Moftul de a alăpta

Am realizat amândoi ca atunci când spuneam bebeluș, asociam imaginea lui cu un biberon. Nu ne imaginam ca e posibil să ai un bebe de aproape 6 luni in casa și să nu fi folosit in mod efectiv biberoanele.

Insă, deși Matei este alăptat exclusiv (de la 5 luni începand să ne jucam un pic de-a gustatul), nu mă consider o susținatoare a alăptatului. Nu, pentru că nu am luptat pentru asta: la mine a venit totul natural, usor, iar eu m-am bucurat de faptul ca pot să aplic și culeg beneficiile.

Nu vreau să judec laptele praf si completarile in cele ce urmeaza. This is not another anti-formula topic. Am învățat, de când suntem părinți, că scenariile sunt lesne demontate. M-am confruntat și eu cu temeri, ceva ragade, proba suptului, obsesii pe cântar, presiuni externe și alte prostii, însa m-am ținut un pic tare, dar nu am luptat, nu mă consider o Xena a alăptatului.

Și ca să spun drept, nu aveam o imagine clar pozitivă despre femeile care alaptează, in orice caz, nu vedeam în asta ceva spectaculos și, dacă mă străduiesc bine să îmi amintesc și să recunosc, cred că le vedeam ca desuete, lipsite de cochetărie, uncool. Poate și neemancipate?

S-au scris multe si bune despre alăptatul exclusiv și beneficiile sale. Atât de multe, încât chiar nu vedeam rostul de a scrie experiențele mele.

Pe la noi, cam toate ideile converg cumva către ideea ca alăptatul este un moft, ba mai mult o inconștiența sau chiar egoism.

Daca sustii alăptatul pentru cât mai mult timp, fie o faci ca moft de sentimentală – oricum nu ii oferi ceva esential sau bun sau suficient – fie din inconștientă ignorarii faptului ca un bebe de 4 luni nu are cum să se sature numai cu lapte – care oricum nu e esential sau bun sau suficient, fie orbita de relatia ta specială cu propriul copil sau cu plăcerea orgasmica de a alăpta- care nu aduce nimic esential, bun sau suficient.

Pare șocant, însă idei de genul: - copilului nu-i mai ajunge laptele, nu mai e brusc consistent, și-a pierdut din proprietăți, nu ai cum să fii atat de sănătos și echilibrat hrănit încât sa ii oferi toti nutrienții copilului - par să se adune sub palaria moftangioacă de mai sus.

Nu ințeleg cum ne-am pierdut încrederea că natura știe ce are de facut. Cum nu e natural să gândești că e natural sa alăptezi? Cum poți spune că un pic de lapte praf nu strică niciunui copil?

De ce are nevoie umanitatea să se spitalizeze ca să se perpetueze? Nu vorbesc in termeni absurzi, evident că progresul a crescut copii cu formula și a adus oameni pe lume prin FIV. Nu vreau să răscolesc situațiile deosebite, extreme, când medicina a ajutat la perpetuare. Nu mă simt nici atât de tare in comuniune cu natura încât să aleg sa nasc acasă. Totusi, de ce pediatria romaneasca merge mult pe principiul ajutării naturii cu niste formula, diversificare precoce, suplimente de calciu, fier, vitamina C, ghete ortopedice?

Am experimentat privitul chiorâș al unui medic, am auzit si ca copiii alăptati sunt pufosi, insa nu au consistenta, substanta, spre deosebire de cei hraniti cu lapte praf.

Cum nu e natural să ai încredere ca laptele uman este cel mai bun pentru ființa umana?

O sa ajungem sa spunem ca suntem atât de expusi la E-uri, toxine, Bpa-uri, ftalati încât corpul nostru nu mai poate furniza ceva de calitate?

Insa, extrapoland, corpul nostru nu mai poate găzdui o fiinta umana, atunci? O să ajungem sa fabricam utere artificiale, cordoane ombilicale customizate, ăsta e viitorul?

Suntem propriile nostre reziduuri?Am pierdut atât de mult simțul natural și aici nu mă refer la bio sau eco sau green?

Toate ideile astea mărețe vin la pachet cu sucuri și supe chioare date cu biberonul catre destinatari cat mai fragezi și multe și mai mari enormitați.

In contextul ăsta, am avut naivitatea să cred că o petiție pentru ministerul Sănătați pentru a oferi o schema de diversificare actualizată si unică, conform OMS, să dea roade.

Nu-i vorbă, o poți aplica sau nu copilului tau, nu esti obligat să o accepti. Dar ar trebui ca la nivel național să existe o singura direcție în acest sens.Cu noile teorii pediatrice, informația este atât de multă și derutantă încât nu ai cum să nu treci prin filtrul propriu tot.

Insă există oameni care se încred orbeste in pediatru. Și așa și trebuie sa fie. (Asa o sa ajungem să ne respectam meseriile, cu sau fără patalamale). Dar așa nu s-ar mai recomanda încă ceai copiilor.

N-am facut petiția. Pe site-urile cu petiții sunt și injurături personale, deși exista o lege a petițiilor.

Oare nimeni nu a mai simțit nevoia asta? Trebuie să mă constitui într-o asociație, un ONG, ceva, ca să ajungă ideea asta pe undeva?