Yupii! Azi îmi planificasem să ieșim afară cel puțin 2 ore: vreme superbă, Mateiuț fără haine multe, vesel și sătul, mama dornică să își ia Prozacul din natură după depresivele zilele hibernale prea lungi și prea multe; așadar, toate premizele unei plimbări reușite.
Buun, totul decurge perfect, Matei adoarme repede cu soarele gâdilându-i ochii și nările, eu mă bucur de razele călduțe pe față și zâmbesc tâmp oamenilor sau aiurea.
În sfârșit s-a terminat cu nămeții de zăpadă, no more dâmburi de gheață care cred că dau țării mii de copii diagnosticați cu reflux esofagian după zgâlțâielie luate, gata cu bălțile căscate amenințător.
Acum pot să privesc cerul, copacii, să mă uit la oameni, ce mai, mă simțeam ca într-o telenovelă.
Ei, querida, dar ce să vezi? Brusc observ că pavajul, odată scăpat de povara zăpezilor smoky machiate cu khol de eșapament, este plin de resturile intestinale ale patrupezilor noștri dragi.
Constant că numărul lor este copleșitor și mă întreb dacă nu au intrat toți câinii la cure detox sau chiar îi bănuiesc de bulimie cu soluții laxative pentru că îmi apare câte unul la fiecare pas sau roată din cele șase ale căruțului.
Îmi continuu agale plimbarea, visătoare, și între timp se trezește și Matei, care zgâlțâit acum de pietrele cubice, se tot foia și își trăgea căciula de pe ureche, dându-mi mie de lucru.
Când eram preocupată să așez căciulița, deodată simt cum mă înhață.
Îl simt moale, proaspăt montat acolo în peisajul stradal și până să cobor ochii simt și damful puternic, dovada termenului de valabilitate nedepășit.
Ei da, era el, Poo BOY, maro-roșcățel și parcă îl și bănuiam călduț încă. Intrase în striațiile de pe talpa cizmelor mele de cauciuc, multicolore, water dar nu și poo-proof.
Brusc m-am simțit coprofilă și după ce am căutat o rămășiță de zăpadă sau o baltă unde să curăț cât de cât din festinul digerat canin am început să îi analizez.
Ei bine, habar nu aveți cât de diverși, cantitativi și câte consistențe au - iar prima remarcă a fost: unde sunt fecalele câinilor de altă dată: albe și de formă solidă?
Păi da, eu cred că patrupezii noștri au trecut și ei pe la MC Chappy sau Pedigree KING dar unii preferă mâncare home made ca la stăpână acasă.
În plus vorbim despre un damf cu ștaif pentru că bulevardul pe care m-am nimerit este Aviatorilor unde disposal-urile chilimaneene pentru ’’un mediu mai curat’’ aveau punguțe și 5 pași pentru utilizare.
Eu cred că câinii (mai contează o cacofonie?) din generația mai nouă sunt și eco friendly pentru că nu suportă pungile aste ne-biodegradabile pentru resturile proprii și atunci preferă să dea naturii îngrășământ natural.
Poo end - adică happy end (ce, ăsta n-o fi cu noroc?)
PS. Acest post nu se dorește a fi o lecție civică de copro-culturalizare.
Mai sunt si gunoaie-gunoaie dezvelite de temperaturile si ploile din ultimele zile. Iarna, se pare ca orasul doarme linistit sub doua straturi protectoare: unul feeric, de nea, omat sau cum vrei sa-i spui romanticly si unul dedesubt, de mocirla, resturi furajere, animaliere, grosiere, nesimtitiere si balegi. E cam ca in bancul ala cu rockerul care face baie dupa foarte multa vreme si, in final, ajunge la tricoul cu Metallica.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere@ Anto - Asa este, numai ca la noi feeria omatului alb dureaza cateva clipe, maximum ore. 'DECAT ATAT'. Stai sa vezi gunoiul fetid de la vara. Romantically speaking.
RăspundețiȘtergereUna peste alta, nimic nu se compara cu o plimbare in parc cu muzica in urechi cand toata lumea se da de ceasul mortii sa ia ceva de mancare si sa se intoarca in cladirile corporatiste.