Principiile unor familyguys

Lucrurile mărunte ne-au dat greaua misiune de a vorbi despre lucruri mari.

Ce principii de viaţă avem?

Nu ştiu de ce le văd ca pe un decalog, dar mă voi opri şi eu la 10 principii. Să vedem ce iesie, mai ales că eu am ceva reţineri în a vorbi cu cuvinte mari, superlative:

1. Să mă simt bine în pielea mea: asta însemnând să mă plac cât de cât atunci când mă uit în oglindă şi mai ales să nu simt frustrări pe care să le răsfrâng prin fapte şi vorbe urâte celor din jurul meu;
2. Să fiu mulţumită cu ce am trăit până acum şi nu nemulţumită de ce nu am trăit
3. Să experimentez: locuri, lucruri, oameni, fapte, sentimente
4. Să simt: să mă emoţionez, să trăiesc intens, să iubesc, să nu mă apatizez şi aplatizez
5. Să fiu eu : să nu fiu obligată să îmbrac multe straturi de straie false, aparente ca să fiu acceptată, plăcută, iubită, înţeleasă
6. Să nu gravitez în jurul meu: să dăruiesc ceva celor din jur, să nu trăiesc pentru mine şi să fiu atentă la ce au de spus ceilalţi
7. Să nu trădez: încrederea, aşteptările (dacă au fost clar exprimate), să nu dezamăgesc
8. Să înţeleg: oamenii şi diferenţele dintre ei. Şi să îi accept.
9. Să învăţ: din cărţi, din muzică, din filme dar mai ales de la oameni şi din viaţă
10. Să nu regret:(aici e mai greu) - dar pot să trec peste ceva şi să nu mă blochez într-o inerţie a lui "Mai bine nu ''... Să accept şi să trec mai departe, îmbunătăţindu-mă din experienţe.

Răzvan spunea...

Raluca, m-ai prins în offside :) Aşa este, era adresat ambilor membri :) Hai să încerc şi eu un exerciţiu - este mai mult un wishlist, pentru că nu de fiecare dată tot ce apare în lista de liste mai şi iese...

Şi am să scriu despre principiul meu fundamental, care înglobează o sumă de principii mai mici:

<< ...să încerc să "fac bine" în tot ceea ce fac... >>

Să adaug un dram de bunătate în viaţa de zi cu zi şi în procesul de interacţiune cu ceilalţi. Două exemple contradictorii - pentru că nu de fiecare dată iese după cum îţi e principiul - care îmi vin acum în minte ar fi episodul "maşinuţa prea scumpă" şi "baba din Romană".

Acum vreo 2 ani eram la coadă la un supermarket şi în faţa mea se aflau o bunică împreună cu nepoţelul ei. Totul era calculat, nici un bănuţ în plus, iar băieţelul a aşezat pe banda rulantă şi o maşinuţă cu care se plimbase prin tot magazinul după ce o "ridicase" de la raionul de jucării. Bunica a aşezat maşina ultima în coadă spunând că dacă valoarea finală a bonului este prea mare nu vor lua jucăria. În timp ce mie îmi licărea o idee în minte, băieţelul, - fără să plângă! - a facut o făţucă atât de expresivă încât mi-a fost practic imposibil să mă comport altfel decât am facut-o. Bineînţeles că bonul era prea lung iar maşinuţa nu a mai încăput. Am luat maşina şi am aşezat-o prima, în faţa cumpărăturilor mele. I-am spus bunicii să mai aştepte un minut şi că vreau să îi ofer jucăria puştiului. Expresia băiatului s-a schimbat la 180 de grade, era atât de fericit încât mi-a umplut şi mie inima cu fericirea lui. Nu au mai contenit cu mulţumirile, mă simţeam şi prost, în fond nu făcusem nimic supraomenesc. M-am simţit om, a fost o experienţă unică.

Reversul medaliei nu conteneşte să se arate: pe vremea când eram încă în liceu cred, posibil facultate, mergeam cu un autobuz plin, aşezat în dreptul uşii dar cu vreo 7 persoane între mine şi uşă. Am ajuns la Romană, s-au deschis uşile...au reuşit să coboare vreo 5 oameni, moment în care au năvălit câteva babe cu batic, paporniţă şi prea mult timp liber. Am rămas blocat în vehicol, în staţia la care vroiam să cobor. Am dat din coate mai acătării şi am reuşit să cobor în injuriile demente ale unei astfel de babe care se potrivea perfect portretului robot de mai sus. Până să se închidă uşile, eu coborât fiind, m-am întors stânga-mprejur spre baba care deja se aşezase cu spatele baticului la mine, şi i-am aplicat o palmă după ceafă. Se umpluse atât de rău paharul de nervi încât, din forţa impactului, săraca femeie şi-a băgat capul între umeri, cam cum ar face cineva care ar primi un dos de palmă dupa ceafă; e un reflex. Nu sunt deloc mândru de acel episod, dar s-a întâmplat (nu s-a mai întâmplat de atunci!) şi de aceea l-am inclus aici la secţiunea "voi să nu faceţi aşa acasă".

E adevărat, nu toate mini-principiile înglobate aici se reflectă în cele două exemple în contrast, dar timpul e drămuit iar eu mai am şi rolul de corector-diacritic şef :)

Mai departe, în limita timpului disponibil, am vrea să aflăm ce ar publica ai lui Matei pe aceeaşi temă şi ce ar defula mămica Marei la subiect...