La Mulţi Ani, Matei!

Încă este ziua lui şi sper să termin de scris până la miezul nopţii (m-am moşcăit la pozele pe care oricum, în acel vertigo, le-am făcut de parcă le-ar fi făcut el nu eu, am uitat să şi filmez, am uitat şi cum mă cheamă, cine sunt şi ce caut eu acolo, dar asta e partea a doua)

Încep prin a acorda mici detalii tehnice: Matei s-a născut astăzi, 10 noiembrie 2009, la ora 16:00, are o talie atletică (53 cm) şi o greutate de invidiat (3,6 Kg). S-a născut cumva între natural şi cezarian, în sensul că până la urmă s-a optat pentru o mică operaţie.

Am dobândit toate aceste informaţii oarecum în inerţia a ceea ce se întâmplă cred în spitale la noi, şi în România în general. După ce m-am consumat pasiv, fără folos preţ de câteva zeci de minute am hotărât că este timpul să acţionez (cam cum acţionează cilit împotriva grăsimii) şi am abordat o tanti asistentă. S-a rezolvat rapid, a fugit să întrebe dacă totul este ok şi a venit după 30 de secunde spunându-mi că mai durează un picuţ. Imediat a venit o altă tanti asistentă care căuta un tătic. Fiind singurul de pe acolo m-am ridicat şi m-am asigurat că despre mine este vorba. Astfel mi se făcuse lipeala from the inside. Dialogul a fost sa spun haios:

Eu: "Dar cum se simt, cum sunt mămica şi copilul...se simt bine?"

Ea: "Da...două asistente suntem..."

Eu: "Am înţeles, dar totul este ok nu?"

Ea: "Da da da, să ştiţi...suntem două asistente care ne-am ocupat de dânsa!"

Eu: "Sigur, am reţinut. Să înţeleg că totul este ok, mai stau aici cuminte câteva minute şi mă chemaţi să îi văd nu?"

Ea: "Da, va chemăm, dar să ştiţi, suntem două asistente şi cezariana este mult mai grea decât naşterea naturală..."

Prinsesem de la început ideea, nu era nevoie de "doua asistente" repetat de 3-4 ori în câteva secunde :)

Ce este cel mai important este ca Bee se simte foarte bine, i-a trecut anestezia şi între noi fie vorba sper să apuce să doarmă şi ea un pic în noaptea asta pentru că de duminică dimineaţă nu mai ştie ce e ăla somn...

Suntem cei mai fericiţi părinţi din lume, senzaţia este extraordinară, fie ele şi 10 secunte timp în care am apucat să îl văd pe Matei, de dupa un geam. Este o fiinţă superbă care mişcă, respiră, interacţionează, într-un cuvant trăieşte ("chiar foarte bine", ...şi aici nu intru în polemici electorale pentru că pentru noi cel puţin toţi candidaţii sunt o apă şi un pământ, şi pe ici pe colo năamol şi gunoi) şi este fascinant de urmărit.

Revenind la poze... i-am făcut 5 poze mari şi înguste, MIŞCATE, vai de ele, ai zice că sunt făcute cu un telefon amărât cu sistem foto, nu cu un 110IS de la Canon (reclamă mascată:))). Dar hei! este băieţelul meu, şi credeţi-mă că în realitate este mii de ori mai scump decât poate ar părea în lumina întunecată şi mişcată a anti-talentului pozarului. La momentul shootingului piticul tocmai împlinea 2 ore, acum e ditamai găliganul de aproape 7 ore :)

A venit din partea dreaptă de undeva, însoţit de un sonor din ce in ce mai puternic, şi s-a oprit după geamul rău care ne despărţea...

După ce s-a lăsat un pic mângâiat de tanti neonatolog s-a liniştit şi a dat în picoteală...

Acum fie doarme liniştit, fie papă supliment. Cu oricare dintre variante în minte am ce face încă o noapte singurel...

Vise plăcute Matei, un sărut dulce Bee... Tat! vă aşteaptă acasă pe amândoi cât mai repede...