joi, 26 august 2010

Becurile, sinistraţii şi banca de alimente


Zilele trecute am ajuns în treacat într-un complex comercial de notorietate autohtonă. Şi când spun 'zilele trecute' mă refer desigur la luna iulie, dar trecute fiind, trecute să se citească.

Mai toţi am fost dăscăliţi şi îndoctrinaţi - la orele de istoria românilor şi nu numai - despre ospitalitatea şi dreptatea oamenilor care au populat aceste meleaguri pe care ne lăfăim noi astăzi, cât ne-om mai lăfăi şi noi...

Am învăţat că dacii erau cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci, că ospitaliera Vrâncioaia avea şapte feciori şi cu toate acestea l-a omenit şi pe marele Ştefan sau - ca act militar divers - că în urmă cu 66 de ani şi trei zile - ştiu, puteam sa mai aştept încă trei zile - am întors bunătate de arme împotriva Axei răului.

Dar nu la raionul de cărţi istorice ne-a fost dat să ne minunăm la drum de vară. Ne-am apropiat de un fel de container sau spaţiu rezervat pentru a colecta ceva. Ne-am aplecat peste balustradă şi am pozat:

before - în incintă...


after - panoramic



Trebuie să recunoaştem cu mâna pe inimă, românul nu este nici ospitalier sau drept, nici civilizat sau bine-crescut. El este inventiv, descurcăreţ dar uşor depăşit de evenimente şi aici nu mă refer la maşini turate, ultimele gadgeturi IT sau Hollywood 2011. Ci pur şi simplu la acea calitate a omului de a fi om. Bineînţeles, generalizez până la absurd dar undeva în sacrul pământ strămoşesc se găseşte un sâmbure de adevăr.

Am mers mai departe oarecum contrariaţi de ceea ce am văzut şi la nici trei metri un alt spaţiu asemănator se iţeşte la orizontul comercial:

before - ice felix inside


after - intel outside


Parcă un pic mai bine decât la becuri şi aş spune că ne-am fi aşteptat să găsim cu totul altceva... vreo două - trei măsuri de gunoi în plus.

Duda de pe colivă, imaginea care ne-a făcut oarecum să regretăm că am gândit atât de nedrept vizavi de semenii noştri a fost următoarea...



Evident, scopul era mai nobil, mediatizarea era mai eficientă, sensibilizarea mai evidentă, empatia era la fiecare acasă...



Românul are un suflet mare, trebuie doar să ştii cum să-l iei. Nu pe suflet, evident... dar dacă nu eşti un câine maidanez fără os, un pui de pisică plouată fără lapte sau un sinistrat - păţit poate a treia oară - fără acoperiş nu prea ai şanse să îi intri pe sub piele...

Trăiască România dodoloaţă!

2 comentarii:

  1. G, ai perfecta dreptate. Si din pacate si cei care sunt mai altfel, fie sunt pasivi fie activeaza impotriva sistemului dar se lovesc de o alta problema: lipsa de efectiv :)

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails