Definitiv şi irevocabil

Povestea pe care m-am gândit să o relatez astăzi nu merită nici măcar o adaptare transpusă pe marile ecrane şi concretizată într-un B-movie reality show. Chiar şi aşa, genul şi acţiunea filmului s-ar încadra în tiparele clasice ale unui court-room-movie... pentru conoscători acest episod ar aduce puţin cu ...And Justice for All, numai că subiectul propriu-zis s-ar centraliza pe un singur caz principal ci nu pe mai multe drame judecătoreşti prezentate fatalist. Drama la care mă refer nu este fatală, nu va muri nimeni ca efect imediat al consumării ei (cu toate că există şi cazuri similare cu un final mai neaşteptat decât cel povestit; un exemplu cu un acelaşi "contract-cadru" a existat nu mai departe de anul trecut şi din nefericire atunci s-a sfârşit de tot, nici timp de credits nu s-a mai găsit, s-a terminat brusc şi ireversibil, CU O SCENĂ ŞOCANTĂ).

Concret, în timpurile noastre dar cu ceva timp în urmă, un cetăţean german, mânat fie de dragostea sa necontenită pentru poporul originilor sale incerte, fie cooptat atât pasiv cât şi activ de către un grup de interese care pâna la urmă, la o distanţă de aproape 10 ani a reuşit

să îşi materializeze interesul, a purces în a acţiona în instanţă (la o privire din avionul cursei Lufthansa Berlin cu destinaţia Bucuresti, unii co-călatori ar putea spune că această acţiune lipsită de cele mai mici particule de sorţi de izbândă este doar o trecere în practică a ceva teoritizat, aşezat atent pe hârtie şi analizat de multe sprâncene şi unghii de deget arătător; dar şi aşa fiind, fără prea mulţi sorţi de reuşită) o terţă persoană pentru a-şi cere dreptatea şi adevărul, DA...dreptate şi adevăr.

Povestea noastră ar fi putut să se termine aici. Scurt. Fără alte detalii şi comentarii. Spun asta într-o perfectă cunoştinţă de cauză şi nu pentru că aş fi absolvit cursurile prestigioasei facultăţi de Drept ci pentru că în acele condiţii raportate la acea perioadă cererea formulată de către distinsul nostru domn bavarez ar fi trebuit înmânată în aceeaşi secundă înapoi individului respectiv, cu aferentele urări de la mulţi ani, sănătate, virtute şi Maica Domnului. Lipsea atributul fundamental pe baza căruia cererea respectivă putea fi indexată: cetăţenia autohtonă nouă.

Fiind atent sfătuit (singurele variante la îndemană erau celebrele "fifti-fifti", "întreabă publicul" sau "sună un prieten"), sau poate el însuşi fiind un multi-doct în materie de legislaţie internă şi internaţională, eroul nostru de conjunctură a ţinut să îşi unească destinele care se întrevedeau din ce în ce mai bolduite cu o distinsă doamnă notar, femeie cu frică de Dumnezeu, simplă

şi cinstită cam cum sunt mai toţi oamenii de bine care activează în aceste domenii obscure dar atât de indispensabile societăţii noastre monetare cum ar fi avocatura, notariatul, administraţia publică şi politică. (pentru o mai atentă studiere a fenomenului considerat malign de unii şi benign de câţiva ceilalţi vă invit să vizionaţi Zeitgeist: Addendum şi să vă transpuneţi de dragul exerciţiului, pentru câteva clipe, la nivelul cel mai de la baza mentalului, într-o pseudo-utopico societate Venus).

De aici până la dobândirea cetăţeniei mult râvnite nu a mai fost decât un pas. Mai precis şase luni, dar voi reveni imediat cu lămuriri suplimentare. Ca să înţelegeţi mai lesne, totul a decurs la modul banc:

-Aveţi tort de morcovi?

-Nu, dar luaţi dumneavoastră acest tort de morcovi invizibil şi vedem noi mai pe urmă cum facem rost de morcovi şi de tort pentru a vă putea face un tort de morcovi...

-OK.

Revenind la cifra stelară 6 şi lunile la care ne referim. 6 luni a durat frumoasa şi imaculata poveste de dragoste dintre acest neamţ şi notărţta visurilor lui. Pentru unii acest răgaz de timp este infim, pentru alţii cele 6 luni de nisip căzut în clepsidră (aş estima eu... 2,01 Tone) au însemnat punerea cu picioarele pe pămant haiducesc, într-un noroi atât de gros încât sub greutatea paşilor lui şi susţinut deopotrivă de acel balast urmele bocancilor Made in Germany au generat găuri de 8 metri de la sol.

Perioada matrimonială a fost plină. O sumedenie de documente originale au luat drumul copiilor modificate şi legalizate pentru ca apoi, într-un ciclu firesc si lin să dispară în neant. Aici imaginaţia fiecăruia poate să zboare: avioane de hârtie? solniţe? reciclare? O sobă caldă care îşi cerea drepturile înzecit? îngropate în pământul pădurii Letea!?!?

Cazul juridic se solidifica văzând cu ochii. Chiar dacă la mai toate infăţişările instanţa autohtonă întorcea armele Germaniei precum au făcut cam cu acelaşi succes şi strămoşii nostri în alte vremuri mult mai războinice, în momentul în care chiar a contat, armele nu numai că au rămas neîntoarse, ci au fost răsucite în burţile familiei de autohtoni care şi aşa avea goluri serioase deja formate în stomac.

Păgubiţii de rangul doi au purtat un război de guerilă în toţi aceşti ani, au făcut săpături arheologice pe cont propriu, s-au descoperit o sumedenie de inadvertenţe. Ba chiar a ieşit la iveală (pe lângă seria de documente care atestau ca acel cetăţean nici măcar nu este cine pretinde că este) un document de vânzare-cumpărare parafat şi legalizat la vremea respectivă (mai precis pe vremea când nici tu, nici eu dar nici părinţii mei sau ai tăi nu se născuseră) între străbunul distinsului neamţ şi un alt negustor cinstit. Istoria ne-a arătat ulterior că după tranzacţie bunicul a luat drumul Germaniei iar negustorul a ajuns pe altundeva prin lumea asta, murind mai apoi singur şi departe de plaiurile mioritice, aceste guri cariate de Raid folosite drept preş de şters pe picioarele plaiurilor de pretutindeni.

Din păcate toate aceste demersuri ne-au cam îmbătrânit un pic pe toţi fapt ce vine în sprijinul celor întamplate, descoperite dar omise astăzi aici...

Deznodământul nu avea cum să nu vină şi el, ca un tăvălug rece, ca o geamandură neancorată, ca finalul de excepţie al producţiei cinematografiei franceze, Irreversible: purici.

Ca să fiu concret pentru a doua oară în această istorisire (Da, doar 6 luni au durat demersurile prezentate la capitolul "uite copia legalizata contrafăcută, nu-i originalul") după 10 ani de zile iată că va veni şi ziua de luni, 11 ianuarie, zi în care (astăzi am aflat că...) păgubiţii de rang inferior împreună cu terţa persoană dată în judecată vor fi pur şi simplu scoşi în straDA!

Aţi ghicit probabil de ceva timp că terţa persoană sunt eu iar păgubiţii direcţi sunt scumpii mei părinţi... The little house este locul în care s-au născut pe rând şi în ordinea descrescatoare a numerelor din buletin părinţii mei şi copii lor...; locaţia se intersectează poate cu una dintre cele mai râvnite zone ale Bucureştiului în general şi ale Europei de Sud-Est în particular (asta dacă ar fi să ne raportăm la preţul unui metru pătrat construit/locuit/dezafectat/evacuat).

Un exerciţiu restant din culegerea de exerciţii de imaginaţie se poate rezolva şi aici: Câte lucruri cu sensul de "stuff" agonisite de-a lungul timpului pot să încapă în 4 camere? Raspunsul îl vom afla cu siguranţă în acest Lost Weekend...

De dragul imparţialităţii legale ne mai putem agăţa aici de lianele dreptăţii juridice prin compensaţie, în sensul că mai noii păgubiţi, dacă tot şi-au cumpărat bunul respectiv de la STAT, cu înştiinţarea/semnătura/ştampila/parafa omnilegiuitoare conform căreia tranzacţia este perfect legală şi de neclintit...odată cu clintirea ei de la verticala falnică spre o orizontală perfectă acest lucru a impus compensaţie (precum un arbitru de fotbal validează un gol din offside şi apoi, în compensaţie, la faza imediat următoare dă cartonaş galben portarului advers pentru tragere de timp). Numai că din aproape un milion de randas cu cât este cotat bunul la piaţa de zarzavat instituţia STATALĂ, recunoscându-şi greşala, oferă nici mai mult nici mai puţin de 125 de mii de randas, plus un top de foi igienice cu titlu de acţiuni la un oarecare fond inexistent. Unde-i lege nu-i tocmeală iar unde e lege şi ordine este dreptate şi adevăr...

Am simţit nevoia să împărtăşesc măcar o frântură din această poveste de iarnă pe blog, prea ne obişnuiserăm (nu că ar fi rău) cu săniuţe împodobite cu acadele şi clopoţei. Una peste alta, acest lucru nu mă va schimba cu nimic ca om. Ce rămâne după trecerea acestui uragan (twister care într-o clipă a ras fără spumă sau loţiune o barbă deasă şi zgrumţuroasă) este un core-family de părinţi, bunici şi fraţi fericiţi şi mă voi lupta cu toate armele posibile ca acest lucru să persiste monoton şi nemărginit.

Sunt cei mai scumpi părinţi din lume! Iert lumea pentru că nu ştie ce face...