Un sfert de buletin

Ne lăudăm cu un piticot foarte inţelegător cu părinţii lui novici.

Parcă ştie cât şi cum să ceară ca să înţelegem. Şi când uneori nu înţeleg, se uită la mine cu ochii mari, îndelung, scânceşte nemulţumit şi uneori mi se pare că o lasă baltă....

Mă amuză cel mai tare atunci când se uită încruntat şi nedumerit la mine când mă lupt cu căruţul prin mormanul de zăpadă din faţa casei sau cand îl urc două trepte ca să îl pot scoate prin uşa foarte îngustă a blocului atipic.

Zâmbeşte în colţul gurii, reţinut, parcă înţelegător şi înţelept atunci când îi vorbim.

Când ne vede dimineaţa izbucneşte frenetic în mişcări devastatoare pe măsuţa de înfăşat răsturnând toate ustensilele care devin inutile şi scoate cele mai straşnice chiote de înviorare – a lui şi a noastră.

Se abandonează în mâinile noastre la masaj sau la baie şi a progresat de la privitul ţintă în ochii noştri ca să îşi absoarbă siguranţa la aşezatul relaxat şi moale dacă e apă mai fierbinte sau dacă e obosit; sau la plescăieli de plăcere în apă dacă somnul nu îl împiedică să ne comunice prin gesturi ude şi bâldâbâcuri zgomotoase că tare mult îi place în apă.

Scanează scrutător tot ce îl înconjoară şi fiecare colţişor i se pare un univers nesecat de surse de inspiraţie pentru gângurelile la al căror recital ne invită în fiecare dimineaţă.

Ridică ţanţoş capul atunci când stă pe butică, dar pentru câteva clipe, după care începe să protesteze crescendo şi să se certe cu corpul neascultător .

Ne ceartă scurt şi ferm când doreşte să îşi continue explorarea prin casă iar noi îndrăznim să ne aşezăm pentru o clipă.

Ne trage semnale calme la început şi nerăbdătoare pe parcurs, dacă îi este foame, e obosit sau plictisit.

La fel, avertizările sunt scurte şi ferme: întâi cod galben, apoi portocaliu iar la cod roşu e jale.

Însă noi, spre deosebire de edili, nu prea lăsăm să vedem ce cataclisme se întâmplă în caz de cod roşu.

Din prima zi de când locuieşte la numărul 6, a dormit toată noaptea cu scurte treziri moţăite şi înfomeatate. Nu ne putem lăuda nici aici că am avea vreun merit.

Îi place muzica şi ascultă vrăjit melodiile cu sunete cristaline.

Este prietenos şi zâmbeşte la toată lumea după o scanare încrutată a persoanei.

Prinde jucăriile cu ambele mânuţe, mai exact are o întreagă tehnică. Întâi întinde mâinile lateral, apoi duce una dintre mânuţe, apoi pe cealaltă şi în final împreună la gură, cu sau fără obiectul prins.

Şi-a descoperit mânuţele şi şi le întâlneşte întâmplător, părând foarte interesat de mişcările produse.

Are ochii din ce în ce mai mari , gene superbe şi privirea tot mai adâncă, şi dacă sprâncenele nu ar avea ceva bărbătesc în ele, ai putea spune că are trăsături delicate, ca de fetiţă.

E un viitor jucător de baschet la cei 63 de cm şi o greutate de 6.500 distribuită atletic.

Cam aşa se prezintă Pişcoţel, Pişki, domnul Pişcopescu, domnul Copănescu, domnul Pocionescu (pocion =picior, în vocabularul timpuriu al lui tati) la cele 3 luni ale sale.

La mulţi ani, Pişki!