... și am pozat cine-staruri în ipostazele cele mai firești...



Am fost nași pentru prima dată în viață - o experiență de neuitat!

Pentru ca după aceea să invadăm Lisabona ...

... și să inițiem ceea ce urma sa fie celebra colecție de mașinuțe Cars pentru Matei ...

... să admirăm piatra cubica lusitană ...

A urmat pelerinajul în UAE ...


... cu zile și nopți lungi de exil ...


... pentru ca mai apoi să ne reunim !



... și să vizităm marea ...


... locul în care toată lumea se simte ca acasă ...



Iar sfârșitul anului ne-a gasit cu colecția triplată ...

La Mulți Ani 2012 !

Sick Roll - part 1

Că dacă despre ale noastre nu am mai avut timp să scriem - între timp Matei este la facultate şi se pregăteşte serios de doctorat - hai să ne vărsăm ura cinematografică pe filme bolnave.

Un singur plus - şi ăla cu o singură liniuţă - am reuşit să adun prin pelerinajele mele în dunele de nisip: filme, cu indulgenţă aş spune cam 50. Bineînţeles că printre ele s-au regăsit şi titluri cu febră, dar hai sa le luam pe rând:

Calatorim un pic în timp şi ajungem în anul de graţie 1983 în Olanda. De vierde man este sick! Rău de tot! Mijloacele vizuale sunt cât se poate de explicite - limitate totuşi de "trucajele" anilor '80 - iar succesiunea vis-realitate este ameţitoare la propriu. Acţiunea filmului prinde şablonul văduvei negre, sau a tarantulei care îşi face provizii carnale pentru iarnă - imagini desprinse chiar din scenele de debut ale peliculei.

Îl veţi recunoaşte sigur pe Jeroen Krabbé într-un rol neobişnuit de pozitiv, sau taman invers. Nu îmi vine în minte acum alt film olandez pe care să îl fi văzut, dar dacă toate sunt precum acesta, mai vreau!

Hai să continuăm cu veşnicii coreeni, oamenii ăştia chiar au un cult al peliculelor perturbatoare şi le iese de minune. Facem un salt în timp cu vreo 20 de ani şi vizionam Salinui chueok.

Filmul se bazează pe o poveste reală şi genul acesta pseudo-biografic are magnet dublu. Cel puţin în cazul nostru... Povestea se pretrece în anii '80 în Coreea rurală şi parcă împrumută indigoul Spintecatorului Londonez. Aceleaşi premize, acelaşi deznodământ tragic. Dacă nu l-aţi văzut încă vi-l recomand cu sânge rece.

Oldboy poate fi considerat un clasic, atât al geniului cât şi al cinematografiei... aţi ghicit? Coreene.

Spre ruşinea mea îl văd la aproape 9 ani de la apariţie, în circumstanţe suspecte, într-o cameră goală de hotel. Filmul merită mai mult, nu ştiu dacă mai rulează în cinematografe dar cred că ar fi o experienţă unică. Povestea este bolnavă şi nimic pare că nu o mai poate însănătoşi.

Gustul filmului este de un amar persistent dar asta nu schimbă cu nimic originalitatea şi ingeniozitatea vecinilor Coreeni.

Şi iată că am ajuns şi la Possession. Un film extrem de răscolitor şi de bolnav dar pe care l-am îndrăgit nespus. Nu ştiu încă de ce, şi nu ştiu nici dacă oamenii de la Medlife au secţie de neurologie/psihologie. Nu de alta dar am un prieten imaginar care susţine că i-a plăcut Possession.

Nu vreau să adaug foarte multe despre film, l-am văzut fără să ştiu nimic despre el şi asta cred eu că a contat enorm. Dacă totuşi, pe la jumătatea filmului simţiţi aşa, o stare de nelinişte... sau o mâncărime acută, puneţi stop şi mai daţi-i timp.

Isabelle Adjani vă poate confirma toate cele spuse de mine, săraca fată a încercat să se sinucidă dupa vizionarea variantei post-producţie a filmului. Finalul face toţi banii. Şi cu toţii ştim că banul este un instrument bolnav prin definiţie.

În încheiere am să amintesc The Other, pelicula lui Robert Mulligan din 1972, un film nerecomandat cardiacilor cu copii mici.

