Nu a plouat - ci dimpotrivă - un cer senin a dezvelit o lună aproape plină de Septembrie.
M-am dus setat să îmi placă! La urma urmei nici nu avea cum să fie altminteri deoarece GN'R a fost trupa mea de suflet un numar considerabil de ani. La modul exclusiv şi repeat all.
Am tot auzit păreri - mai mult contra decât pro - despre ce s-a întâmplat aseară...
Au întârziat două ore. Ce mi-e 18 ani? Ce mi-e 18 ani şi două ore...
N-a fost Slash. Evident, Slash, zeul cu Gibson cu distors şi joben aristocrat nu mai e în GN'R din '96 dar Axl, oricât de controversat şi de nesimpatizat ar fi de către unii , este totuşi cel egal - dacă nu chiar congruent - cu Guns N' Roses. În mod cert că reprezentaţia de aseară nu avea cum să fie precum una care ar fi avut loc în anii '90 pentru că trăim în 2010... and there's nothing we can do about it...
Vocea s-a erodat. Să ştiţi că - paradoxal - nu este aşa. Chiar dacă amprenta celor aproape 50 de ani se distinge în mişcări scenice, indiferenţa la filmatul din public (care altădată l-ar fi ofuscat un pic), sau garderoba mai redusă - vocea rămâne voce.
A existat totuşi un oarecare sentiment de Axl Rose's Band în loc de Guns N' Roses (chiar dacă mai era pe acolo un penultim mohican în persoana lui Dizzy Reed). Repet, nici nu prea avea cum să fie altfel (calendaristic vorbind).
Din punctul meu de vedere s-a scris istorie, e ca şi cum părinţii noştri s-ar fi dus să vadă Led Zeppelin în 2007. Şi nu l-ar fi găsit decât pe Plant...
This post is dedicated to all the Guns N' f@%$in' Roses fans who stuck with us through all the fucking sh!t... And to all those opposed... hmm...well...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu