Șșșșșt!...cresc!

Și am făcut 2 luni... Azi, la ora 16, am sărbătorit doar noi doi, plimbandu-ne prin parc, pe o vreme destul de calduță și umedă, dar mohorâtă. Nu știu cum a fost ziua în care am născut. Am stat întreaga zi de 10 noiembrie într-o sală cu geamul vopsit. Mi s-a spus că a fost soare. Curios este că nu am realizat că nu văzusem lumina zilei decât a doua zi, când m-au adus în salon și am văzut un copac cu frunze aurii și soare.

Ce ironie, să vorbești despre un omuleț care vede pentru prima dată lumina zilei, într-o sală fără geamuri.

A fost o aniversare cu nod în gât. De fericire și de tristețe deopotrivă. De fericire, este evident. De tristețe, pentru că Matei nu va explora de-a bușilea casa în care au locuit străbunicii, bunica și tatăl lui. Probabil o să ne plimbăm împreună pe strada cu nume de capitală a supremei puteri a lumii și o să îi povestim, din afară, cum a fost cuibul tatălui și la bunicii...

O să îi spunem că deși trăim pe strada cu nume suprem, puterile nu au fost atunci de partea noastră. Că am învățat și că admir la bunicii lui că pot să o ia de la capăt chiar dacă acum se uită deznădăjduit la fiecare cotlon acasă și nu știu de unde să înceapă debarasarea, chiar dacă lasă în urmă atâtea amintiri...

Anul 2009 parcă a fost un an al păsării phoenix - am murit și am înviat. Am pierdut o ființădraga care a plecat ca să își vegheze strănepoțeii pe care nu a apucat să îi vadă dar despre care aflase că sunt pe cale să vină.

Dar anul s-a sfârșit cu venirea lui Matei iar în martie va veni și Andra, verișoara lui. Ei sunt semnul unui drum frumos înainte, pavat cu borduri de pișcot, cu miresme de scorțișoară umedă și străbătut în compania unei fanfare care cântă la liră electronică...

La mulți ani Pișchi!