Un film interesant şi captivant, asta dacă reuşeşti să sari mental peste gardul inocenţei furate.

Repet, m-am rezumat la amintirea filmelor vizionate în ultimele 3-4 luni. Mi-e şi groază să merg mai înapoi în timp...

Bee? Help! :)

The Wearers

Ha, ha, denumirea de wearer chiar există și se referă la industria ready to wear.

Și-atunci putem declara că am îmbrăcat cu drag haina făcută din fibre naturale pe linie ready to wear însă purtată atât de rar de parcă ar fi hauțe-couture.

Să ne înțelegem, nu am aderat la un curent exclusivist, pentru că îi place în continuare să meargă pe lângă cărucior iar noi îl mai folosim să punem o pungă de mere sau alte cumpărături, iar mai nou chiar se așează singur în vehiculul pe 6 roți, însă l-am purtat cu drag, in wrap cand abia i se mijeau ochii, stângaci la început,

greu de stăvilit uneori în sing(sling),

cu încântare de ambele părți mereu în dică-da (Manduca),

adesea ținut în brațe fără alte textile ajutătoare și mai ușor și pentru purtător pentru că se aruncă jos din brațe la fiecare 3 minute,

si preferata actuala, 'pe cal'. Asta 'se pune'?

Moment mai potrivit nici că se găsea, pentru că azi aniversăm și ultima lună înainte de cifra rumenă și frumoasă ca Matei.

I Confess

Feonul asfaltului suflă cu indicatorul de putere blocat pe treapta maximă. În Orientul Mijlociu vara este un anotimp condiţionat. Aer condiţionat. Aţi mai văzut vreodată un termometru care sare de 55 de linii Celsius? Şi asta nu în condiţii ideale, ci cât se poate de normale şi de naturale... Răsfăţul nopţii emirate emană cel puţin 32-35 de grade, tot Celsius. Simplul efort pe care îl depui în încercarea de a respira se transpune în transpiraţie şi eventual trascende sub formă de anchilozare.

Până şi cele mai mici mijloace de existenţă - o gură de apă sau un dumicat de pâine - sunt considerate plăceri interzise şi condamnabile conform legii Ramadanului. Cea de-a noua lună a calendarului islamic aduce cu racheta 4 săptămâni de spiritualitate alimentată de post. Închisorile sunt golite de tâlharii mărunţi, hoţii de ocazie sau criminalii în paralel. Se face loc pentru cei care vor săvârşi păcatul suprem - dopul de apă sau mărul oprit. Efectul de purificare este total şi se află la locul lui, sub felia de clar de lună.

Termometrul este roşu şi-atât. Ramadanul este doar o manifestare spiritual-religioasă. Dorul pentru cei de-acasă este adevăratul duşman...

Top de femeie la 33 de ani

Drept e că nu ţin la obiecte, şi mai drept e că dacă îmi place ceva devine curând cel mai urât manipulat obiect, uzat, deşirat, şifonat, zgâriat. Fără intenţie, doar din intensitate. Ce să fac, asta e oda mea adusă scopului lor.
Însă partea cu testosteron a blogului este aproape religioasă cu obiectele, le preţuieşte, le găseşte spaţii de depozitare frumoase, le miroase.
Partea feminină admiră cumva farmecul discret al fetişismului cosumerist căci în crizele tale existenaţiale, reîntoarcerea la aşa ataşamente palpabile te repune cu picioarele în zona telurică. Şi aşa s-a ataşat de nenumăratele colecţii deţinute prin co-habitat.
La polul opus în zodii şi simţiri, partea masculină admite efemeritatea obiectelor şi găseşte demn de admiraţie je-m'en-fiche-ismul senin faţă de obiecte.

Cu toate astea, am şi eu topurile mele pe care le-am stors cu greu pentru că sunt multe şi mărunte şi care inoxerabil fac suma plăcerilor, fericirilor şi nostalgiilor mele.

• Tabloul cu Blobs grow in beloved gardens, un print Hundertwasser luat prin 2005 de la muzeul cu pricina la exorbitantul preţ de 60 de euro, la prima descindere la Viena.

