The Road of Hope

M-am gandit să mai condimentez un pic conţinutul blogului şi astfel să înşir câteva cuvinte şi despre filmele pe care reuşim să le mai vedem odată cu trecerea la era parentală. Şi dacă "drobul de sare" nu a stârnit atât de mare interes - cu toate că este după părerea mea plămădit cu taste mult mai profunde şi mai înţelepte decât cele pe care le apăs eu acum - poate astfel de apucături generează debate interactiv pur.

Aş începe prin a preciza unele lucruri pe care cred că le-am mai atins aşa un pic în precedentele postări:

În primul rând familyguys sunt nişte amatori în de-ale filmelor, fără o pregătire prealabilă în domeniu şi de aici poate că toate comentariile şi părerile noastre reprezintă opinii neavizate; dar fiind atât de mult atraşi de arta cinematografică şi vizionând în general filme cu scopul de a rămâne cu ceva după frumoasa experienţă am decis că avem şi noi dreptul la opinie.

În al doilea rând, nu vrem ca articolele movie related să le depăşască în pondere pe celelalte. Acest blog este dedicat mai presus de toate piticotului nostru scump şi nu am de gând să exagerez cu filmările.

Acestea fiind zise, aseară am terminat de văzut The Road (2009). Spre ruşinea mea romanul lui Cormac McCarthy după care este realizată ecranizarea reprezintă pentru mine cam ceea ce reprezintă dicţionarul Chinez-Mandarin pentru un profesor de literatură rusă - adica nu l-am citit şi nici nu il am în bibliotecă.

Romanul omonim - sau mai bine zis cartea care stă la baza filmului omonim romanului - are şi premiul Pulitzer pentru ficţiune în 2006, cu alte cuvinte toate premisele de bun augur erau acolo, pe raft (sau pe hard) şi asteptau să fie descoperite.

Filmul a fost terminat cu ceva timp înainte de a fi lansat dar a tras un pic pe dreapta ca să aştepte timpul oscarurilor; s-a odihnit degeaba pentru că premiile şi distincţiile nu s-au prea îngrămădit să pătrundă în lumea lui post-apocaliptică.

Acţiunea filmului se confundă practic cu drumul către sud (în esenţă, către nicăieri) al unui copil de 10 ani acompaniat de tatăl său în disperata lor încercare de supravieţuire într-un scenariu post-apocaliptico nuclear. Supravieţuire, dar nu oricum! Demnitatea umană şi perpetuarea "focului" interior erau condiţii esenţiale.

Într-o lume în care a te feri de canibalism sau a deveni unul de-al lor reprezenta factorul de decizie absolut cei doi protagonişti se luptă pentru supravieţuirea ideologică, morală. Cei doi îşi insuflă "foc" reciproc iar tatăl încearcă să-şi pregătească fiul pentru momentul inevitabil în care el nu va mai fi. Instructajul este pe cât de simplu pe atât de bine pus la punct. Gura mare, ochii închişi şi înghiţi ultimul glonte ca pe o pastilă amară numai că în loc de apă catalizatorul se va numi praf de puşcă.

Soluţia finală se cam bate cap în cap cu scopul existenţial demn dar numai supravieţuitor al unui cataclism nuclear să nu fii...

Putem fi însă liniştiţi, în eventualitatea - nu foarte puţin probabilă - a unei asemenea catastrofe dozele de coca-cola ar dăinui şi pe lumea cealaltă - adică pe lumea descrisă în film. Există o scenă în care gigantul producător de răcoritoare a spus pas pauzelor de publicitate şi şi-a inserat subtil marfa la vedere, printre cadre. Circumstanţele sunt atenuante deoarece se pare că şi în carte exista pasajul respectiv. Same apocalypse, same brand.

Filmul poate părea lent celor care caută acţiune într-o peliculă post-apocaliptică dar mie mi-a plăcut exact aşa cum s-a prezentat. Poate că finalul l-aş fi schimbat un pic (dar aici am o răfuială cu domnul McCarthy) şi aş fi întunecat până la tonuri de negru-tăciune peisajul de final dar cine sunt eu să dau indicaţii juriului Pulitzer. Nu întotdeauna finalul este cel mai important pitic dintre cei 7. Şi aşa este şi cazul lui The Road.

Având în vedere că imdb recomandă pe pagina dedicată filmului producţii precum Gone with the Wind acest lucru mă obligă să spun că The Road aduce foarte mult cu Le temps du loup (2003). Nu veţi regreta vizionându-le la pachet...

Aş spune că The Road este unul dintre cele mai reuşite producţii care tratează fenomenul apocaliptic. Lasă senzaţia transpunerii în perimetrul afectat pe întreaga durată a filmului iar scenele de flash-back sunt pe cât de colorate pe atât de cutremurătoare.

I-am dat 7/10 pentru final, care din punctul meu de vedere ar fi putut fi mult mai interesant...

L-a mai vazut cineva? Haideţi, macar cartea...