• Posterul luat din Barcelona, Las ramblas care n-are nicio legătură cu spectacolul nefericit oferit în realitate şi pe unde paşii mei gestanţi au călcat.

• Cerceii şi broşele făcute de mine sau cumpărate din diverse locuri, oglinzile tablou făcute într-o criză de nesting, aşteptându-l pe Matei.

• Cărţile:
Orbitorul şi Nostalgia lui Cărtărescu, pentru ce minunate le-am găsit pe vremea cand Cartarescu nu apărea la show-uri şi ştiam despre el doar că-i lector la universitate, nu-şi dădea cu parerea despre epoca Băsesciană şi nu gândea de ce iubeşte femeile ci probabil doar le iubea. (o meteahnă neaosă la care am aderat, aceea că elitele n-ar trebui plasate în zona publică de maximă audienţă, ci aşezate pe piedestaluri intangibile, deşi peste tot în lume ''statuile'' se mută în stradă)

-Tentaţia inocenţei cu autograful lui Pascal Bruckner nu pentru că îmi place Bruckner ci pentru că îm aminteşte de anii de facultate, de perioada mea ‘autistă’.
- Un veac de singurătate pentru că am citit-o pe nerăsuflate şi de atunci am tot inhalat cu nesaţ realism magic acolo unde e încadrat şi Rushdie cu Grimus şi Gunter Grass cu Toba sa de tinichea.
• Cutiile cu diverse dantele îngălbenite, piele, mărgele, zale, fimo din care mai scot când şi când ceva
• Ipodul meu Nano de 4 gb, cel depăşit, care a devenit peste noapte o piesă de muzeu şi d-aia îmi place şi mai tare, căruia i s-au stricat căştile rapid şi acum are nişte căşti Sony, ce balsfemie, pe care îl port într-un ipod sock tot turqoise, ce unfashionable.
• Cutia cu amintiri din călătorii: hărti, bilete de intrare, pliante, programul Taize şi informaţii despre gazdele din fiecare oraş, bilete de tren sau avion.
• Deodorantul natural cu salvie, tea tree şi unt de shea nerafinat luat de la Pur si simplu, pur şi simplu eficient pe timp de vară şi care bate de departe deodorantul mineral cu piatră de alaun de la Bourjois.
• Tricourile noastre cu ‘Mire’ şi ’Mireasă' pentru că în 2004 ne era tare greu să spargem canoanele şi nu găseam nici surse nici idei de inspiraţie şi cam atât am reuşit să improvizăm.

Şi-ar mai fi: primele mele casete audio cumpărate din economiile strânse din banii de buzunar daţi de părinţi, ameţite de cât FFw şi Rw au primit întru notarea şi învăţarea versurilor: Doors: LA Woman şi An American Prayer, Janis Joplin Greates Hits, Bach, Gershwin.

- Cutia de bijuterii a mamei, o cutie cu pozele alor mei în tinereţe inserate cumva pe câmpuri de flori fake, un kitch adorabil demn de filmele indiene care mă trimite la vârsta la care umblam în mărgele, căutam printre fardurile pe care le găseam prea puţine ale mamei şi mi-a rămas în nări mirosul de pudră, ruj şi gablonţuri vechi cu iz de parfum .
Ar mai fi: eşarfele mele mari şi colorate, nişte cosmeticale Physicians Formulae Organic wear dar şi neorganice si un kit pentru sprâncene pentru că am obsesia sprâncenelor perfecte de la vreme.

- Parfumuri, însă nu am găsit The parfum deşi parcă se învârte în jurul nasului lui Hermes.
- O geaăa de piele maro de pe vremea când Răzvan şi fratele lui erau puşti de 8- 10 ani şi o purtau, adusă de la cehoslovaci parcă, uşor descusută, dar care îmi place tare aşa uzată cum e şi mă face să mă simt că port XS.
- O vestă grena de la second hand de pe vremea studenţiei, din tercot, încreţită pe alocuri şi căptuşită cu o stofă subţire ecosez.
-Balerini, balerini, balerini-nu mă satur de ei şi simt că n-am destui niciodată.

Trimit leapşa asta storcătoare de nostalgii Andreei de lângă Matei.

Ajutor pentru o mămică

Cu carnea încrâncenată, pun povestea Elenei aici: http://organicka.ecosapiens.ro/ajutor-pentru-o-mamica.

Elena, sper din inimă să mă ierţi că îmi arog drepturi în numele suferinţei tale , însă cine mă poate ajuta să o punem în legătură cu cineva avizat privind hrana vie în astfel de cazuri?

Cred cu tărie în şansa aceasta!

Fantomele trecutului

Ne-am început festinul cinematografico vizual cum nu se putea mai fericit: cu Gene Tierney. Una dintre cele mai frumoase actriţe care a apărut vreodată pe genericele de film, cu precădere noir. O văzusem în nenumărate pelicule precum Leave Her to Heaven, pentru care a primit şi o nominalizare oscar (singura, din păcate). Ne-a delectat simţurile în Night and the City sau în capodopera lui Otto Preminger - Laura - unde numai plotul detectivului care se îndrăgosteşte de femeia victimă a cărei crimă o investighează te face să apeşi instantaneu pe butonul de download.

Noir pe linie. Nu şi în The Ghost and Mrs. Muir, filmul cu care noi am deschis festivalul, un ţunami de fantezie învălurit în mister marinăresc.

Cum tema din acest an a fost muzica în film selecţia peliculelor pentru festival a fost pe măsură. Sunetul este cutremurător, aria introductivă nu iţi permite să îţi dezlegi nici măcar unul din nodrile pe care le ai în gât iar responsabil pentru acest lucru este însuşi Bernard Herrmann, a cărui fiică a şi introdus acest film. Hitchcock vă sună familiar? Majoritatea coloanelor sonore poartă semnătura lui Herrmann, incluzând aici Psycho, Vertigo sau North by North-West.

Dialogul şi intriga sunt două componente esenţiale, ca în majoritatea filmelor clasice care au înregistrat succes în rândul audienţei. Cele două elemente se împletesc precum şnurul unui mărţişor - dialogul având un ton alb, imaculat iar intriga fiind pe alocuri roşie - şi nu pot exista izolat.

Povestea se focalizează pe viaţa unei tinere văduve care decide să se mute împreună cu fiica ei departe de oraş, la malul mării într-o locuinţă bântuită prietenos - cel puţin în cazul doamnei Muir - la început de secol 20. Poate suna oarecum bizar dar filmele de fantezie ale anilor '50 abordau un tip de subiect aparte: moartea sub toate formele ei, fie că vorbim de fantome, de iluzii sau de însăşi domnul cu coasă (Det sjunde inseglet). Fantoma poate fi un iepure gigant (Harvey) sau, în cazul nostru, un marinar în floarea vârstei răpus accidental in somn.

Uneori durează foarte mult, poate chiar întreaga viaţă, să înţelegi ceea ce îţi este scris. Această idee se păstrează intactă de-a lungul acţiunii şi cu precădere atunci când gongul deznodământului este bătut. Filmul este cald şi dulce, un ceai la timp de iarnă chiar dacă ideea de fantomă i-ar duce pe unii direct printre ţurţuri.

În film apare şi Natalie Wood, în rolul fetiţei doamnei Muir, imediat după succesul înregistrat cu Miracle on 34th Street din acelaşi an. Este încă un copil, rolul este unul şters dar merită consemnat. Calităţile actoriceşti incontestabile aveau să se materializeze ceva mai târziu. Şi ca o ironie tragică a sorţii, Natalie avea să sfârşească precum marinarul din poveste - în mod accidental - în cazul ei contopindu-se cu însăşi marea.

Jumătatea masculină nu mai are nevoie de nicio prezentare. Rex Harrison - profesorul Higgins din My or His or Our Fair Lady - personifică fantoma marinarului îndrăgostit în vreme ce George Sanders oferă intriga principală în cadrul acţiunii. Când nu se ocupă de intrigi ieftine îşi portă blana dungată prin junglă în căutarea puiului de om. Sună înspăimântător, precum vocea lui Shere Khan.

Filmul merită sorbit lângă sobă, oferă o experienţă unică a genului Fantasy din acele vremuri, povestea este captivantă iar intriga şi dialogurile oferă atâtea recompense cu şnur de mărţişor.

Vizionare plăcută, iar dacă apar probleme de disponibilitate, daţi un semn.

8/10!